TEATRUL DE ALALTĂSEARĂ

Aseară am fost, din nou, la teatru. Nu merg chiar aşa de des pe cât ar trebui, dar mă consolez cu gândul că unii merg atât de des pe cât n-ar trebui. Dat fiind că eu am o istorie a mea cu teatrul din Sfântu-Gheorghe, mă mulţumesc să mă întreb dacă piesa lui Caragiale, "D-ale Carnavalului", care este prin excelenţă un qui pro quod, mai avea nevoie de adăugări, deşi, recunosc, asta mi-a plăcut teribil, pentru că reuşeam să confund personajele între ele la modul magistral, adică îi puneam la locul lor! Vreau să spun că regizorul a reuşit să mă facă să caut qui pro quo-ul între actori! Este evident că Florin Vidamski trebuia să fie dom' Nae Girimea, iar Aioanei, Catindatul, este evident că actorii, în principiu, ar fi trebuit să se schimbe între ei. Singurul la care mi-au curs lacrimile de râs este actorul maghiar, căruia îi cer foarte mare iertare, pentru că îmi scapă acum numele lui, iar episodul cu o Mangafa vorbind ungureşte mi s-a părut foarte bun, deşi m-am răsplictisit de "Az a szep", nu s-a plictisit toată lumea? Eu, de exemplu, mai ştiu şi alte cântece ungureşti. În rest, nu am înţeles exact de ce regizorul a făcut mici, foarte mici schimbări la replicile personajelor. Dacă piesa nu este "în interpretarea" lui Traian Şoimu, nu am priceput, de pildă, de ce chelneriţa pe patine cu rotile spune ce avea de spus Catindatul. Să aibă şi ea o replică, acolo? Având în vedere că sunt, probabil, printre puţinii muritori care ştiu pe de rost piesele lui Caragiale - mai puţin "Năpasta" -, tre' să recunosc că m-a nedumerit pentru că nu am înţeles de ce? Ce rost avea? Erau, totuşi, schimbări mult prea mici ca să fie observate de altcineva, care nu e un fanatic al pieselor lui Caragiale. La partea de final e destul de rasolit personajul Ipistatului, şi e sărită celebra replică a lui Iordache, aparte, cu "A murit francul" :-)) Şi rolul Miţei s-a apropiat un pic cam prea periculos de mult :-)) de formele clinice ale isteriei - o şi vedeam făcând "arcul isteric" al lui Charcot, sau prăbuşită într-o criză de epilepsie, cu spume la gură. Miţa e o uşurică, nu are profunzimea Vetei, din "O noapte furtunoasă". Nae Girimea, în ipostaza de un narcisism suprem, mi s-a părut excelent ca viziune, dar actorul nu a avut greutate, sorry, prea slăbuţ, prea finuţ, prea copil. Pe Dom' Năică îl văd ca pe un Trahanache la tinereţe, viclean, încântat de sine şi îndeajuns de abil să prostească două femei şi doi bărbaţi. În fine, una peste alta, m-am distrat şi am râs, dar am plecat acasă tot cu Caragiale al meu. Sorry, băieţi şi fete. Next time.