Who wrote the book

Iexact asa imi traduce programul numele blogului. Nu "The writing book", nu "The book who's writing", dar se intreaba cine a scris cartea. Chiar, cine o fi scris-o?
Mergind eu asa, agale, romaneste si nu englezeste, pe malul marii, ce-mi vad ochii? (Asta se intimpla in ianuarie, dar fiind eu lipsita de avantaje materiale, n-aveam nici laptop, nici vin, nici bere, n-aveam nimic.) Burnita oleaca, dar marea era calma si nu repede izbitoare de pietre, si un nene isi umbla la curea.
Oh, un pervers, ma bucur eu.
Ia sa vedeeeeeem.
Nenea se dezbraca meticulos, gaurica de la curea cu gaurica de la curea, nasturel cu nasturel, ciubotica cu ciubotica, sosetuta in ciubotica cu sosetuta in ciubotica, isi pastreaza mindrete de chiloti tetra, albi, pe el, isi trage un prezervativ pe cap si tzushti! in mare. Imi iesisera ochii din cap ca la melc, ma uitam din toate puterile cum se balaceste nenea in ianuarie. A stat in apa aia care era, cred, rece ca suflarea mortului, circa cu aproximatie 15 secunde. A zbughit-o pe mal si a inceput, la fel de meticulos, sa se imbrace. Apoi s-a dus la birou, lasindu-ma pe mine orfana si singura pe malul marii, invidiindu-i genuin curajul si balaceala. Ah, tata, care m-ai facut fata.

In alta zi, tot on the seafront, un tatic isi invata copchilul sa arunce cu chetre care sa pivoteze pe suprafata apei, sa sara, adica, piatra, de vreo doua ori, ca mai multe nu-i ieseau. Drept pentru care au inceput toti, ca oile, sa arunce cu chetre in mare, spre marea mea cutremurare si surprindere. Adicaaaa, aaaa, daaa, aruncam cu pietre in mare? Aaaaaa, da' de ce, nu va suparati ca intreb, aaaa, adica, aaaa, doar asa? Da, dom'le, doar asa, de chichi si de trei lei ridichi. Toata ceata lui papuc, imbracata-n cauciuc da-i si pleosc si da-i si pleosc. Pina la urma, invinsa si supusa, am loat o piatra si am aruncat-o si eu.

La cumparaturi - ca mi-au ramas mari si sosetele! - vad o casa libera, ma duc glont si dau sa achit. Simt ca ma frige ceva in spate. Privirea babei, formata dintr-o coada lunga de un kilometru, si din zeci de perechi de ochi furioase si care nu scoteau un cuvint. Pur si simplu nu vazusem coada! Deloc! In mintea mea tarata ireversibil de monstruoasele cozi comuniste, occidentul inseamna o lume in care nu se sta la coada. Niciodata! Pentru nimic in lume! Te duci, cumperi, esti ca o pasare-n zbor. Pula. Ia sa ma fi vazut pe mine, realmente tintuita de priviri indignate. Si ia sa ma mai fi vazut pe mine dregindu-mi vocea aceea patrunzatoare si cerind scuze, tare, cu intonatie, la tot poporul ala din toate colturile lumii.

De dimineata, spre serviciu, imi atrage atentia o doamna pe bicicleta. Avea tocuri. Iaca, ma gindesc eu, de unde vin celebrele fotografii cu doamne pe tocuri in biciclete:-)) Doamna nu avea doar tocuri. Avea si o tigara in gura si probabil o alcoolemie pentru care ar fi fost amendata si daca era la ea in gradina, sadind panselute. Si mergea ea asa, facind niste opturi cu care eu i-am rapit visul copilariei pe bicicleta lu' frati-meu, ca i-am busit bicicleta di tatului tat, si mai punea un picior cu toc pe bordura, si mai tragea un fum, si iar pedala, si iar mai punea, si iar mai tragea si, cu un picior pe bordura si cu celelalte cinspe pe bicicleta, s-a dus la ea acasa.

Mai spun, mai incolo.