Romanisme la britzi

Pur si simplu iubesc natia asta. O sa ma leg un pic de partea culinara, fata de care am, in continuare, un soi de soc antropologic.
De pilda, cafeaua cu lapte, ceaiul cu lapte, apa cu lapte. Lapte, lapte si iar lapte. Bre, o sa faceti limbrici cu totii, ca sa nu mai vorbim de faptul ca va merge burta si ca, de-o pilda, laptele e lapte si cafeaua e cafea! Savoarea cafelei, toata aroma, tot gustul se duc pe apa laptelui. La ceai nu ma bag, ca nu e bun nici in cizme.
Sau: ma invita un baiat la masa. Eu, dupa lupte seculare care au durat mai bine de cinci luni, cedez in fata evidentelor - am succes, ce sa mai vorbim - si accept. Ma duce frumusel cu masina in Port Solent - o localitate mica, linistita, in apropiere de Portsmouth, cu neste yacht-uri de zici mama, de ce nu m-ai facut yacht de bogatas -, ne asezam frumusel la masa, eu cer un pahar de Merlot, el cere un brifcor, si comandam ceva briftura. Vine ospatarita cu dish-ul. Trii bucati de animal mort si fiert la doua luni si doispe zile cinci dupa deces, trii jumatati de cartof la cuptor, un soi de gogoasa trista ca o preavirgina baba calugarita, un munte de morcovi fierti pina la exasperare, cu broccoli aferente, totul scaldat in rahatul ala de gravy, pe care eu nu-l suport, si care chiar are culoarea rahatului. Eu ma uit cu o asemenea spaima si grimasa pe angelica-mi fata - deja anticipam dezastrul - ca tipul se ingrijoreaza. Nu cumva aerul de mare imi cauzeaza? Nu cumva a spus ceva ce m-a deranjat? Nu cumva chelnerita nu m-a servit cum trebuie? Nu cumva am o pietricica in pantof? Eu ma uit si mai siderata. Pooooolaaaa meeaaa, asta nu vede ce are in farfurie? In sfirsit, tre sa incep sa procesez si, in timp ce tipul macina virtos din masele, luptindu-se cu boala aia de friptura, eu ma infing in morcovi si in broccoli si privesc mihnita imprejur.
Ei, ajung la capitolul friptura si dezastrul se produce: instantaneu o scuip din gura, baiatul din fata-mi casca gura plina de mincare si uita s-o mai inchida, eu ma scuz, confuz, insfac servetelul ma sterg si ma pun cu incredere pe scuipat in el, ca o pisica furioasa. What kinda food you're eating here, mate??? This is crap, not food! izbucnesc eu, furioasa mai mult ca m-am facut de ris in fata lui. Noroc cu umorul englezesc. Asta se pune pe ris si ride si ride sa cada de pe scaun si mai multe nu. Nu-ti place?, face el si iar se cracaneaza de ris. Eu o detest!!! Dar am vrut sa mincam un fel de mincare cit mai britanic. Ma rog, ne-am distrat noi o vreme cu friptura aia si apoi ne-am oprit la un Subway, pentru un sandwich decent si mincabil!
Fish&chips-ul imi place, cu conditia sa maninc trei bucati de chips si sa dau la o parte porcaria aia de ou, cu pesmet si cu superglue, de pe fish.
N-am vazut pe nimeni, niciodata, sa ia atit de in serios plimbarea ca britzii. Dom'le se plimba cu o incrincenare de cruciada, cu pasul mare, grabit, seriosi si ingrijorati, cam cum eram eu cind lucram la IMASA prin anii '89 si intirziam mereu la fabrica. Bine, odata ajunsa la fabrica, eu si ceilalti patru colegi ai mei dormeam somnul cel nevinovat, toti cinci cu capul pe birou, de la 7 la 11, intr-o armonie de dormitor burghez, cu totul nespecifica maretelor realizari ale comunismului.
Unii dintre ei sunt de o naturalete cam, no, cam naturala asea. De pilda, un domn imi comanda ceva de mincare si, in timp ce-mi cerea el acolo salati si cirnati si piepti de pui, se scarpina la coaie cu o inversunare demna de o cauza mai buna. Il minca rau, ce sa mai vorbim.
Dar pur si simplu ii iubesc.