Craciunul unei pe veci emigrante careia i-i foarte, foarte lene sa caute diacriticele

In principiu, viata ca emigrant e de absolut tot cacatul. Nu prea aveam cum sa am vreun soc lingvistic - desi il asteptasem-, insa a fost chiar ok pe partea asta. Invariabil, interlocutorul meu se minuna de engleza mia si ca cum de vorbesc atit de bine. Dupa ce am explicat de citeva ori ca am un master, in pula mea, back in Romania, m-am plictisit si replica invariabila a devenit: Well, you know, too much TV." (In orice caz, de fiecare data la replica asta in capul meu apare instantaneu scena din "Natural Born Killer", cu ei doi in desert, la indianul cel saman). Nu asta, desi englezii vorbesc cumva dinafara inauntru si e destul de greu sa-i urmaresti. Faza e ca sunt relativ putini englezi :-)). Insa m-au dat gata micile flecustete care fac parte natural din sistem, cum ar fi sa folosesti cardul, Stupu, cind iesi din gara, desi ai platit cind ai intrat, ca altfel you'll be fuckin' double charged. Si, da, trebuie sa butonezi stilpii cind vrei sa traversezi si te uiti in dreapta prima data, nu in stinga, ca altfel te calca autobuzul cel gigantic cu etaj si te claxoneaza scurt, sa mori de inima si mai multe nu. Dupa doo luni de Londra, pe care le voi povesti alta data, am aterizat in Portsmouth, unde catadicsesc sa stau in chirie, cu inca doo familii. Ma rog, aaa..., concubini.
De Craciun, a mai venit o familie. Toti letoni, vorbind ruseste - e o diferenta semnificativa, din cite am inteles, intre rusa si letona - si toate gagicile marisoare ca proportii. Ca la 1,75 si o 100 de kile? Eu am slabit mult - ah, ce ma bucur ca ma potrivesc cu imaginea din capul meu -, ca la vreo 15, ba chiar aproape de 20 de kilisoare, asa, ca nu suport mincarea asta pe baza de muci, deci fac exact ca un copil mic, o bag in gura si instantaneu o scuip afara si-mi curje pe barbie, yammi, ce sa zic, dar nu pot, nu pot, nu pot!!!!, si cintaresc putin, mai ales kilele repartizate pe lungime. Asa... ca nu m-a mai laudat nimeni de mult...
Si se aduna trei familii de letoni, cu trei baieti si trei, patru fete si cu mine cinci si incepe ritualul vodcii. Mincasem bine inainte si, pe de alta parte, sa fim seriosi, am avut maestri la baut vodca. Bre, dara acestia erau de neoprit! Na, davai, ziceau ei, la fiecare cinci minute. Io: "Davai" si, hitz, beam oleaca. Cestialalti goleau paharutele. Io mai ciuguleam un castravecior murat, vorba Irinei, o maslina, mai faceam neste pauze. "Davai", ziceau baietii. Where the fuck we have to davai to?, faceam eu pe niznaiul. Aha, nu prea le au cu engleza, cu rusgleza, poate. Asea... si se fac manga baietii nostri rusi... Si eu o bag pe mineca, deja nu-mi mai convine, ca stiu la ce sa ma astept la gradul asta de betie... Si o sterg in camera mea si pun neste poze pe Facebook... Si apare Davai intiul... Io: "Yes, what happened?" Davai intiul: "I'm sorry, I'm sorry, I'm really sorry". Dispare pe usa ca maturat. Apare si Davai al doilea. Io: "What's up? Do you want to tell me something?" (Stiu, e absolut barbar). Davai al doilea bolboroseste ceva bizar, eu incerc sa ii citesc pe buze, nimic. Si se pune sa se cam dea la mine. Eu o strig scurt si din rarunchi pe nevasta-sa, ceea ce a functionat, numai ca nu a aparut nevasta-sa, ci cea mai buna prietena a nevesti-sii. Care l-a tirit de aripa intr-o camera sa-l abuzeze sexual. Si in timp ce-l abuza a aparut si nevasta, care a stat in usa si i-a privit smotocindu-se vreo cinci minute. Dupa care si-a revendicat sotul si i-a trasnit doo palme de i-a rupt nasul, dupa care Davai al doilea a fugit de-acasa. A sunat-o sa-l recupereze de pe un pod din Portsmouth, unde dormea linistit, dupa care preopinentii nu-si mai vorbesc.
Dom'le, eu rid pina in ziua de azi, ma fac din ce in ce mai mica si astept sa vina sa ma ciupeasca cineva.