Ajunul Crăciunului

Este noaptea în care am din adîncul sufletului speranţa că oamenii sînt buni prin definiţie, decît să trăiesc cu adevărul că sînt nişte fiinţe cumplite. E noaptea în care mă gîndesc la străbunica mea cea aprigă, care fuma tutun învelit în ziar şi ne alunga cu mătura prin curte şi care mi-a făcut mie, pentru că am rugat-o pe bunica cu lacrimi în ochi, şi nu a vrut, dar străbunica s-a îndurat de mine - un colăcel mic împletit, printre alţi colaci mari şi ritualici. În podul străbunicii mele am găsit o carte în chirilică şi aşa am învăţat caracterele greco-ruseşti ca să pot citi prezicerile despre vreme, în funcţie de coaja copacilor şi mersul norilor. Noaptea de Ajun e noaptea zăpezilor fantastice în care eu nu eram un copil amărît cu mucii îngheţaţi pîn' la bărbie, ci eram purtată pe umerii lu' tata care se lupta eroic cu troienele ca să mă ducă la bunica, în timp ce fratele meu mai mare era literalmente tîrît, că e băiat mare, prin zăpada mai groasă decît China, către căldură. Normal, cînd intram în curte luam în cap toţi ţurţurii atîrnaţi de streaşini, pentru că tata înalt, eu înaltă, casele mici, deh, viaţa asta crudă. E noaptea în care îmi amintesc că mă copleşea statura Moşului - muuuuuuuuult prea înalt - dar că îmi făceam curaj să îi recit poezii şi el mi-a dat din sac o păpuşică negresă!!!! - vorbim de anii '74, da? - şi mă holbam la ea fără să ştiu exact cum se manevrează culoarea pielii, dar am iubit-o ca la patru ani, că aşa era de altceva şi era a mea. Îmi mai aduc aminte că stăteam la bunici "pe deal" şi mi-am confecţionat mănuşi din şosete ca să mă dau cu sania, evident, "de pe deal" şi cînd am ajuns acasă a trebuit să suport frecatul cu zăpadă, că îmi degeraseră picioarele şi dacă le lipeam de sobă mă mîncau de nu mai puteam şi în ce hal mai boceam cînd a adus bunicul un lighean de zăpadă de-afară. Şi mama a primit un ciorchine de banane verzi şi le-a pus să se coacă sus, pe sobă, şi eu care încă de atunci aveam predilecţie la fructul oprit, m-am strecurat şi am furat una şi într-un asemenea hal mi s-au strepezit dinţii că ani de zile am refuzat să mănînc banane şi străbunicul care priza tutun cu nările tumefiate şi mişcîndu-se încet şi străvechi. Asta e noaptea mea de Ajun. Să fiţi fericiţi, oameni buni.

Cântăreaţa cheală are perucă!

Dialog cotidian: Mama: "Mănânci supă cu rasol de usturoi?", Eu: "Nu", Ea: "De ce?" Eu: paralizie cerebrală subită.
Cam tot aşa duc un soi de dialog exasperant al surzilor în ultima vreme. Foarte rare momente cu sens, senzaţia obositoare că înot în ulei. O prietenă, Doina, care a făcut o campanie împotriva violenţei domestice îmi aduce aminte că, totuşi, am scris o carte pe tema asta. Şi-a făcut un blog care, zic eu, merită văzut, citit, comentat :http://initiativafemina.blogspot.com/ Pe de altă parte, port tot felul de polemici fără rost cu diverşi masculi bine-intenţionaţi care susţin legalizarea prostituţiei. Îngrozitor nu mi se pare că gândesc aşa. Îngrozitor mi se pare că mie, de exemplu, nu mi-ar fi trecut în veci prin cap aşa ceva, îngrozitor mi se pare că ştiu că sărăcia şi nicidecum dorinţa unei desfrânări perpetue le face pe femei să aleagă să-şi vîndă sexul. Ce scârboşenie, ce înjositor pentru orice om să cumpere un organ cu ora! Câtă infinită indulgenţă faţă de otrepele astea ticăloase, care consideră că nu fac nici un rău dacă îşi cumpără şi ei, acolo, un vagin. Aiuritor, mă întreb când şi cum mi-am greşit galaxia.
Noroc cu mine:-))) Am redescoperit "De rândul nunţii" a iubitei mele Irina Nicolau, ediţia bibliofilă din poeziile lui Ion Barbu şi am primit cadou de ziua mea o ediţie bilingvă a poemelor lui Francois Villon, cu note şi cu partea de franceză în franceza veche, în care a scris drăguţul şi şturlubaticul de Villon. Ce uşurare să ştiu că mai am de citit atâtea şi atâtea cărţi, în timp ce alţii se preocupă să facă bani ca să aibă cu ce cumpăra vagine!