Maukie - the virtual cat

vineri, 22 august 2008

Stupefiant, nu mi se pare real!

O tipă care are un blog, premiat drept cel mai citit blog din România, a căpătat un job, o rubrică la Prosport, intitulata "Profana". Fata poate fi găsită la www.andressa.ro, unde îşi zice, cu umor, pasiune, şi evidentă autoreferenţialitate, păsurile. Ceea ce m-a umplut, ca să zic aşa, de şoc este felul în care o bună parte dintre masculii noştri cotidieni, îşi dau cu părerea despre ce scrie ea la "Prosport".
Majoritatea acestor autointitulaţi bipezi i-ar da o muie scurtă. Ăăăăă, dacă mi-e permis să întreb, de ce nu lungă? Sau toţi bărbaţii sînt sperminatori şi se abţin ca într-o secretă tantra, ştiută numai de ei?
Iarăşi, mare parte, o trimit la cratiţă că i se arde mâncarea. Alţii sunt deosebit de interesaţi să arate că nu sînt proşti, şi o înjură cu diverşi termeni, termeni rupţi din intelectual, cum ar fi "aberaţii incongruente". Unii sînt înfocaţi şi virili, ar fute-o pe masa din bucătărie, ca Jack Nicholson pe Jessica Lange, alţii sînt paterni şi pedofili, o pupă dulce pe fund. Alţii sunt vindicativi şi revoluţionari, "Sportul e pentru bărbaţi!", de ce nu scrie fata la reviste de modă? Mai sunt şi unii care înjură cu destul de multă imaginaţie, ceea ce mă aruncă într-o confuzie totală asupra imaginarului sexual masculin. "necuvincios mai sunt atunci cand te citesc si chiar nu ma suport atunci cand practic ma expun sadomasochismului impus de abjectiile tale. caile anale ale literaturii tale, ale stilului tau, sunt destul de edulcorate (da, am zis bine, anal, de la anus). sunt un om respectabil si-ti spun ca nu vad nicio similitudine in abjectia ta. pari misandrina, pari disperata, esti o tampita. imi cer scuze ca te suport si tare mult mi-as dori sa te vad atarnata intr-un hall of fame al spasmodicilor. incep sa cred ca ai nevoie de tratament pentru oligofreni. nesimtito!", zice un nene. Sintaxa e corectă, nenea pare a poseda rolul virgulei şi a parantezei, deşi chestia cu "chiar nu mă suport atunci cînd practic" nu e chiar în regulă. Dar căi anale ale literaturii? Cât suferă nenea ăsta că nu se cacă într-un mod sănătos? Misandrină? Se zice misandră, dar e bine că ştie despre ce e vorba. Îşi cere scuze că suportă pe altcineva, evident că face asta ca să-şi ceară scuze că se suportă pe sine. Cel mai tare îmi place chestia cu "Sunt un om respectabil" şi pari, şi pari, dar eşti o tâmpită! :-))
Asta-i fauna stadioanelor? Aşa gândesc bărbaţii în sinea lor? Că mă gândesc că fotbalul adună milioane de bărbaţi. Asemenea cretinoizi votează? Intrati, vă rog, de amuzament şi spaimă, pe http://www.prosport.ro/cautare?q=Andressa Eu, una sînt stupefiată. Prea pare ca şi cum am fi specii diferite. Mi se pare Freud teribil de actual. Doamne-Sfinte!

Un comentariu:

Solovastru spunea...

Salut am ajuns intimplator pe blogul tau am citit post-ul asta si am sa adaug si eu un comment daca se poate .De fapt incep printr-o intrebare : tie chiar iti plac articolele scrise de tipa asta? Ma refer strict la cele din Prosport .Le-am citit de-a lungul timpului pe majoritatea si mi se par fara nici un fel de valoare si interes inafara de cel despre valiza lui gigi .Nu face decat sa ironizeze mentalitatile de mahala si can-can din fotbalul autohton de parca astea ar reprezenta sportul in ansamblu din tara si din afara.N-am gasit in articolele ei o singura parere pertinenta despre un eveniment sportiv oricare r fi el.Si nu ma refer la un comentariu tehnico-tactic macar un comentariu de privitor de spectator.Ea doar ironizeaza mentalitatile din sport folosind acelasi stil de soap-drama pe care il critica.Nu e doar problema ca nu intelege fenomenul dar cred ca nici nu-i place.Macar sa scrie despre un fenomen inafara de liga lui mitica ,inafara de mutu , chivu, borcea si becali.Ceva de care s-a simtit impresionata.Si daca nu exista asa ceva atunci de ca mai scrii intr-un ziar sportiv niste articole de valoare indoielnica despre un fenomen care e zero pentru tine? Doar ca sa te afli in treaba. A sau ca exercitiu de beletristica.Sint mai multe personaje(barbati sau femei) din afara sportului care scriu despre fara a avea multe cunostiinte iar unii poate nu au nici condei dar li se iarta pentru ca nu fac decat sa-si exprime punctul de vedere ca spectatori pasionati de fenomen.Dar in cazul ei? Chiar crezi ca , conteaza atit de mult ca e femeie si ca e judecata in functie de asta si nu de cum scrie?

Si apropo ce insemana autoreferentialitate?

De unde mă citesc

free counters

Persoane interesate

Despre mine

N-am cine stie ce de spus, ma cam fascineaza lumea, restul e...literatura