Uite cum nu-mi place, nu inteleg si ma scirbesc

Am fost ziarista multi ani. In ultimii ani, chiar, am fost ziarista de de toate, in obscurul, dar indragitul, meu orasel de provincie din mijlocul tarii. Pe cultura, majoritar, in Bucuresti, dar si pe vremea 'triunghiului rosu", la   "Ziua', in '95-'96, va mai aduceti aminte? Uatever, politica ma intereseaza ca parte a societatii civile, adica, acord un interes normal platformelor, propunerilor si ce-o mai fi ai candidatilor politici. Nu am, in mod expres, pasiuni politice, am pasiuni culturale. Acum, insa, confuzia s-a intins ca raia chiar si peste creierul meu linistit, emigrat si de 42 de primaveri. Un anume domn, Mirel Curea, pre numele sau, a reusit sa ma faca sa ma intreb - pe Facebook, e drept, ceea ce, iarasi, nu stiu cit se pune (nu mai stiu nimic zilele astea) -, asupra pasiunilor politice absolut abracadabrante. Domnul cu pricina se revolta ca e Cartarescu, cu "Mendebilul", lectura la clasa a cincea. Am inteles si ca Antenele s-au bagat in povestea asta. Stupefierea mea atinge, ca sa zic asa, inefabilul. Nu se poate sa mai fiu mai stupefiata de-atit (evident, cu pre-pragul stupefierii adoptarii de catre PNL a lu' Jiji, cu pre-pre-pragul stupefierii unui prim-ministru plagiator dovedit, cu pre-pre-pre stupefierea unui Basescul), in fine, cu multe alte stupefieri.
Sa intinzi plasa zgomotos-cretinoid-politica peste imensa, minunata si extrem de greu clasificabila pasare a paradisului, care a fost, este si va ramine literatura si arta, mi se pare la fel de absurd ca atunci cind incerci sa vinezi tigri cu bazooka. Poate fi o practica, dar e... din alt film, dintr-un film in care grotescul se uita la el insusi si se intreaba cu ce-a gresit. Pe deasupra, el, grotescul, dezvolta niste serioase complexe de inferioritate.
A scrie bine nu inseamna ca esti un bun politician. Si io mi-am ros unghiutele la textele - de-o naivitate politica absolut induiosatoare, ale unor Plesu, Patapievici sau Cartarescu, sau altii, for that matter, Barbu, de pilda, sau Razvan Theodorescu -, dar cum poti sa intinzi mizeria in toata casa? Cum, cum ajungi la concluzia ca literatura sau eseurile, sau studiile de istoria artei, sau de estetica ale aceluia sunt proaste, pentru ca te scandalizeaza convingerile lui politice? Cum poti spune despre acest atit de incredibil scriitor, ca scrie prost, ca-ti baga copilul in regresie, ca alte asemenea idiotenii crase, doar pentru ca, asta e, ii place lui de Basescu?  Cum ajungi sa-ti mutilezi imaginatia, creativitatea, deschiderea si iarasi, for that matter, puterea de a discerne intre un context si altul? Cum?
Eu, personal, ma trezesc ca am militat din rasputeri pentru caderea mafiei basiste, ca sa ma trezesc ca voi milita din rasputeri pentru revenirea ei, dupa ce s-a intimplat in vara, dupa ICR, dupa multe. Mie sa-mi explice cineva, nu Mirel Curea, ca vomit, de ce ma face asta un om de cultura mai sclipitor si mai reprezentativ? Nu ma face.
Haideti sa nu mai combinam sula cu prefectura. Sula va suferi si nici prefectura nu se va simti prea bine.

Live in

E, de fapt, carer live-in, cum pompos suna, si cum ireverentios se exprima neshte unii pe forum-uri, cu "absolvente de Istoria artei care sterg babele la cur". In primul rind ca nu e cariera visurilor mele, dar nici a cosmarurilor. Cum nu-s chiar toata, toata orgoliu si egoism si bovarism si elitism si mizantroapa, am iubit, de cind ma stiu - cerul verii straveziu -, da, si asta, dar si sa ajut. Just like that. Am observat cu maxima stupoare - pe bune, eu, care ma scirbesc la nasterile in direct, la tembelizor -, ca am o prezenta de spirit si un singe rece absolut spectaculos in situatii reale de maxima urgenta. De exemplu, cind a facut mama o criza de hipoglicemie si era pe jumatate in delir, imediat am pus-o in pat pe-o parte, sa nu-si inghita limba, apa cu zahar in doi timpi si trei miscari si invelit cu patura. Cind am umplut cada cu singele care curgea ca din robinet din nasu-mi, in timp ce maica-mea facea crize de panica ca mor, eu, cu prosopul plin de singe la nas, cotrobaiam cu o mina in frigider dupa gheata si o sfatuiam sa nu faca un infarct ca, de data asta cel putin, eu am nevoie urgenta de Salvare.
Aici am facut citeva sesiuni de shadowing - cred ca se traduce ucenicie - pe partea de carer si am ramas cu gura-cascata, de-adevaratelea, de mine si de ce stiu face fara nici cea mai mica urma de scirba, sau sa-mi pierd capul, sau sa am stingacii. Sunt calma, calculata, cu miscari precise si rapide, care au avantajul de a reduce suferinta si jena, fac glume care distrag atentia si mai gasesc si timp sa mingai o timpla batrina si asudata si sa le spun ca totul o sa fie bine. Cum sunt o veterana a suferintei si a bolii empatizez din toata inima cu cineva care sufera si stiu ca are, in egala masura, nevoie si de un profesionist, dar si de compasiune si de caldura umana. Ca si cum, cumva, iti ceri scuze ca-l ajuti. Am invatat asta pe propria mea piele, nu-mi reduce demnitatea umana doar pentru ca sufar si am nevoie de ajutor. Asa ca, desi de-abia am inceput, si inca nu am trecut la partea de training cu injectii si alte interventii, ma descurc bine, imi place si nu vreau sa spun cam cit cistig din chestia asta. Mult, chiar si pentru standardele de aici. Asa ca, mai usurel, cu atitudinea romaneasca de "sters babele la cur". E, realmente, unul dintre cele mai frumoase si mai utile lucruri pe care le poti face.
Bineinteles, am inceput si scoala pe "Health and social care" si am trimis si actele pentru permis.
Plus ca acum am grija de W., o doamna incredibila de 91 de primaveri, care isi face tot ce-i trebe de una singura. Ce nu suporta e sa fie lasata singura cind doarme. Are ceea ce eu, in maxima mea ignoranta, am zis ca e un "sleeping disorder" pentru ca, in rest, nu are probleme. Cred ca e ceva pe psihiatrie si cred ca o sa-l rog pe Taps - daca-mi mai citeste blogul - sa ma recomande lui Vlad Stroescu, poate-mi da niste sfaturi. Eu, in afara de imbratisari, si de vocea mea calda si tandra si lalalalala, nu stiu cum s-o ajut. Dar imi rupe inima biata mea batrinica speriata de cosmaruri. Plus ca abia i-a murit sotul. Plus ca, desi are probleme cu vederea, nu prea mai aude, are o pofta de viata pe care eu chiar nu stiu cum sa i-o satisfac. A cintat pe vremuri, in tinerete, opereta. Mi-a cintat si mie cite ceva si, vai, acolo va fi scrisnirea dintilor. Pentru numele lui Dumnezeu, mamaie, e oribil! Ar trebui sa existe pedepse pentru cintat asa. Brrrr.
So, there we are. Am inceput sa misc, mai sunt si indragostita, pe deasupra, viata isi recapata farmecul si culorile, uneori ma mai apuca spleen-ul si sentimentul zadarniciei si mi-am cumparat doo perechi de blugi de la GAP. Iar am slabit si nu stiu ce masuri au astia la GAP, dar in termeni romanesti se traduce 36. De la 46 la 36 intr-un an mi se pare cam mult. Dar am asigurare medicala, poate fac si io neshte analize. Viata, uneori, isi pierde rabdarea cu tine si ti-o ia inainte. Ceea ce nu e ca doar spectaculos si minunat, e absolut tandru.
Si e septembrie, da? Trebuie sa ma inscriu din nou la scoala. La masterat la Oxford, de data asta, pentru anul viitor.
Si primele trei carti britanice: Wilde, Suskind si Joyce. Cred ca asta spune totul.

In sfirsit

... trei zile intregi cu soare, ocazie cu care m-am ars la genunchi, doo bucati partiale de tzitze, un umar si o incheietura. Nu stiu cum m-am asezat, dar asa m-a batut soarele, asa m-am ars. Culmea cea mai culminanta a fost, normal, inotul in oceanul Atlan-tic, din care a iesit un peste nu chiar asa de mic. (S-o lamurim pe asta: e Marea Nordului, care e Oceanul Atlantic, care, aici, e Southsea, ca e in partea de sud a insulei, s-a inteles, da?) Cit am mai tinjit in sufletul meu mic si egoist sa inot, cit m-am mai chinuit si zvircolit pe tarmuri, cit m-am mai zbuciumat. In sfirsit, in sfirsit, visul meu s-a implinit. E rece-rece, glumetz, fermecator, duios, cu curentzi care te curenteaza, cu tot felul de scamatorii de inalta clasa, cum ar fi fluxul care te ia pe sus, iar refluxul nu l-am inotat. Apa e de o saraciune si o amaraciune ceva fin, dar mie mi-a placut si asa, ca prea am dorit-o si nu te pui cu dorintele omului, daca nu locuiesti in Bhagavad-gita. Zilele astea - care se vor termina maine, ca a devenit deja plictisitor de adevarata faza asta cu orice minune tine trei zile - au venit dupa vreo toata luna iulie plus iunie de mare frig si ploaie, intre 12 si 18 grade carevasazica, ceea ce mie imi place pentru ca nu-mi displace, dar, totusi, zic si eu ca trebuia.
Termin eu cu balaceala, am stat in apa, circa cu aproximatie o ora, tzip si  injur in romaneste toate chetrele infame care ma fac sa ma contorsionez in figuri de care nu ma credeam in stare - tortura, nene, by the way, am ris cu lacrimi, o fetita de vreo doi ani, mai acana de prosopul meu, facea un pas si urla, iar mai facea un pas, iar mai urla o tura, o venit un val, o trintit-o de pietris, s-o pus pe urlat serios cu mainile la fund, s-a oprit, a facut trei pasi cu piciorusele alea tremurinde, iar s-o pus pe urlat, deci a injurat pietrele alea pentru noi toti si pentru toate gusturile, bai, pina si cainii ridica labele a intrebare, de ce naiba inteapa asa) si ma intind pe prosopul meu cel albastru. Nu-mi sta bine slipul, strecor un deget sa mi-l scot din locuri, hai ca stie toata lumea cum iti scoti chilotii din fund, dupa aia sutienul decide sa renunte la bretele, imi aranjez si bretelele, ma ciupeste ceva de picior, ma scarpin, intorc capul pe prosop, un caine statea fix la doi centimetri de fatza mea si ma studia cu atentie sa vada ce fac eu cind cred ca nu ma vede nimeni. Da. Cum a venit el, dragutzul, singur si din vointa proprie, naiba stie de cind statea acolo. Ne-am jucat, ne-am smotocit, a plecat la stapin care, dupa ce a vazut ca ma sparg de ris si nu am nici o reactie contondenta, s-a intins la loc la prajit si ne-a lasat in plata Domnului.
Mi-i somn, sunt o friptura uitata in cuptor, ma duc la culcare. Mai scriu. Cindva.

Placeri

Sa merg foarte, foarte repede, dupa modelul englezesc. Nu numai ca e foarte tonic, dar e amuzant, ma simt supremul caine bucurestean, care traverseaza strada, asteapta in statie, se suie in autobuz, se da jos, coboara treptele la metrou, asteapta metroul, se suie in metrou si se duce la dracu', numa' el stie unde. 

Sa merg incet, foarte lenes, foarte deloc, cascind gura la cer. N-am vazut in viata mea un cer mai palpitant, care iti da emotii brutale si suave, niciodata melancolice sau nostalgice. E un cer imperativ, primitiv si intruziv,  ori il lasi, ori te lasa. Latura mea mistica e bucuroasa, latura mea bizantina (nu-i totuna?), e intrigata. Unde se duce tot cerul asta?

Sa inchid telefonul, de data asta cu o melancolie de lagar comunist, tuturor telefoanelor care ma trezesc dimineata sa-mi reclam PPI-ul. Desi telefonul cinta "Primavara" lui Vivaldi si eu ma rostogolesc din pat mai rau ca bulgarele de zapada, n-am. Si zau ca-mi pare rau.

Sa pindesc, cu maxima speranta, vulpea. Merge gratios pe gardul fix de din fata geamului de la bucatarie, isi tirie coada napirlita acum, falnica vreo trei luni mai inainte, si pare, nu ca nu-i pasa, ca e grijulie, dar pare ca nu face nici un efort. Oh, tata, de ce m-ai facut fata?

Sa stau cu orele pe malul marii, tinjind intens s-o inot. E ca aia, sa vrei, da' sa nu-ti faci curaj. Da' ce curaj sa-ti faci cind vintul iti smulge capul de pe umeri? Nda. Inca e foarte frig, asta e, dar eu iubesc frigul asta, mai trebuie sa-l si, ma rog?

Toate numele de strazi, toate bunicile, toate Heathrow-urile, fiecare pas, fiecare suflare care-mi taie respiratia si dau din maini, fiecare coltzisor, fiecare pas. 

Nu e bizar ca am simtit asta in Romania si acum nu mai simt nimic fata de tara care e la doar trei ore de mers pe cer? Nimic. Iar asta nu e o placere. E o indiferenta de moarte.

La cumparaturi

Pentru ca in ultima vreme ies la cumparaturi si gatesc zilnic si incerc tot ce se poate numi trazneala totala, asta dupa ce am privit multa vreme, cu multa frica de explozie, gaura inocenta a cuptorului inchis, ars si taiat la foc inchis si deschis, darimat tzevi de eshapament - da, gatesc si la tzava de eshapament- belit picioare, atras perfid si momit vulpi la geamu-mi, de mi-au facut astia reclamatie la primarie ca in fata casei noastre e cel mai murdar, ca atrag vulpile si vin alea noaptea si devasteaza ghena, dupa ce am invatat sa fierb vaca nebuna pina se face praf de vaca, dupa toate astea, am inceput sa gatesc.

No, bine. Vad io o reteta cu mamaliga, smintina, carne, alea. Ma'c la TESCO. "Aaaaa, if you don't mind, do you have any corn flour?" "Course" Ma duce la raftul cu pricina, belesc eu organul numit ocullus, nu se vedea nimic prin punga. "Are you sure that's corn flour? You know, the yellow one, which is ground a bit bigger than the white one", explichez io, patrunsa. Aia se uita la mine, impasibila: "That's THE corn flour" io, sceptica forever: "You're sure, sure? Might call it maize" Eu sunt, indeobste, un om cu mult bun-simt si o timiditate de pasare cintatoare, nu mai zic nimic, iau doo pungi. Acasa, vad ca rahatul ala se folosea la nu stiu ce sos imund englezesc, si semana leit cu laptele praf pe care il lingeam eu si mi se lipea de dinti si de cerul gurii pe cind aveam vreo 20 de ani si faceam lapte pentru scumpa mea Alex. Nda, cam atit despre mamaliga mea cu smintina si brinza si carne la cuptor. Am inlocuit-o cu cartofi.

Cum nu pot pentru ca sa sed fara sa dau din maini, imi trebe crosetat. (Sau citit, dar despre asta nu am chef sa vorbesc, desi am reusit sa citesc "The lord of the rings" in sase ore, cine stie, stie ce spun). Ma'c la ASDA. "I need a crochet, you know", ii explic eu unui domn, infasurind o ata imaginara pe un deget si facind valuri cu ailalta. "UAT???", cu o mutra de "Femeie, ai nevoie de un psihiatru, ba chiar de Socola", "Yes", perorez io, fara sa ma descurajez nici un pic, "don't you remember your grandmother, she used to stay in a chair and crochet" si iar dau din maini si-l persuadez. "Uahahahat my grandmother used to dohohoho???" "She used to crochet", racnesc eu din rasputeri. Dupa care vine managera si-mi explica faptul ca. Drept urmare am oprit vreo zece babe pe strada si le-am intrebat unde pot gasi croseta si ata de crosetat. Da, da' acu' am o bluza terminata pe jumatate.

Intru intr-un magazinash "Off licence", se numesc, toate tinute de indieni care, evident, se uita iextrem de galesh la mine. Mie-mi plac astea mai mici, di pi strada, la fintina, cum le spun eu ca, or fi ele un pic mai scumpe, da's colea, si cind imi trebe ceva, dau o fuga, urasc sa ma echipez pentru cumparaturi. Boooon, intru eu pe singurul Off license, via TESCO de pe Fawcett Road, tinut de un cuplu de indieni, ca mi se termenase piperul si zimbet fara pisica n-am mai vazut. Indienii miei, slabi, numa' chele si os, intunecati si intelepti ca intr-o nescrisa Upanisada, ma intreaba cu un accent imposibil, daca stiu sa fac baclavale grecesti. Grecesti?, ma mir io. Nu stiu decit de alea turcesti. In fine, ne-am imprietenit noi putin, cum e bine la fiinte. Ma duc, cum spuneam, dupa piper. Intru, domnul indian shedea in morga dumnealui charismatica. Ma apropiu eu asa, nitzelush, da' parca-mi vine sa dau inapoi. Ma apropii oleaca mai mult si, ailei, incepe sa-mi cada parul din nas, dimpreuna cu genele, sprincenele si nici urechile nu se simt prea bine. In spatele tejghelei dragul de Shiva se stricase la burta si tragea la basini de ziceai ca are elice la cur. No, acu' tine-ti, Stupule, respiratia, ca asta te omoara de tinara si neprihanita. Am ris cu hohote in clopote tot drumul pina acasa si un nene pe bicicleta a inceput si el sa hohoteasca.

Si minunat, halucinant de frumos si de rupator de inimi gardul cimitirului evreiesc, pe care au inflorit trandafiri galbeni. Oh, dragii mei, imi pare asa de rau si mi-e asa de rusine...

Hi five. Hundred

Dom'le, ma cac pe mine de ris la dracia asta numita Internet. Deci eu sunt inregistrata la Hi5 de circa patrusutevirguladoi milioane de ani. Zilele trecute imi deschid eu mail-ul de yahoo sa vad ce oferte de munca am mai primit - si, da, de fiecare data imi aduc aminte de Jonathan Swift -. Oau, am 70 de mesaje!!!! Intru eu frumusel - ba ca imi cere prietenia unul din Mizil, ba ca mi-o cere unul din Egipt, ba unul din Olanda. Eu le-o acord ca, in pana mea, ie la un click distanta si oricum o sa mor virgina si singura. Dupa care, ala din Olanda vrea sa fie sclavul meu. De acord, ca-s satula sa fac numa' eu mincare, iar jumatatea mea mai buna sa stea in coltul bucatariei si sa se minuneze ce talent am sa-mi tai deshtele si sa ma ard copios, circa de gradul patru. Dupa care avalanse de mesaje, de inimioare, de floricele, de respect, de pupat mai superficial sau mai in profunzime, de megaidiotenii. Ce poooooolaaa mea am facut? Cind m-am inregistrat la un site de asta, de cacat matrimoniale, sau dates, sau rahat si eu nu stiu? Si ce-i cu voi, barbatilor din lumea-ntreaga, ati baut gaz, sau ce? Cred ca-i excita teribil mutra mea cu tigara in mina. Sau faptu' ca ma logez din Anglia, ca inca n-au aflat ca e si Romania in UE. Sau paranoia mea cu poza pe Internet se justifica. Giorgiescule, draga, imi bag pula in mesajele tale. Ca si in ale celorlalti labagii sinistri. Ia, spuneti dupa mine: sunt un bou, sunt un bou, sunt un bou.

Io-s cu totul mica

Rationalizari

Rationalizarea psihologica nu ma mai intereseaza demult. Cam de acum vreo 20 de ani, de cind am invatat sa-mi clasific interminabilele mele visuri care, unele, sunt cu adevarat interminabile. Nu ma incadrez la nici una dintre categorii, desi toti ar vrea sa ne bage intr-o cutiuta. Eu cred ca absolut totul tine de contextualizare si de diferenta pe care o faci in context. La o adunatura de snobi este evident ca-mi voi baga multe puli. La o adunatura de vulgari este evident ca-mi voi baga curiozitatea - da, chiar nu stiu sa fiu vulgara, culmea, stiu doar sa fiu infinit de cinica si, dupa ce imi fac numarul, oricum patetic, pentru ca nimic si nimeni nu convinge un om vulgar, atentionen, nu in sensul latin, ci in ala romanesc -, la inaintare, plec rapid, iar la o adunatura de intelectuali ma dau batuta pentru ca nimeni si nimic nu-i intoarce din idiosicarziile lor. Nici macar un pahar de vin, sau no. In ceea ce ma priveste, lumea e facuta din oameni singuri, care nu vor sa fie deranjati. Subscriu.

De la lume adunate

La povesti, la un pahar de... suc, cu Madalina mea cea britanica. (Am doua Madaline pe care le iubesc eu asa, in tacere.)
- Mai, zice ea, sa vezi faza.
- Ia sa vad, zic eu.
- Un roman se angajeaza la un britanic.
- Ce sa zic, toti ne angajam la un britanic.
- Taci. Asa, si britanicul isi face treaba cu el, o saptamina, doua, romanul muncitor ca pe banda, bucuros ca are de lucru.
- Asa suntem noi, timpiti.
- Taci. Englezu', patronu' carevasazica, il invita la masa, in sfinta pauza de prinz. Si comanda ei mincare, acolo.
- Ce sa comande, cacat?
- Taci, mai. Si, din una, alta, il intreaba englezul: "Ce maninca saracii la voi, in Romania?". Romanul (spasit si trist ca Maica Tereza, scapa un oftat) "Ce sa manince, saracii de ei, fasole, cartofi, oua.
- Mai, da' cind pana mea faci si tu o ciorba de fasole adevarata, cu ciolan afumat si tarhon?
- Taci oleaca. "Aha", zice englezul, "dar bogatii ce maninca?", "Ah", zice romanul bucuros, "ceafa de porc la gratar, cu salata de varza murata, miel la cuptor, cu salata verde, mamaliga cu brinza si smintina, o bunatate".
- Vreau slanina perpelita pe foc, cu usturoi si brinza.
- Gura. "Nda", zice englezu' si nu mai scoate o vorba. La sfirsitul zilei ii comunica aluia ca e concediat, ca nu mai are ce sa-i dea de lucru.
- Hai sa-mi trag una. Just like that?
- Da. Boul ala nu vazuse ca englezu' minca fix fasole, cartofi si oua?

Poftim? Va rog frumos? Multumesc?

Ca m-am enervat de-abia acum cu problema mai veche a fumatorilor si a fumului de tigara si a nesimtirii, in genere. Nu, fratele meu alb si fumator, nu scoti pachetul de tigari din geanta si te-apuci de tras cuie, intr-un spatiu inchis, fara sa te intereseze ca ala de linga tine se sufoca. Ca regula, eu, indeobste, intreb: "Va deranjeaza daca fumez?" Daca raspunsul e da, ori abandonez fumatul in momentul cu pricina, ori - daca adictia ma cheama - ies pe o terasa, undeva, si fumez. Ca regula, imi pasa mai mult sa le fie bine celor din jurul meu, decit sa ma sparg eu in figuri nesimitite. Acasa la mine imi fumez si chilotii, in public caut sa-i respect pe ceilalti, iar optiunea de a fuma e exact asta, o optiune, ceilalti nu au optiunea de a nu respira. Asa ca, mai salcim, bre, fumatorilor. Tot ca regula, detest cind cineva, la masa, isi aprinde o tigara fara sa ma intrebe. Detest din rasputeri fumul de tigara cind maninc. Nu, nu vreau sa-l respir. Iar si din nou caut sa nu arunc chistoacele pe jos, desi o fac relativ mai des in mediul urban, unde exista salubrizare si oamenii-s platiti fix de-aia, sa curetze ce amar de nervi am avut eu aseara si am aruncat tigara pe jos.(Mi se-ntimpla rar, oricum, merg cu chistocul in mina pina la primul cos). Maxim respect Doina si Silviu care umbla cu scrumierele, inchise etans, dupa ei, pe strada. Eu sunt inca la stadiul de a umbla cu ceva cartonat la mine, in care-mi pot stinge tigara. Cind ies undeva - fie ca-i plaja, fie ca-i padure, fie ca-i riul, ramul, mi se pare o imbecilitate sa-mi arunc tigara pe jos. Punct. Sunt un/o imbecila daca fac asa ceva.
Cunosc tzishpe mii de persoane care-si pastreaza casa luna, fara nici un firicel de praf, nu ar lasa pe nimeni sa intre in sanctuar fara sa le faca nervii franjuri cu privire la regulile lor, dar isi arunca, cu maxima nonsalanta, hirtiile pe geamul de la masina. Mi s-a intimplat chiar aici, la Albion, si raspunsul a fost o tifna enervata, ca de ce ma dau eu mare, ca e spatiu public. TOGMAI! Acasa la tine poti sa te scarpini de matreata si la prostata, cind ai iesit din spatiul privat nu-i agresezi pe ceilalti cu: dinti nespalati, haine murdare, miros de transpiratie, fum de tigara, par murdar si, in general, cu o atitudine de "heh, ma pis pe voi, restul". Eu cred - si voi crede cu tarie, in continuare :-))) - ca e de o mie de ori mai acceptabil sa fiu murdara pe pielea mea, nu pe a altora.
Asa ca. Respectul incepe exact in momentul in care il acord. Iar spatiul public este spatiul al sute si mii si milioane de persoane. Fiecare individ are dreptul de a merge pe o strada curata. Multumesc.

Si cum nu-mi vine, cred ca tre sa scriu cevasilea...

Organul bloguitului o inceput sa se usuce si sa cada singur din momentul in care Florin mi-o spus ca "se vede ca scrii la prima mina". Adicaaaaa, aaaa, ce vrea sa zica acestea? Ca sunt unii care scriu la a doua, ba chiar a treia mina, stau cu postul in cap citeva nopti si zile, iar mai scriu nitel, iar mai stau si abia apoi posteaza? Pai, asta nu se numeste bloguit. Blogul tocma' de aia ii savuros, ca-i la prima mina si dintr-o data. In fine, de scris ar fi destule, dar unele sunt, zau, prea de tot. Ca de pilda faza in care mi-a murit o doamna in brate. Sau faza cu un curcubeu imens, cit tot cerul pe cind ma aflam eu in Eastleigh. Sau fazele multele altele. Dar adevarul e ca nu-mi vine. Lucrurile nu merg cum m-am asteptat eu sa mearga si-s dezumfalata si acra. Ceea ce ma surprinde, totusi, mereu la Engliterra e naturaletea naturii, ca sa zic asa, ca si totala ignoranta a inhabitantilor relativ la. E atit de frumos si mereu altfel cerul asta, vintul, ploicelele care sunt, asa, vesele si reci si cu vint included si tot poporul pasarilor si al vulpilor si al pisicilor. Mai nou am facut o pasiune pentru bufnite, nu ca seman eu cu una.
Problema e ca, in paralel cu lipsa chefului de scris, am si dorul de a scrie, numai ca nu stiu ce si cum si scrum si asa.

Iaca, pisica

Jucati-va cu pisica Maukie, ca altfel se plictiseste si gheruie canapeaua! Si multumiri din suflet Madlenei si Linda's Handmade unde am gasit pisic de care instantaneu indragostit, facut pasiune nebuna, dorit in viata mea!

Who wrote the book

Iexact asa imi traduce programul numele blogului. Nu "The writing book", nu "The book who's writing", dar se intreaba cine a scris cartea. Chiar, cine o fi scris-o?
Mergind eu asa, agale, romaneste si nu englezeste, pe malul marii, ce-mi vad ochii? (Asta se intimpla in ianuarie, dar fiind eu lipsita de avantaje materiale, n-aveam nici laptop, nici vin, nici bere, n-aveam nimic.) Burnita oleaca, dar marea era calma si nu repede izbitoare de pietre, si un nene isi umbla la curea.
Oh, un pervers, ma bucur eu.
Ia sa vedeeeeeem.
Nenea se dezbraca meticulos, gaurica de la curea cu gaurica de la curea, nasturel cu nasturel, ciubotica cu ciubotica, sosetuta in ciubotica cu sosetuta in ciubotica, isi pastreaza mindrete de chiloti tetra, albi, pe el, isi trage un prezervativ pe cap si tzushti! in mare. Imi iesisera ochii din cap ca la melc, ma uitam din toate puterile cum se balaceste nenea in ianuarie. A stat in apa aia care era, cred, rece ca suflarea mortului, circa cu aproximatie 15 secunde. A zbughit-o pe mal si a inceput, la fel de meticulos, sa se imbrace. Apoi s-a dus la birou, lasindu-ma pe mine orfana si singura pe malul marii, invidiindu-i genuin curajul si balaceala. Ah, tata, care m-ai facut fata.

In alta zi, tot on the seafront, un tatic isi invata copchilul sa arunce cu chetre care sa pivoteze pe suprafata apei, sa sara, adica, piatra, de vreo doua ori, ca mai multe nu-i ieseau. Drept pentru care au inceput toti, ca oile, sa arunce cu chetre in mare, spre marea mea cutremurare si surprindere. Adicaaaa, aaaa, daaa, aruncam cu pietre in mare? Aaaaaa, da' de ce, nu va suparati ca intreb, aaaa, adica, aaaa, doar asa? Da, dom'le, doar asa, de chichi si de trei lei ridichi. Toata ceata lui papuc, imbracata-n cauciuc da-i si pleosc si da-i si pleosc. Pina la urma, invinsa si supusa, am loat o piatra si am aruncat-o si eu.

La cumparaturi - ca mi-au ramas mari si sosetele! - vad o casa libera, ma duc glont si dau sa achit. Simt ca ma frige ceva in spate. Privirea babei, formata dintr-o coada lunga de un kilometru, si din zeci de perechi de ochi furioase si care nu scoteau un cuvint. Pur si simplu nu vazusem coada! Deloc! In mintea mea tarata ireversibil de monstruoasele cozi comuniste, occidentul inseamna o lume in care nu se sta la coada. Niciodata! Pentru nimic in lume! Te duci, cumperi, esti ca o pasare-n zbor. Pula. Ia sa ma fi vazut pe mine, realmente tintuita de priviri indignate. Si ia sa ma mai fi vazut pe mine dregindu-mi vocea aceea patrunzatoare si cerind scuze, tare, cu intonatie, la tot poporul ala din toate colturile lumii.

De dimineata, spre serviciu, imi atrage atentia o doamna pe bicicleta. Avea tocuri. Iaca, ma gindesc eu, de unde vin celebrele fotografii cu doamne pe tocuri in biciclete:-)) Doamna nu avea doar tocuri. Avea si o tigara in gura si probabil o alcoolemie pentru care ar fi fost amendata si daca era la ea in gradina, sadind panselute. Si mergea ea asa, facind niste opturi cu care eu i-am rapit visul copilariei pe bicicleta lu' frati-meu, ca i-am busit bicicleta di tatului tat, si mai punea un picior cu toc pe bordura, si mai tragea un fum, si iar pedala, si iar mai punea, si iar mai tragea si, cu un picior pe bordura si cu celelalte cinspe pe bicicleta, s-a dus la ea acasa.

Mai spun, mai incolo.

Romanisme la britzi

Pur si simplu iubesc natia asta. O sa ma leg un pic de partea culinara, fata de care am, in continuare, un soi de soc antropologic.
De pilda, cafeaua cu lapte, ceaiul cu lapte, apa cu lapte. Lapte, lapte si iar lapte. Bre, o sa faceti limbrici cu totii, ca sa nu mai vorbim de faptul ca va merge burta si ca, de-o pilda, laptele e lapte si cafeaua e cafea! Savoarea cafelei, toata aroma, tot gustul se duc pe apa laptelui. La ceai nu ma bag, ca nu e bun nici in cizme.
Sau: ma invita un baiat la masa. Eu, dupa lupte seculare care au durat mai bine de cinci luni, cedez in fata evidentelor - am succes, ce sa mai vorbim - si accept. Ma duce frumusel cu masina in Port Solent - o localitate mica, linistita, in apropiere de Portsmouth, cu neste yacht-uri de zici mama, de ce nu m-ai facut yacht de bogatas -, ne asezam frumusel la masa, eu cer un pahar de Merlot, el cere un brifcor, si comandam ceva briftura. Vine ospatarita cu dish-ul. Trii bucati de animal mort si fiert la doua luni si doispe zile cinci dupa deces, trii jumatati de cartof la cuptor, un soi de gogoasa trista ca o preavirgina baba calugarita, un munte de morcovi fierti pina la exasperare, cu broccoli aferente, totul scaldat in rahatul ala de gravy, pe care eu nu-l suport, si care chiar are culoarea rahatului. Eu ma uit cu o asemenea spaima si grimasa pe angelica-mi fata - deja anticipam dezastrul - ca tipul se ingrijoreaza. Nu cumva aerul de mare imi cauzeaza? Nu cumva a spus ceva ce m-a deranjat? Nu cumva chelnerita nu m-a servit cum trebuie? Nu cumva am o pietricica in pantof? Eu ma uit si mai siderata. Pooooolaaaa meeaaa, asta nu vede ce are in farfurie? In sfirsit, tre sa incep sa procesez si, in timp ce tipul macina virtos din masele, luptindu-se cu boala aia de friptura, eu ma infing in morcovi si in broccoli si privesc mihnita imprejur.
Ei, ajung la capitolul friptura si dezastrul se produce: instantaneu o scuip din gura, baiatul din fata-mi casca gura plina de mincare si uita s-o mai inchida, eu ma scuz, confuz, insfac servetelul ma sterg si ma pun cu incredere pe scuipat in el, ca o pisica furioasa. What kinda food you're eating here, mate??? This is crap, not food! izbucnesc eu, furioasa mai mult ca m-am facut de ris in fata lui. Noroc cu umorul englezesc. Asta se pune pe ris si ride si ride sa cada de pe scaun si mai multe nu. Nu-ti place?, face el si iar se cracaneaza de ris. Eu o detest!!! Dar am vrut sa mincam un fel de mincare cit mai britanic. Ma rog, ne-am distrat noi o vreme cu friptura aia si apoi ne-am oprit la un Subway, pentru un sandwich decent si mincabil!
Fish&chips-ul imi place, cu conditia sa maninc trei bucati de chips si sa dau la o parte porcaria aia de ou, cu pesmet si cu superglue, de pe fish.
N-am vazut pe nimeni, niciodata, sa ia atit de in serios plimbarea ca britzii. Dom'le se plimba cu o incrincenare de cruciada, cu pasul mare, grabit, seriosi si ingrijorati, cam cum eram eu cind lucram la IMASA prin anii '89 si intirziam mereu la fabrica. Bine, odata ajunsa la fabrica, eu si ceilalti patru colegi ai mei dormeam somnul cel nevinovat, toti cinci cu capul pe birou, de la 7 la 11, intr-o armonie de dormitor burghez, cu totul nespecifica maretelor realizari ale comunismului.
Unii dintre ei sunt de o naturalete cam, no, cam naturala asea. De pilda, un domn imi comanda ceva de mincare si, in timp ce-mi cerea el acolo salati si cirnati si piepti de pui, se scarpina la coaie cu o inversunare demna de o cauza mai buna. Il minca rau, ce sa mai vorbim.
Dar pur si simplu ii iubesc.

Io-te, dom'le

Se pare ca multi romani au trebuit sa se care din tara, ca sa se vada vreun rezultat concret, recte iesiri in strada, demisii. Om fi fost noi piaza-rea a Romaniei si acum se reinvolbureaza spiritele. Cam lehamite, totusi, nici nu pot pentru ca sa zic - sa sper, macar - ca vom scapa de udrelele traianului, ebele traianului, bocii traianului, vadimii traianului, becalii traianului. Asta-i nebun, sa-mi bag picioarele, cred ca are din aia, psihoza maniaco-depresiva.
Mai, oameni buni, ma uit in spate la cei douazeci de ani ai Romaniei, in care am tot trait cu speranta si... gata. Mai sper, doar, intr-un micron din sufletul meu, cel mai mic.
Micronul ala spera asa:
1. Initiativa privata in imperii financiare: gaz, electricitate, salubrizare, mincare, telefonie, TV. (Tapirul da ochii peste cap, face o criza de bila si nu mai gateste sarmale. Goooooood, ca, Doamne, atit am salivat la sarmalele alea ca am facut gastrita! Si tu si sor-ta ati scos sufletul din mine!). Nu, fratele meu alb, mici si multe, concurenta pe tava. In Anglia nu ai sa vezi O singura companie, gen RADET, care-ti da tie caldura, brinza, lapte, carne, oua. Nu inteleg exact sistemul, ca m-a preocupat profund sa-mi vad de treaba, dar tot am mai prins cite ceva.
2. Iar concurenta libera, in ceea ce alegi. Vrei sa ai un job bun? Bine, aici e tara mea si am nevoie sa fii calificat in ceea ce ma priveste, nu in ceea ce TE priveste. Daca vrei mai mult, fa in asa fel incit sa ai mai mult, nimeni nu te opreste. Nimeni, gen, nepotisme, dar, ma-ta ce-a facut, dar tac-tu are vreo functie, dar var-tu in ce partid e. Da, e o regula a recomandarilor, pe care eu nu o inteleg, neam, pot foarte bine sa nu ma inteleg cu unii, dar, la fel de bine, pot fi CHIAR veriga lipsa. Oricum, veriga lipsa sperie, hihihi.
3. Faptul ca aici ma joc cu ciinii oamenilor de pe plaja, care-mi halesc parul, in timp ce in Romania ma feream de oameni.
4. Nu umbla nici un caine pe-aici, cu vreun colac, din contra, sa le fut muma-n cur cu restrictiile lor pentru romani si bulgari.
5. Dar, chiar daca o mie de voci imi spun ca e rau, eu tot chiar simt ca e mai bine. Oare de ce.
Io-te.

Februarie, hobbiti, laptoape

E un sfirsit de ianuarie si un inceput de februarie intens, nepotrivit, aproape indecent in acest colt si in aceasta camera in care aerul valureste straveziu de freamatul unor mici apocalipse. Trebaluiesc intens la calculator si mintea mi-e atit de plina de ginduri ca nu pot decit sa injur cu nesat riul-ramul. Pentru ca laptopul meu luat de la briti din port, facut pe genunchi cu piese din Taiwan, face un zgomot catifelat si inteligent si se-nchide ca un porc de caine, o data, de noua, de o suta de ori. Asa ca, evident, hirbul asta plutitor mi-a mincat ficatii si, in consecinta, cind l-am redeschis si m-a intrebat suav ceva, am reusit sa-i modific toate driverele si el m-a trimis direct in ma-sa. Adica in tac-su, de unde l-am cumparat si care mi-a garantat trei luni garantie. Asa ca hai cu el la camerunez la reparat. La camerunez - am uitat cum il cheama - ii explic ce si cum si un englez cu mutra de hobbit, mic si al dracu' si, am vazut mai tirziu, un precupet pe cinste, prinde ceva cu driverele si, cica, el, de colo: "Women can't drive". Evident ca si eu si camerunezul pufnim in ris si, dupa ce pleaca, "He had quite a nerve, little hobbit" La care, culmea, primesc niste scuze, ma pun si mai abitir pe ris, si plec cu onoarea reperata. Mai putin cu calculatorul reperat, ca face aceleasi figuri de mai-nainte.
Si e o siguratate care-mi cade fix pe unghia de la picior. Aia mare, care doare mai tare.

Bani

Dialog cu mama: "Ce faci, doamna, ai intepenit de frig sau ce? Ca aici toata lumea zice ca in Romania muriti en-gros, de frig" "Nu, ei, da-i incolo, exagereaza astia la televizor. Dar ce face copilul meu?" "Ma rog, nu cine stie ce, mai stau si eu, intre doo slujbe" "Sa stringi bani sa vii acasa, dulceata lui mama". Apai, cind te face maica-ta dulceata ei, aia, da, sufleteasca,pur si simplu iti vine sa faci bani din piatra seaca.

Eu nu inteleg sexul

Eu, de pilda, cred despre mine ca sunt un om bun (nu e necesarmente adevarat, dar, macar, aspirational). Turcii, thailandezii, indienii, camerunezii, afganii, englezii (mai erau, dar, zau, ca nu-i mai tin minte), cred despre mine ca sunt o femeie buna. Da, e fix nuanta aceea, de gender, care te poate scoate din toate mintile, cind tu ai de oferit doar forta de munca si ceva empatie. (Si etica, dar asta nu numai ca nu se executa, dar nici nu intra-n discutie). Intr-o societate care nu este in razboi, in care femeile nu trebuie sa fie necesarmente violate si copiii altor barbati ucisi, vorbesc de societatea englezasca, o femeie singura se trezeste, mai degraba, in fata unor provocari de ordin sexual, provocari care, din orice parte ar veni, tot arata ca niste insecte numite paduchi, sau capuse, dupa caz. In cel mai bun caz, ca niste oxiuri. Nu, dragi oameni, n-am crezut, nu cred si nu voi crede ca ar trebui sa ne parazitam unii pe altii, cu faze, gen, eu te fac slaba si cu SPA, tu faci mincare. Cind vine un turc la mine, dupa doo ore in care ne cunoastem, si-mi spune ca "You're 41, I'm 41, we should be tughezar, pe mine ma trasneste risul si a doua zi, gata, am de cautat alta slujba. Bine, deci la primul coffee-shop unde am lucrat in Londra, venea consiliul batrinilor turci sa ma evalueze duminica seara si, din cite am inteles, fetele erau vindute fara sa stie unuia sau altuia, ceea ce nu mi-e greu sa cred, avind in vedere declaratiile si cu ce m-am confruntat. Aici, presiunea dubla a occidentului si a traditiei nu imparte femeile, toate, la gramada, au nevoie de un barbat.
Felul asta de a intelege sexualitatea ma deprima intens, mai cu seama ca imigrantii - cel putin, am nimerit eu prost de citeva ori - nu au nici o masura in a folosi SI sexul pentru a se vedea impliniti pe toate planurile, hihihi. Pai, cum, bai, pulica, vii si te arunci asupra-mi, ca, zici tu, am nevoie de pula? Apai, ai tu pula cita o am io? Ia uite-aici.
Da, sunt o femeie ok fizic, da, pot fi dezirabila, tot fizic, dar, tot sunt un om. Adica, mai ales, si de prima data, tot om sunt. Ca o sosea care ar fi vrut sa fie o planta. In lumina.

Aici, la Albion, sezum si bocim

De mila, evident. Pentru ca e megasuperultra greu sa o iei de la capat cu absolut tot, dupa ce tu te-ai cam termenat. Mai ales pe sistemul meu usor abulic, vanitos pina-n pinzele albe - zic vanitos, in sensul de trufas aiurea-n tramvai, nu orgolios, orgoliul inca mai are un "ce" luciferic, de-ala, romantic -, cu vesnica mea aplecare (incapatinare) catre adevar si dreptate - De ce o tii pe fata aia, in locul meu, nu spun eu, o spune toata lumea, se misca exact ca o molusca beata, raspuns, Pentru ca are Nino, atunci de ce ai tinut-o ca gaia matul doo luni cu, wow, Bianca, you're absolutely amazing, it's gorgeous, you're fantastic - nu, nu exagerez deloc, asa vorbesc ei- ma rog, you've got the picture -, catre tot felul de evidente - gen, ti-am platit chiria, imi vad de treaba mea, lasa-ma-n pace!, nu, a, ai lasat un buchet de flori pe masa din bucatarie, ca, in prostia ta, ai crezut ca lalelele mov in ianuarie sunt frumoase, ia, de-aici, si, zdrang, m-am trezit cu ele inghesuite in dulapul cel plin de intuneric, a, vrei sa dormi? ia de-aici usi trintite la 4.30 in za morning - pe-asta, cel putin, am reusit sa o inteleg, ca pleca la serviciu, still -, da' cum pula mea sa bagi florile in dulap, bre, Natalio, arza-te-ar focul florilor, sa urli la mine si sa te isterizezi ca-mi suna telefonul la 9 dimineata (????), pina ma scoti din stupoarea mea de a fi noua in sufletul meu vechi si sa ridic vocea si sa-ti replic ca, gata, m-ai scos din pepeni si ca Fuck the fucking off my back, you ugly, impotent bitch, I'm fuckin' fed up with your stupid attitude, da, inventez injuraturi si-n engleza si, evident, sa fiu teribil de nefericita ca mi-am pierdut calmul, nu pentru ca nu mi-ar face mare placere sa injur, ca asa-s eu, injur, nu bat, dar pentru ca evidenta e alta, iar Natalita, pe linga faptul ca-i stupida ca o izmana, are si menirea de a-mi proteja acoperisul de deasupra capului (hihi), de a munci ca un barbat si, dupa mine, extrem de greu, pentru o fiinta de numai 24 de ani, insa, dom'le nu vrea si pace sa ma ierte pentru faza de Craciun - aia la care eu am reactionat corect si am strigat nevasta, iar ea a reactionat ca un leton beat. Culmea e ca nevasta - Angela - e fantastica, nu s-a suparat nici pe mine, nici pe ea. Si are tot vreo 23 de ani.
Acum sunt intre doo servicii, de patru luni de cind sunt in Anglia am reusit sa cistig in jur de 1.700 de pounds - iextrem de putin - vorbesc cu marea, in continuare, de zici ca-s ala, cum il cheama, Catalin Crisan, si incerc sa ma regrupez pentru urmatoarea etapa. Gen, sa maninc, ca am ajuns, deja, la 65 de kile. Stiu ca e ideal la inaltimea mea, dar nu, nu e ideal in conditiile in care iti vin pantaloni marimea opt englezeasca, iar tu ai venit cu marimea paispe, nu de alta, dar... banii e pretiosi si nu pot pentru ca sa-mi permit.
In acelasi ton, nu-mi place de nici o culoare zimbitul de "pentru ca asa e politicos", asa ca zimbesc din suflet, si ma opresc cu batrinicile pe strada la o palavra, la o tigara si, mai ales, nici ca am pomenit asa ceva, TOTI bebeii incep sa rida ca niste apucati cind incep sa ma strimb la ei.
Nu mai vorbesc de unele atitudini, gen rigiitul unuia care a trecut de vreo trei ori, ostentativ, pe linga noi la ASDA, nu mai vorbesc de Mark, un tip absolut misto, pe care-l doare la freza ce nationalitate ai, doar sa ai simtul umorului, nu mai vorbesc de niste romani absolut minunati, Toni si Laura, oau, deci jos orice sapca, nu mai vorbesc de multe.
Doar ca e infinit de greu sa fii nou intr-o lume veche si vechi intr-o lume noua. Cred.

Ah, ce veche e lumea romaneasca

Nda, ni s-a spart o tava in casa si apa a curs fix pe lampa cu curent electric si cu bec ecologic. Io, care mi-s terifiata de electricitate, sadeam si ma uitam mumificata cum face becul scurt-circuit. De ce sa murim doar inecati? Mai bine sa murim si electrocutati. Vine landlordul, se uita si zice ca va putea rezolva problema in doo zile. Sa mori tu? Si eu unde ma spal, intre timp? Si faptul ca nu prea vreau sa ard de vie, unde se pune?
O alta prietena mi-a spus ca ea avea grija de batrini. Si o murit, cum e legea firii, unul dintre ei. Agentia de inmormintare nu lucra simbata si duminica, iar aceia au inchis casa si au lasat mortul in casa doo zile, ca popa. Doamna - ca era o doamna - a putrezit doo zile in legea ei si in aer liber, cu casa inchisa.
Aud un meleon de povesti reale, toate avind implicate autoritati britanice si, inca, nu ma decid daca astia-s cu mult mai timpiti ca noi. In fond, sunt abia de patru luni aici.

Ca tot veni vorba...

Sunt fascinata de Radu Vancu si de ce face el acolo-sa, pe blogul lui. Mereti si voi de cititi aici http://raduvancu.unspe.com/ Desi nu am luat niciodata in serios bloguiala si, desi mi-am tras de una singura - uneori! - citiva pumni in cap, trebuie sa recunosc in mod public si zgomotos ca Radu Vancu face exact ceea ce se numeste istorie literara vie, pe care o "vezi" in timp real. Bine, asta asa, la un ochi din afara, dar la un ochi dinauntru - o fi cel cu glanda pineala? desi nu m-a ritualizat nimeni lately - pur si simplu nu ma mai satur citindu-l si nu am nici un pic de rabdare pina scrie din nou. Adevarul e ca l-am stalkuit demult, de pe vremea lui Sebastian (Balthazar Bux) in vis, insa am tacut ca pestele-n apa, ca nu vroiam sa zic la nimeni. Ca eu sunt contaminanta.
Imi place politetea, tandretea, omenia, discretia,naturaletea, acribia si un umor care - pana mea!- se devoaleaza treptat, fara nici o stridenta. E un umor tandru, pe care el are grija, ca o bunicuta, sa-l pastreze asa.
E si un semn pe care eu l-am indelung - 20 de ani? e, e? - asteptat ca naste si la Romania oameni.
Bai, Radu, minunat. (Desi, nu te supara, baga oleaca de regim).