TEATRUL DE ALALTĂSEARĂ

Aseară am fost, din nou, la teatru. Nu merg chiar aşa de des pe cât ar trebui, dar mă consolez cu gândul că unii merg atât de des pe cât n-ar trebui. Dat fiind că eu am o istorie a mea cu teatrul din Sfântu-Gheorghe, mă mulţumesc să mă întreb dacă piesa lui Caragiale, "D-ale Carnavalului", care este prin excelenţă un qui pro quod, mai avea nevoie de adăugări, deşi, recunosc, asta mi-a plăcut teribil, pentru că reuşeam să confund personajele între ele la modul magistral, adică îi puneam la locul lor! Vreau să spun că regizorul a reuşit să mă facă să caut qui pro quo-ul între actori! Este evident că Florin Vidamski trebuia să fie dom' Nae Girimea, iar Aioanei, Catindatul, este evident că actorii, în principiu, ar fi trebuit să se schimbe între ei. Singurul la care mi-au curs lacrimile de râs este actorul maghiar, căruia îi cer foarte mare iertare, pentru că îmi scapă acum numele lui, iar episodul cu o Mangafa vorbind ungureşte mi s-a părut foarte bun, deşi m-am răsplictisit de "Az a szep", nu s-a plictisit toată lumea? Eu, de exemplu, mai ştiu şi alte cântece ungureşti. În rest, nu am înţeles exact de ce regizorul a făcut mici, foarte mici schimbări la replicile personajelor. Dacă piesa nu este "în interpretarea" lui Traian Şoimu, nu am priceput, de pildă, de ce chelneriţa pe patine cu rotile spune ce avea de spus Catindatul. Să aibă şi ea o replică, acolo? Având în vedere că sunt, probabil, printre puţinii muritori care ştiu pe de rost piesele lui Caragiale - mai puţin "Năpasta" -, tre' să recunosc că m-a nedumerit pentru că nu am înţeles de ce? Ce rost avea? Erau, totuşi, schimbări mult prea mici ca să fie observate de altcineva, care nu e un fanatic al pieselor lui Caragiale. La partea de final e destul de rasolit personajul Ipistatului, şi e sărită celebra replică a lui Iordache, aparte, cu "A murit francul" :-)) Şi rolul Miţei s-a apropiat un pic cam prea periculos de mult :-)) de formele clinice ale isteriei - o şi vedeam făcând "arcul isteric" al lui Charcot, sau prăbuşită într-o criză de epilepsie, cu spume la gură. Miţa e o uşurică, nu are profunzimea Vetei, din "O noapte furtunoasă". Nae Girimea, în ipostaza de un narcisism suprem, mi s-a părut excelent ca viziune, dar actorul nu a avut greutate, sorry, prea slăbuţ, prea finuţ, prea copil. Pe Dom' Năică îl văd ca pe un Trahanache la tinereţe, viclean, încântat de sine şi îndeajuns de abil să prostească două femei şi doi bărbaţi. În fine, una peste alta, m-am distrat şi am râs, dar am plecat acasă tot cu Caragiale al meu. Sorry, băieţi şi fete. Next time.

Pentru că sînt liberă

Pentru că sînt liberă de mai bine de două mii de ani, pentru că iubesc libertatea spiritului, pentru că ştiu că e greu şi nu e uşor, pentru că ştiu cât valorează carnea şi ştiu cât valorează spiritul, pentru că ştiu că totul e foarte la mijloc aici şi acum, măcar aici şi acum să ne uităm la noi înşine! Pentru mine au trecut 2000 de ani de la Revoluţie. Pentru tine câţi ani au trecut?

Campanie, arza-o-ar focul!

Încep cu veştile bune. Ca pe vremea când eram mică şi îmi ascundeam, vara, banii de cărţi în cizme şi iarna, în pantofi - a, banii de cărţi erau furaţi cu mare frică şi strângere de inimă de la restul pe care îl primeam când mă trimiteau ai mei la cumpărături şi de la suprema mândrie şi fanfaronadă că strângeam castraveţi şi câştigam bani la 12 ani, băi! - azi am cumpărat, pe datorie, două cărţi de la Librăria "Pentru Comunitate" şi nu pentru mine, ci pentru un pupil al meu, ca să zic aşa. Tare mi-s dragi copiii! La Librăria Pentru Comunitate RAO are reducere 15%, cele mai scumpe cărţi se vând ca braga! Mamă, da' ce carte cu piraţi! Şi directorul de la RAO e Ilieş Câmpeanu, fostul meu prof de literatură de la facultate, care mi-a ars un zece cât casa pentru că am citit interpretarea cuvânt cu cuvânt de la "De rerum natura" a lui Lucreţiu! Vreau înapoi la şcoală! Ilieş Câmpeanu ne spunea că fetiţa lui nu se prea îndeasă să citească "Capra cu trei iezi", întrucât bietul prunc de 7 ani s-a crizat definitiv la faza cu capetele iezilor rânjind la fereastră şi păreţii plini de sânge.

Vestea proastă este că au început alegerile şi mie mi se învârte capul, pentru că nu pot pricepe de ce un om raţional, plin de bun-simţ, cu frică de Dumnezeu şi cu pantofi cu şireturi vrea în Parlament. Mă uitam aseară la un documentar cu Hitler pe TVR Cultural şi nu îmi venea să cred. Sunt absolut convinsă că un nou idiot de genul ăsta ar putea fi votat din nou de o gloată de imbecili. Şi mă exclud din gloata de imbecili pentru că ştiu că nu sunt fanatică în ceva, orice. Nu sunt fan decât Elvis Presley, că e mort şi mişcă din şolduri ca un delfin, da' şi de el râd sincer că bagă nişte tremolouri de-mi tremură mustăţile, nu alta. Ce aşteptări şi ce responsabilităţi îşi asumă aceşti oameni? Sigur că e o tâmpenie să gândesc aşa, dar chiar îşi imaginează vreo secundă că deţin puterea? Oamenii ar trebui, într-un viitor nu prea îndepărtat, cred eu, să fie obligaţi să facă politică, pentru că sunt buni şi se pricep. Ar trebui scoşi de prin văgăuni de prietenii lor şi să li spună Du-te la oştire, pentru ţară mori, şi peste opt ani, maxim, promitem că găsim pe altcineva. Şi se va ajunge aici, la ceea ce este statutul de servitor al omului politic. Cu mult mai devreme decât îşi imaginează dinozaurii. Şi mă îngrijorează feseniştii. Se pare că oamenii au uitat baronatele locale. Tare îmi doresc să nu iasă din nou feseneul!