Februarie, hobbiti, laptoape

E un sfirsit de ianuarie si un inceput de februarie intens, nepotrivit, aproape indecent in acest colt si in aceasta camera in care aerul valureste straveziu de freamatul unor mici apocalipse. Trebaluiesc intens la calculator si mintea mi-e atit de plina de ginduri ca nu pot decit sa injur cu nesat riul-ramul. Pentru ca laptopul meu luat de la briti din port, facut pe genunchi cu piese din Taiwan, face un zgomot catifelat si inteligent si se-nchide ca un porc de caine, o data, de noua, de o suta de ori. Asa ca, evident, hirbul asta plutitor mi-a mincat ficatii si, in consecinta, cind l-am redeschis si m-a intrebat suav ceva, am reusit sa-i modific toate driverele si el m-a trimis direct in ma-sa. Adica in tac-su, de unde l-am cumparat si care mi-a garantat trei luni garantie. Asa ca hai cu el la camerunez la reparat. La camerunez - am uitat cum il cheama - ii explic ce si cum si un englez cu mutra de hobbit, mic si al dracu' si, am vazut mai tirziu, un precupet pe cinste, prinde ceva cu driverele si, cica, el, de colo: "Women can't drive". Evident ca si eu si camerunezul pufnim in ris si, dupa ce pleaca, "He had quite a nerve, little hobbit" La care, culmea, primesc niste scuze, ma pun si mai abitir pe ris, si plec cu onoarea reperata. Mai putin cu calculatorul reperat, ca face aceleasi figuri de mai-nainte.
Si e o siguratate care-mi cade fix pe unghia de la picior. Aia mare, care doare mai tare.