Istoria celei care se gândeşte la istorie - să sperăm - ca la jumătatea vieţii

Istoria asta e personală, sau e istoria aia de manuale? Dacă trăieşti simultan cu istoria din faţa blocului sau cu Revoluţia - nu mă încăpăţînez să-i spun aşa, chiar aşa a fost pentru mine:REVOLUTIE, as in revival, as in am luat-o în pula mea de coadă, am avut curajul! - nu cumva maculezi istoria cu I mare, suprapunînd-o peste micile, obscurele tale oboseli, care-s grandioase doar în capul tău? (Bine, în capul meu e chiar grandios, că am visat deunăzi "numele meu e Ishmael. Ghici ce? Aşa începe Moby Dick, deci, vă rog.) Sau insvers, istoria asta m-a adus, redus, la numitorul comun, viaţa e nedreaptă, taci şi înghiţi blablablabla, că eu nu tac şi înghit never ever. Cum despart traseul vieţii mele de traseul istoriei, as in something which happen to somebody else? Cum m-aş putea evalua la rece, la sînge, fără urmă de patimă, de orgoliu sau de istorie cu I mare? Istoria aia face parte, totuşi, din biografie. Pur şi simplu nu pot, aşa cum nu pot rezista ispitei de a rînji ca un drac veritabil la întrebarea: "Unde te vezi peste cinci ani?" În Washington Square sub formă de statuie mă văd, da' tu? Nu ştiu un miliard de lucruri, totuşi, mi se cere imperios să ştiu, ca să mi se reproşeze, mai apoi, lipsa de naturaleţe. Sigur, fiind Prea naturală, mi se reproşează lipsa de subtilitate. De la subtilitate ajungem la originalitate, însă aici am ceva de spus, pentru că sunt convinsă că eu sunt aia originală, nu copiile jalnice care încearcă să mă imite.
Pe scurt, unde despart lumea? Unde-i pun lozinci războinice, de genul "Pe aici nu se trece?" La polul opus, de ce să nu treacă? Dacă tot ai venit pîn-aici...

Şi, da, azi am împlinit 40 de ani. Mulţi înainte, puişor.

Cum e cu prietenii reali

Prietenii reali îţi provoacă toată durerea şi absolut toată frumuseţea întâlnirii. Ajung lucruri simple, ca am venit să te văd, băi. Şi, da, sunt prin zonă, trec pe la tine, chiar dacă fac un ocol. Lasă că am făcut pe gazda primitoare, de mi-am rupt suprarenala cărîndu-i două etaje bagajul - ce-ai pus în el,femeie, Ceahlăul??? -, lasă că am asasinat-o cu problemele mele, însă e aşa de multă întâlnire, aşa de aşa cum ar trebui să fie întîlnirea. Vorbeşte foarte tare şi rîde pe măsură şi eu mă uit şi mă simt pur şi simplu onorată, ca un vasal la care a venit micul rege să îi inspecteze regatul, să-i asculte păsurile şi să-i fută, politicos total, sistemul, prin exemplul propriu. Sigur că vorbesc despre Doina, care ar fi putut fi o întîlnire oarecare, la Bruxelles. Dar nu este. Pe ea şi pe Cathy le-aş alege. Le-aş alege, pur şi simplu. Mulţumesc, bre, mulţumesc din suflet, nu-mi plac efuziunile. Miercuri plec la Bucureşti să termin odată cu toată lamentarea asta, care îmi rupe sufletul. O să fac ceva, precum spui, pentru că am încredere în tine.
Foarte frumoasă, total, o femeie care e în stare să rîdă 24 de ore din 24. Copii total frumoşi ai acestei lumi, iac-aşa.

Îi sunt recunoscătoare lui Adrian Păunescu...

... în primul rînd, pentru că nici nu mai ţin minte de cîte ori am rîs cu lacrimi, imitînd tipul ăla de discurs, în care el se îndemna la a zice versul înainte să-l cînte amărîtul care trăncănea de-a-n-pulea, că i-o lua Păunescu înainte. Dacă îmi aduc bine-aminte am practicat trebşoara asta chiar cu Maicăl, rostind triumfalist şi grav şi sonor I'm bad şi Maicăl miorlăia pe lîngă mine I'm bad. Degeaba, neicusorule, too late.
În al doilea rînd pentru că am priceput subit şi ireversibil că nici o poezie adevărată - mă rog, dacă există şi poezii neadevărate - nu poate fi lălăită. Punct. Poezia are în esenţa ei o rocă de o asemenea duritate, un soi atît de total de inadecvare, şi o armonie atît de rotundă că nu mai suportă nimic pe lîngă, pur şi simplu nu mai intră, nu mai încape nimic. Chiar dacă, iniţial, poeziile erau însoţite de muzică. Niciodată nu am putut să pricep chestia asta, şi am decis că oamenii au fost dintotdeauna imbecili. De ce să combini două limbaje perfecte? E ca şi cum ai traduce soarele.
Aşadar, Păunescu, sau, mai degrabă, Împăunescu, a jucat un rol major în viaţa mea. Ce-i drept, mi-e îngrozitor de milă că s-a chinuit în halul ăla, să stai să te electrocuteze ăia zi şi noapte, însă...
Aha, şi bocitorii de serviciu să mai pună oleacă de surdină. Că e un manelist în travesti.

PS Şi a turbat mandarinul. Deci domnul Aurel Mandarinescu îmi creşte 10 (ZECE!!!) mandarine şi trebuie să îi pun proptele, să nu se rupă. L-am futut eu cu sine, dar nu mi-am asumat rezultatele. No, poftim, acuma...