...că, deşi nu-mi plac deloc lepşele, lui Dragoş nu-i pot rezista, din motive foarte subiective, că e primul în viaţa vieţilor mele care mi-a spus că-s un om cuminte şi am o minte frumoasă. Drăguţul de el, cum nu ştie ce drac împieliţat pot fi!
Eu, către Bianca de peste 10 ani, scrisoare sub formă de sfaturi:
1. Nu-i mai cumpăra nepotului tău jucării cu care vrei să te joci tu! Gîndeşte-te la copil!
2. Prietena ta, Ara, te fute la cap de o mie de ani să faci ceva să publici poeziile alea! Le-ai publicat sau stai încă să te scarpini pe picioare că nu, nu eşti destul de bună??? Ia, astăzi să le trimiţi la edituri! (Ce bine că sfatul ăsta mi-l dau peste 10 ani...)
3. Gîndeşte-te că, dacă Bogza a făcut puşcărie pentru "Poemul-invectivă", Flaubert a exclamat, iritat şi confuz, într-un proces stupid, "Madame Bovary c'est moi!" poţi şi tu să defilezi în pielea goală pe stradă. În fond, draga mea Bianca de 48 de ani, nimeni nu s-a născut îmbrăcat.
4. Sper că, deja, nu mai suporţi ţigara, atîtea ţigări ai băgat în tine. Deşi ştiu că iubeşti ţigările pentru că, în lumea ta haotică, intermitentă şi plină de de toate, ţigara e o disciplină. Una de căcat, dar tot te disciplinează oleacă.
5. Fă-ţi curat în bibliotecă. Nu, nu-i frumos să dormi cu cărţile în pat, că-s şi ele nişte biete sufleţele şi se rup. Şi nu-i frumos nici să citeşti la masă, la WC, sau cînd mergi pe stradă. Nu sînt drogul tău, sînt cărţi, scrise de oameni şi publicate din nişte copaci.
6. E cazul să te gîndeşti la tine şi să nu-ţi mai fie atît de dor de tatăl tău încît să te îmbolnăveşti de bolile lui. Moartea e firească, trebuie să ne retragem la odihnă pentru că viaţa e nesfîrşită. Ne facem loc, politicoşi şi cuminţi.
7. Sper că nu eşti măritată, că ştii că nu poţi fără cărţi şi fără timp de pierdut aiurea, cu ochii în tavan.
8. Vei fi, în continuare, îndrăgostită de frezii.
9. Să nu uiţi să-ţi iei medicamentele de tensiune, cum ai făcut toată săptămîna trecută. Dacă vrei să-mi mai placă de tine.
joi, 9 iulie 2009
luni, 6 iulie 2009
Deci, astăzi...
... frondă totală!!! Paganini şi Rachmaninov la tot poporul!! Cred că vecinii mă urăsc din suflet... So what? Şi eu am hiper de-alea... Da' ce incredibil de frumoasă e muzica asta, care, parcă, îmi sună a poezie de multă vremeeeeeeeeee....
duminică, 5 iulie 2009
Amoeba meduzată
Da, de data asta, m-a prins şi pe mine tema Hunopolis-ului şi-am stat şi-am căutat peste tot amoebe, euglene, protozoare şi alte animale primordiale. Am reuşit o foarte poezie la temă - care mă face să nu-mi placă de mine, pentru că Sorescu mi-e indiferent şi totuna - şi una deloc, dar care îmi inspiră, dacă nu protozoare şi celenterate, o meduzare măcar, una deloc insignifiantă, atît de frumoasă e poezia a doua.
Deci:
O amoebă
Marin Sorescu
"Ce mai faci?"
Într-o bună zi luna
A întrebat pămîntul.
De milioane de ani
Îl tot vedea muncindu-se,
Mutînd mările dintr-un continent
Într-altul,
Experimentînd gheţuri şi vulcani
Şi stricînd zilnic o grămadă de munţi.
"Ce mai faci?"
A repetat ea.
Pămîntul a răspuns obosit şi grav.
"O amoebă."
Atunci luna a încruntat din sprîncene,
S-a făcut că înţelege
Misterul creaţiei şi al vieţii
Şi-a plecat mai departe gîndindu-se:
"Fleacuri de-ale bărbaţilor".
A IUBI
Gellu Naum
Înebunit de ridicol, aburit şi himeric
cu buzele crestate de triste muşcături
urcat pe catalige de cabotin feeric
şi tînăr, totdeauna tînăr, în slip sau în armuri
cum ai putea să recapitulezi
fiecare gest, fiecare cuvînt, fiecare tresărire
tot ce ai putut să adori, să visezi
înebunit de ridicol la fiecare tresărire?
Leşinat la farmecul unui cuvînt cînd plouă peste lume
galaxii de cuvinte incandescente
ca un copac tăcut presimţind printre brume
foşnetul marilor ferigi arborescente
care îndrăgostit şi ce ales între aleşi
ca şerpii, cu încolăciri fluide
s-ar ghemui la uşa iubitei, pe preş
ca să implore: deschide, deschide?
Înebunit de ridicol şi trist
cînd vocea ta sună ca o fereastră spartă
şi trec sub tăcere şi nu mai insist
şi nu mai spun cum îţi sună paşii pe piatră
şi nu mai spun nimic despre decenţă
despre oglinzi în care obrajii par de cretă
nimic despre crispata violenţă
a dragostei prin care treci ca printr-o baie perpetuă
nimic despre iubita cu umerii de fildeş
rotunzi, ca bilele de biliard, pocnind uşor
cînd ostenit şi pleoapa şi fruntea ţi-o apeşi
pe rotunjimea calmă şi pe răcoarea lor
nimic despre ciudata toropeală
cînd lîngă ochiul tău mîngîietor şi tandru
în sala de spectacole aproape goală
mîna iubitei luceşte ca un candelabru
nimic despre retina ca o lentilă arsă
şi bîntuită de ecouri
ale cascadelor ce se revarsă
din părul ei de umbre şi halouri
Ne sperie cocoşii care îşi ridică
prea puternice creste în noi; iar afară
aripile mucezesc şi se strică
şi nimeni nu le mai repară
Copacii, ştiu, foşnesc numai arareori
şi numai cînd le rupe vîntul crengile ceţoase:
punînd surdină peste troznetul îmbrăţişărilor
am putea suna şi noi ca nişte saci cu oase
şi atunci asul de pică al resemnării ni s-ar desena pe buze
şi gîndurile, ca într-un golf liniştit, ni s-ar revărsa în pălărie
O, fireşte, cer scuze, cer mii de scuze
pentru această clipă de melancolie
dar dacă n-aş fi fost poet, ci manechin
sau dansator pe sîrmă sau orice
tot aş fi vrut să mai întîrzii puţin
lîngă iubire, ca notele după concert.
Nda, foaaaaaarteeeee fruuuuumooooosssss. Se dedică Arei, dacă-i pe-aşa... Şi mersi Pobby, de temă.
Deci:
O amoebă
Marin Sorescu
"Ce mai faci?"
Într-o bună zi luna
A întrebat pămîntul.
De milioane de ani
Îl tot vedea muncindu-se,
Mutînd mările dintr-un continent
Într-altul,
Experimentînd gheţuri şi vulcani
Şi stricînd zilnic o grămadă de munţi.
"Ce mai faci?"
A repetat ea.
Pămîntul a răspuns obosit şi grav.
"O amoebă."
Atunci luna a încruntat din sprîncene,
S-a făcut că înţelege
Misterul creaţiei şi al vieţii
Şi-a plecat mai departe gîndindu-se:
"Fleacuri de-ale bărbaţilor".
A IUBI
Gellu Naum
Înebunit de ridicol, aburit şi himeric
cu buzele crestate de triste muşcături
urcat pe catalige de cabotin feeric
şi tînăr, totdeauna tînăr, în slip sau în armuri
cum ai putea să recapitulezi
fiecare gest, fiecare cuvînt, fiecare tresărire
tot ce ai putut să adori, să visezi
înebunit de ridicol la fiecare tresărire?
Leşinat la farmecul unui cuvînt cînd plouă peste lume
galaxii de cuvinte incandescente
ca un copac tăcut presimţind printre brume
foşnetul marilor ferigi arborescente
care îndrăgostit şi ce ales între aleşi
ca şerpii, cu încolăciri fluide
s-ar ghemui la uşa iubitei, pe preş
ca să implore: deschide, deschide?
Înebunit de ridicol şi trist
cînd vocea ta sună ca o fereastră spartă
şi trec sub tăcere şi nu mai insist
şi nu mai spun cum îţi sună paşii pe piatră
şi nu mai spun nimic despre decenţă
despre oglinzi în care obrajii par de cretă
nimic despre crispata violenţă
a dragostei prin care treci ca printr-o baie perpetuă
nimic despre iubita cu umerii de fildeş
rotunzi, ca bilele de biliard, pocnind uşor
cînd ostenit şi pleoapa şi fruntea ţi-o apeşi
pe rotunjimea calmă şi pe răcoarea lor
nimic despre ciudata toropeală
cînd lîngă ochiul tău mîngîietor şi tandru
în sala de spectacole aproape goală
mîna iubitei luceşte ca un candelabru
nimic despre retina ca o lentilă arsă
şi bîntuită de ecouri
ale cascadelor ce se revarsă
din părul ei de umbre şi halouri
Ne sperie cocoşii care îşi ridică
prea puternice creste în noi; iar afară
aripile mucezesc şi se strică
şi nimeni nu le mai repară
Copacii, ştiu, foşnesc numai arareori
şi numai cînd le rupe vîntul crengile ceţoase:
punînd surdină peste troznetul îmbrăţişărilor
am putea suna şi noi ca nişte saci cu oase
şi atunci asul de pică al resemnării ni s-ar desena pe buze
şi gîndurile, ca într-un golf liniştit, ni s-ar revărsa în pălărie
O, fireşte, cer scuze, cer mii de scuze
pentru această clipă de melancolie
dar dacă n-aş fi fost poet, ci manechin
sau dansator pe sîrmă sau orice
tot aş fi vrut să mai întîrzii puţin
lîngă iubire, ca notele după concert.
Nda, foaaaaaarteeeee fruuuuumooooosssss. Se dedică Arei, dacă-i pe-aşa... Şi mersi Pobby, de temă.
joi, 2 iulie 2009
Da, deci da, oooo... cum am putut sa uit???
Controlorii de pe RATB, la ăia mă refer... Frunzărind blogurile alene într-o după-amiază de joi, în care mă simt tristă ca un hemoroid tratat, da..., controlorii! Evrika! Mă sui într-o dimineaţă în troleul 86 ca să mă duc să-l aştept pe tata şi pe soră-mea la gară - îi făcusem rost de bilete la un concert cu Natalia Oreiro, parcă - şi dau nas în nas cu trei controlori porniţi în tură. Unul, tînăr şi bagabonţel, se înfinge-n ochii mei: "Biletul la control!" Eu, cu chef: "N-am, uită-te şi tu la ce oră mă trezesc să mă scol să mă duc la serviciu, ca să pot să-mi cumpăr bilet, cîndva. Cînd o să am bani o să-mi cumpăr". El, complet derutat: "Şi... munceşti mult? Că te văd cam slabă". Eu: "Da, o să mor şi cine ştie cînd o să mai apuc să circul regulamentar". El: "Bine, lasă, îmi pare rău, spor la treabă". Eu, rînjind melodramatic, ca-n cucoana cu camelii, am mers cu complicitatea criminalului în suflet tot traseul, vegheată de duioşenia de om bun a controlorului.
În altă zi nu mă simţeam deosebit de plină de tupeul muntenesc, ci de o vulpoşenie probabil oltenească. Pac, mă sui în mijloc. Mă poziţionezzzzz strategic în faţa mijocului ca să-i ochesc la vreme pe aceia. La staţia a doua: aha, et voila! Ei sunt! Pac, mă dau jos şi aştept următorul troleibuzuleţ. Pac, mă sui din nou! I pac, că erau din nou cei trei Ygrami la staţia următoare! Pac, mă dau jos! Ei, şi acuma urmează un paaaaacccccc lung, că mă uitam în zare după troleu de ziceai că aştept mîntuirea, nu alta. În sfîrşit, apare şi eu îi trag două picioare, de furie... Mă sui, la staţia următoare, ce să vezi? Cei trei muşchetari... Mai aveam o staţie pînă la serviciu aşa că am luat-o cătinel pe jos, înjurînd de toţi sfinţii.
Altădată, extrem de plictisită şi de supărată pi univers, în tramvai, scurt şi la obiect: "Băi, deci am o sută de mii toţi banii, facem fifty-fifty şi adio!" Bun şi-aşa, erau două matahale ţigănoase nevoie-mare, care au coborît imediat şi şi-au luat două brînzoaice! Din ultimii mei bani!
Au urmat, bineînţeles, căutarea disperată de bilete folosite pe jos - şi am găsit!!! - întinse cu o morgă totală de fată onorabilă controlorului.
Dar faza cea mai tare a fost cînd băieţii au highjacked the tram. Pur şi simplu o gaşcă de 20 de controlori au oprit tramvaiul pe cîmp - 21 sau 22, nu mai ştiu - şi au purces la un control din ăla terorist. Eu aveam bilet perforat - de data aia -, dar mi s-a sculat, aşa, discret şi liniştit părul pe braţe. Era către înserare, eram pe cîmp, ăia păreau mulţi şi răi şi neabătuţi...
Sau cînd, sub ochii mei nemăsurat de stupefiaţi-admirativ, un tip i-a cerut unui controlor să se legitimeze şi, fără să clipească, i-a smuls legitimaţia şi i-a aruncat-o pe geamul deschis... Nu, nu sînt legende urbane, am fost martoră...
Daaaaaa.... foarte palpitant. O singură amendă am plătit, cînd abia aterizasem în Bucureşti... Am o scuză: aveam 19 ani.
Şi cred că trebuie să urmeze şi blaturile pe tren cînd, în acceleratul de Baia-Mare, un controlor mi-a luat buletinul şi mi-a promis că mi-l dă înapoi pe intervalul Ploieşti-Bucureşti, ca să nu fie vreun supra. Şi alergam după el prin intestinul mişcător: "Nenea, nenea îmi daţi buletinul?" La care el: "Ţi-l dau, da' mă pupi o dată?" Mă uit la el, avea capul ăla tipic oşenesc, rotund ca o minge, cu breton pe o frunte cvasi-plauzibilă, şi încep să-mi frămînt mîinile şi să fac nişte mutre şi să mă înroşesc şi să suspin, la care el: "No, ce faci aşa? Nu te-ai mai pupat niciodată?" La care eu, complet inocentă în glas, dar cu o doză masivă de cinism în subtext, îi şuier printre dinţi: "Ba da, da' nu contra buletin"
Am scăpat nepupată de către ficior.
Da, chiar îmi place să îmi aduc aminte de controlori diverşi.
În altă zi nu mă simţeam deosebit de plină de tupeul muntenesc, ci de o vulpoşenie probabil oltenească. Pac, mă sui în mijloc. Mă poziţionezzzzz strategic în faţa mijocului ca să-i ochesc la vreme pe aceia. La staţia a doua: aha, et voila! Ei sunt! Pac, mă dau jos şi aştept următorul troleibuzuleţ. Pac, mă sui din nou! I pac, că erau din nou cei trei Ygrami la staţia următoare! Pac, mă dau jos! Ei, şi acuma urmează un paaaaacccccc lung, că mă uitam în zare după troleu de ziceai că aştept mîntuirea, nu alta. În sfîrşit, apare şi eu îi trag două picioare, de furie... Mă sui, la staţia următoare, ce să vezi? Cei trei muşchetari... Mai aveam o staţie pînă la serviciu aşa că am luat-o cătinel pe jos, înjurînd de toţi sfinţii.
Altădată, extrem de plictisită şi de supărată pi univers, în tramvai, scurt şi la obiect: "Băi, deci am o sută de mii toţi banii, facem fifty-fifty şi adio!" Bun şi-aşa, erau două matahale ţigănoase nevoie-mare, care au coborît imediat şi şi-au luat două brînzoaice! Din ultimii mei bani!
Au urmat, bineînţeles, căutarea disperată de bilete folosite pe jos - şi am găsit!!! - întinse cu o morgă totală de fată onorabilă controlorului.
Dar faza cea mai tare a fost cînd băieţii au highjacked the tram. Pur şi simplu o gaşcă de 20 de controlori au oprit tramvaiul pe cîmp - 21 sau 22, nu mai ştiu - şi au purces la un control din ăla terorist. Eu aveam bilet perforat - de data aia -, dar mi s-a sculat, aşa, discret şi liniştit părul pe braţe. Era către înserare, eram pe cîmp, ăia păreau mulţi şi răi şi neabătuţi...
Sau cînd, sub ochii mei nemăsurat de stupefiaţi-admirativ, un tip i-a cerut unui controlor să se legitimeze şi, fără să clipească, i-a smuls legitimaţia şi i-a aruncat-o pe geamul deschis... Nu, nu sînt legende urbane, am fost martoră...
Daaaaaa.... foarte palpitant. O singură amendă am plătit, cînd abia aterizasem în Bucureşti... Am o scuză: aveam 19 ani.
Şi cred că trebuie să urmeze şi blaturile pe tren cînd, în acceleratul de Baia-Mare, un controlor mi-a luat buletinul şi mi-a promis că mi-l dă înapoi pe intervalul Ploieşti-Bucureşti, ca să nu fie vreun supra. Şi alergam după el prin intestinul mişcător: "Nenea, nenea îmi daţi buletinul?" La care el: "Ţi-l dau, da' mă pupi o dată?" Mă uit la el, avea capul ăla tipic oşenesc, rotund ca o minge, cu breton pe o frunte cvasi-plauzibilă, şi încep să-mi frămînt mîinile şi să fac nişte mutre şi să mă înroşesc şi să suspin, la care el: "No, ce faci aşa? Nu te-ai mai pupat niciodată?" La care eu, complet inocentă în glas, dar cu o doză masivă de cinism în subtext, îi şuier printre dinţi: "Ba da, da' nu contra buletin"
Am scăpat nepupată de către ficior.
Da, chiar îmi place să îmi aduc aminte de controlori diverşi.
miercuri, 1 iulie 2009
Baladă pentru Rodicutzx
Pentru că mi-e o ciudă de mor că nu vorbesc toate limbile pamîntului şi pentru că mă obligă să mă deconspir... cîteva tot vorbesc... foarte puţine...
Ballade des langues ennuyeses
En réalgar, en arsenic rocher,
En orpiment, salpêtre et chaux vive,
En plomb bouillant, pour mieux les émorcher,
En suif et poix detrémpés de lessive,
Faite d’étrons et de puissant de juive,
En lavailles de jambs de lépreux,
En raclure de pieds et vieux houseaux,
En sang d’aspic et drogues venimeuses,
En fiel de loups, de renar et blaireaux,
Soient frites ces langues ennuyeuses!
En cervelle de chat qui hait pêcher
Noir, et si vie qu’il n’ait ent en gencive,
D’un vieux mâtin, qui vaut aussi cher,
Tout enragé, en sa bave et salive,
En l’ecume d’une moule poussive
Détranchée menu a bons ciseaux,
Dans l’eau où rats plangent groins et museaux,
Grenouilles, crapauds et bêtes dangereuses,
Serpents, lézards et tels nobles oiseaux,
Soient frites ces langues ennuyeuses!
En sublimé, dangereux à toucher,
Et au nombril d‘une couleuvre vive,
En sang qu’ont voit sur palletes sécher
Chez barbiers, quand pleine lune arrive,
Dont l’un est noir, l’autre plus vert que cive,
En chancre et fic, et en ces ors cuveaux
Où le les nourrices decrassent leurs drapeaux,
En petit baine de filles amoureuses
(Qui ne m’entend, n’a suivi de bordeaux)
Soient frites ces langues ennuyeuses!
Prince, pasez tous ces friand morceaux,
S’etamine, sacs n’avez ou blutoir,
Parmi le fond d’une braie breneuse;
Mais, par avant, en étrons de pourceaux
Soient frites ces langues ennuyeuses!
Un Villon, aproape mai decadent. Dar, te pui cu cin' te-ncurci? Se pare că ideile nu-s chiar aşa de noi, sau se pare că noi sîntem exact aşa, extrem de noi în subspaţiu... Sper să-i placă... că de nu..., am pus-o!
Ballade des langues ennuyeses
En réalgar, en arsenic rocher,
En orpiment, salpêtre et chaux vive,
En plomb bouillant, pour mieux les émorcher,
En suif et poix detrémpés de lessive,
Faite d’étrons et de puissant de juive,
En lavailles de jambs de lépreux,
En raclure de pieds et vieux houseaux,
En sang d’aspic et drogues venimeuses,
En fiel de loups, de renar et blaireaux,
Soient frites ces langues ennuyeuses!
En cervelle de chat qui hait pêcher
Noir, et si vie qu’il n’ait ent en gencive,
D’un vieux mâtin, qui vaut aussi cher,
Tout enragé, en sa bave et salive,
En l’ecume d’une moule poussive
Détranchée menu a bons ciseaux,
Dans l’eau où rats plangent groins et museaux,
Grenouilles, crapauds et bêtes dangereuses,
Serpents, lézards et tels nobles oiseaux,
Soient frites ces langues ennuyeuses!
En sublimé, dangereux à toucher,
Et au nombril d‘une couleuvre vive,
En sang qu’ont voit sur palletes sécher
Chez barbiers, quand pleine lune arrive,
Dont l’un est noir, l’autre plus vert que cive,
En chancre et fic, et en ces ors cuveaux
Où le les nourrices decrassent leurs drapeaux,
En petit baine de filles amoureuses
(Qui ne m’entend, n’a suivi de bordeaux)
Soient frites ces langues ennuyeuses!
Prince, pasez tous ces friand morceaux,
S’etamine, sacs n’avez ou blutoir,
Parmi le fond d’une braie breneuse;
Mais, par avant, en étrons de pourceaux
Soient frites ces langues ennuyeuses!
Un Villon, aproape mai decadent. Dar, te pui cu cin' te-ncurci? Se pare că ideile nu-s chiar aşa de noi, sau se pare că noi sîntem exact aşa, extrem de noi în subspaţiu... Sper să-i placă... că de nu..., am pus-o!
duminică, 28 iunie 2009
Azi-noapte, din nou...
... am dat o probă într-un teatru pe o scenă de o dimensiune incredibilă, cît un cartier, să interpretez Sarea în Bucate, adică "Regele Lear"... Nu pricep ce-i cu atîta Shakespeare, lately, în somnul meu... Claudius, Lear, poate mă senilizez?, că sper că n-am probleme de gender. Visul a fost haios şi dramatic pînă la sfîrşit... Deci mă dusesem să dau o probă pentru corpu' de balet al "Furtunii" şi toată lumea ţopăia genuin pe scena cît China. Eram îmbrăcată ca pe vremea cînd eram mică, cu ciorapi albi pînă la subraţ şi cu un tricou numa' sîni..., ăăăăă, şi îmi era îngrozitor de ruşine să mă manifest ca mare dansatoare. Am sărit de două ori ca o gazelă şi m-am retras către marile culise. Bunică-mea - Dumnezeu s-o odihnească, o părăsit şandramaua de vreo 20 de anişori - era în juriu împreună cu Dan Puric, Bocsardi Laszlo, Silviu Purcărete şi... Magda Mihăilescu!!! - a venit după performance să-mi spună că a trebuit să-mi pună pile, ca să ajung, măcar, să dau audiţie pentru Cordelia şi că de ce nu ştiu măcar pas-de-deux! Uaaaaattttt?????
În fine, ajung la audiţie, care se desfăşura pe lîngă scenă, ca să ne vadă juriul corespunzător şi îngîn cîte ceva din Cordelia. Juriul mustăceşte a rîs - pffff, horror fata asta - şi atunci mă enervez şi încep să gesticulez şi să recit cu mare sentiment dramatic şi ritm şi sinceritate ceea ce se numeşte monologul lui Lear - pe care îl ştiu doar pentru că eu citesc şi recitesc pînă, aproape, învăţ pe de rost - dar, la drept vorbind, dacă mă pui acuma să leg două vorbe, habar n-am, că mie nu-mi place "Furtuna". Şi nici "Regele Lear". Nda, ăia s-au retras să delibereze că de ce n-ar putea fi un Lear feminin, de vreme ce a fost o Julietă masculină - delicios, partea asta mi-a plăcut cel mai mult -, iar eu m-am dus să dorm într-un cort în care cineva mi-a spus: "Trezeşte-te, e opt şi un sfert dacă nu e trei fix". Uat, again?
Bun aşa, sper că data viitoare o să vreau să joc Macbeth. Sau Richard al III-lea. Dacă nu mă duc eu la teatru, vine el la mine... Ce vise absolut mirobolante. Sper să mă lovească şi Moarte la Venţia...
În fine, ajung la audiţie, care se desfăşura pe lîngă scenă, ca să ne vadă juriul corespunzător şi îngîn cîte ceva din Cordelia. Juriul mustăceşte a rîs - pffff, horror fata asta - şi atunci mă enervez şi încep să gesticulez şi să recit cu mare sentiment dramatic şi ritm şi sinceritate ceea ce se numeşte monologul lui Lear - pe care îl ştiu doar pentru că eu citesc şi recitesc pînă, aproape, învăţ pe de rost - dar, la drept vorbind, dacă mă pui acuma să leg două vorbe, habar n-am, că mie nu-mi place "Furtuna". Şi nici "Regele Lear". Nda, ăia s-au retras să delibereze că de ce n-ar putea fi un Lear feminin, de vreme ce a fost o Julietă masculină - delicios, partea asta mi-a plăcut cel mai mult -, iar eu m-am dus să dorm într-un cort în care cineva mi-a spus: "Trezeşte-te, e opt şi un sfert dacă nu e trei fix". Uat, again?
Bun aşa, sper că data viitoare o să vreau să joc Macbeth. Sau Richard al III-lea. Dacă nu mă duc eu la teatru, vine el la mine... Ce vise absolut mirobolante. Sper să mă lovească şi Moarte la Venţia...
sâmbătă, 27 iunie 2009
Banc deosebit de politically incorrect :-))
Un ziarist american îi ia interviu unui bătrîn texan, trecut de 80 de ani. La un moment dat, reporterul: - Dle, ştiţi că, pentru prima dată in istorie America are un preşedinte negru? - Fugi, dom'le, de-aici....e imposibil... - Nu, serios... - Hai, dom'le lasă-mă în pace...trăim în America şi aşa ceva e imposibil... - Uitaţi ziarele ce titluri au: New York Times - "Barack Obama - Primul preşedinte de culoare de la Casa Albă", Washington Post - " Pentru prima dată un cetăţean de culoare ajunge preşedinte" ... Moşulică - Extraordinar...e incredibil...tare mîndru trebuie să fie stapînul lui...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
De unde mă citesc
