Maukie - the virtual cat

joi, 22 mai 2008

Începe anul şi la mine

Pentru că m-a rugat Doina să mai scriu şi mă întreabă de ce "am secat". Am secat, oare? Uneori mă întreb, dar rar de tot, pentru că mi-e frică de gîndul ăsta. Nu mă simt încă în stare să sec şi, de fapt, cu tot livrescul şi orgoliul pe care îl presupune o asemenea afirmaţie, nu cred că un poet poate seca. Lupta cu cuvintele a fost înlocuită de lupta cu îngerul, pentru că în îndelunga mea torpoare - n-am mai scris versuri de mult - visez uriaş şi stau zile întregi lipită de câte un vis care-mi umple aerul. Nu contează ce fac, că scriu la ziar sau ca particip la un concurs de cârnaţi, sînt ca o pupă a visului dintr-o noapte oarecare. Sînt fascinată de lumină, mă uit încontinuu cum se schimbă culorile din acest motiv, chiar în mijlocul unei conversaţii care ar putea ajuta viaţa cuiva.
Exemplu: am un nene de care mă mai interesez şi care zace în mizerie. Înainte de Paşti m-am dus să-i duc nişte bani. Când am intrat în camera lui, din cauza fumului de ţigară, lumina se filtra difuz, brusc am avut senzaţia că sînt sub apa respiraţiei lui. Înotam în respiraţie şi ochii lui mi se păreau extraordinar de poruncitori. Ce avea acest nene să îmi poruncească mie? Nimic, doar că erau singurul reper în acel abur şi vocea care suna ireal de aproape. Lumina era prezentă, el nu. La concursul de cârnaţi era un abur uman vizibil, încărcat de frustrări care pocneau, poc! şi de îndelunga lene a stomacurilor care anticipau îmbuibarea, maţele răsucindu-se în aer şi creierul care pleacă într-o călătorie discretă, cu paşi mici de tâlhar.
Ce am eu cu toate astea? Ce au ele cu mine? Probabil, nimic.

3 comentarii:

doinas spunea...

te lupti cu vorbele, sau ele lupta cu tine?
am impresia ca ele se zbat sa iasa fara sa tina cont de preafireasca logica...

ti-e teama de ce s-ar intampla daca le-ai da drumul asa... de capul lor prin lume?

Mai bine fara spunea...

@Doina Nu, nu mi-e teama de asta. Scriu de cind ma stiu, eventual, asa cum imi place mie sa ma rasfat, dinainte sa ma nasc. Dar e un amalgam fioros: pe primul loc vine sa fii om, ceea ce esti deja, apoi tu cu propria ta istorie personala care, in ceea ce ma priveste este nespusa dulceata si frumusete a poeziei, apoi viata. Eu nu ma lupt cu vorbele, ma lupt cu propria mea prostie si limitare. Daca nu e bine, nu e deloc. SI SA STIE TOATA SUFLAREA: A FI POET E UN TERITORIU EXTREM. E o omenie exacerbata, scoasa din reguli. Nimeni nu stie daca e sus sau e jos, in orice caz vede si aude in alt fel.
Discutia e prea lunga. M-am nascut pentru poezie ca fiu om, sau sint om ca sa scriu? Cred ca la final toate se vor decanta.

doinas spunea...

Pana la urma, eu zic ca tu esti cea care decizi daca te-ai nascut prin poezie ca sa fii om sau invers.

De unde mă citesc

free counters

Persoane interesate

Despre mine

N-am cine stie ce de spus, ma cam fascineaza lumea, restul e...literatura