Maukie - the virtual cat

sâmbătă, 30 octombrie 2010

În ce hal

a ajuns ţara asta. În ce oribilitate de hal incredibil, pentru că românii noştri, din afară, s-au încăpăţînat să vadă dreapta în Băsescu şi nu dictatorul cumplit, nebun de putere, şi cît de jalnică mă simt eu, care am tot zbierat, că nu se poate aşa ceva. În ce hal de mizerie şi de umilinţă, ne-aţi adus, dragi votanţi, din afară, în ce hal cumplit v-aţi înşelat şi nu aţi vrut nici o secundă să ascultaţi ce vă spuneam. NU pot povesti ce se întîmplă zilnic, dar ştiam, încă de dinainte, că un om care îşi alungă oamenii din ţară, nu are de ce să aibă vreo funcţie în România. Ruşine, din aia, cît China, că aţi votat un dictator pentru părinţii voştri. Nimic nu mişcă dacă nu eşti membru PD-L. Asta-i dreptatea pe care, fără să ştiţi nimic, cu totul asiguraţi, aţi impus-o unei ţări frumoase şi demne. Să vă fie ruşine!

Puritatea şi viaţa necoruptă a satului

În primul rînd, mărimile ne-au chemat la 10.30, să ne ia dracu' de frig in ză morning, în curtea castelului Mikes. Gud, aflăm unde e acţiunea, -aia adevărată - drept pentru care ne deplasăm la primărie, unde şogorii beau pălincă de pe la vreo zece cu butoiul. Eu nu-s vreo mironosiţă, dacă-mi dai să beau, beau, da' la ora aia, pe stomacul gol şi cu prefectu' în nas, nu mă ating de alcool. Plec uşure de acolo, dau roată castelului, mă zgîiesc pe geamuri la cărţile din bibliotecă, ah, mereu dau peste cărţi, fumez, mă alint că e soarele meu şi ceaţa mea şi căţeii mei jucăuşi care nu se pot opri să iubească. Şi viţăvercea. Şi începe, Dumnezeu-drăguţu, ceremonia. Deci au vorbit ăia de parcă în viaţa lor n-au scos un cuvînt. Şi erau patru copilaşi doi băieţi şi două fetiţe, cu steagurile corespunzătoare în mîini, care stăteau în iarba aia brumată, tremurînd vajnic, mie îmi cădeau pantalonii, vicepremierul ungar venise, ca omul, la vînătoare, iar corul ziceai că e sufletul meu pe moarte, ieşind cu intensitate scăzută, prin urechi. Plus că, la Zagon, în inima Covasnei, am asistat la un ansamblu foarte drăguţ de majorete, de rîdeam că-mi ajunseseră pantalonii la genunchi, şi oficialităţile mă priveau cu ochi severi. Un porc cît un viţel era rotit la grătar, pînă ce unul dintre vorbitori, după vreo doo ore de discursuri, a declarat, cu lacrimi în ochi, că el e mort de foame. Eu am chiţăit corespunzător cu Bence şi Janos, dar nu mai rezistam, neam.
Nimeni în Covasna nu fumează. Doar eu. Aşa că am ieşit să fumez şi m-a cooptat primarul din Ghidfalău să mănînc din porcul. Cam pofticios primarul, m-ar fi trîntit fix lîngă grătar pentru o partidă de amor. Eu, sărăcan de mine, vroiam doar nişte carne, din aia arsă, preferata mea, şi atît.
După ce l-am asigurat pe primarul din Zagon că, deşi e prost de sincer, nu va ajunge la ziar, am plecat cu cîteva zeci de mii de ore mai tîrziu decît aş fi vrut.
Nu pot fi răutăcioasă, nu pot spune că oamenii nu s-au străduit, n-au încercat, n-au fost - prea - amabili. Dar majorete la Zagon? Petrecere cîmpenească fără cîmpeni? Porc la proţap la statuie din Ungaria? Atîta de evident comunism festivist, mai rar. Totuşi, oamenii spuneau, cu lacrimi alcoolice în ochi, că în 2012 vor candida independenţi la parlamentare. Şi, dacă-s independenţi, ce?

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Supărări extrem de blajine şi virulente

că altfel nu s-ar potrivi cu mine. Deci eu scriu un milion de bălării la ziarul local la care cu scîrbă prestez, pentru că mă duce mintea - să prestez cu scîrbă - şi ştiu exact ce scriu, gen "cutare va fi numit prin concurs". Cine mai are un neuron care dă din deget, oarecare, în agonie, pe vastele cîmpii ale sinapselor moarte din vasta materie cenuşie uscată şi căzută singură, înţelege exact cam cu cîtă ironie cinică fac un exerciţiu de cinism ironic, la din contra marilor idealuri umaniste, blablabla şi tralala şi fără plagiatorul de Coehlio nu se poate. Că nu vă bateţi joc de teatrul ăsta din Sfîntu toţi odată, să ştim o treabă, vă bateţi joc pe rînd. Mai puţin Mădălin şi Zoli care au intervenit în ambele cazuri, însă au intervenit mult mai puţin vehement decît mizeria totală din creierii celorlalţi imbecili care nu pricep nimic. Voi ce păziţi acolo, mă? Cum e posibil ca, sub ochii şi minţile voastre, Bocsardi să rişte să piardă teatrul, iar Mihaiu să primească 1000 de lei pentru transport pe tot anul? Şi mai şi îndrăzniţi să mă sunaţi că am acuzat toţi consilierii locali, în bloc. Oh, dear, stai liniştit, încă sînt calmă şi doar extrem de cinică, ştiu să folosesc cu mare nevinovăţie insulta, chiar pare o greşeală. Ştiu şi cît de mult te-ai luptat să primească Andrei Mureşanu buda aia de clădire care e fostul cinematograf. Sigur că ştiu. Pînă atunci am voie să fiu cumplit de revoltată că teatrul românesc se mută într-o sinistroşenie de clădire comunistă oribilă, în timp ce teatrul maghiar rămîne într-o clădire istorică în care te plouă în cap la spectacole. Halal. Tu, nu, însă primarul are pîrghiile necesare să rezolve situaţia. Măcar să facă rost de bani să repare nefericitul ăla de acoperiş, nu mai spun că baţi un cui în scenă şi cazi în pivniţă! Iar Tamasi Aron e teatru de la 1800. Ndeah.

De fapt, acum mă duc rar la teatru - mereu am ocolit teatrul, concertele, cinematografele, mai puţin cinemateca, pe vremea tinereţii mele - le asociez cu ideea de sindrofie, or eu vreau să ascult ce se întîmplă în mintea mea şi în sufletul meu, nu să purced la exclamaţii, mă plictiseşte la os ideea de enterteiment, grrrbleah - prefer să citesc.

Şi am descoperit că un om poate fi ţinta nemulţumirii publice, doar pentru că e un concept. Hahaha, deal with! I know I do!

P.S. Uitasem, era cît pe ce să-mi dezmint vocaţia de Cassandră. N-o să pice Guvernul, la moţiunea de miercuri. De pe vremea cînd vorbeam cu Taps intens tot spun lucruri. Dar nu e frumos să te repeţi... Şi nici să spui: Ţi-am spus eu????

marți, 19 octombrie 2010

Aşa cum plouă şi ninge

de fiecare dată găsesc pace şi închidere. De fiecare dată cînd ninge şi se topesc invariabil catifelat pe pervaz, cu un zgomot incomensurabil de mic, devin pisică pe calorifer, îmi admir gleznele subţiri şi creierul feminin. De fiecare dată cînd plouă îmi regăsesc savoarea culcuşului, a căldurii şi a înţelegerii. Plouă numai pentru mine, revendicativ şi bizar, ca în diluviul pe care nu sînt îndeajuns de tînără să-l imaginez, că-z doară eu am creat lumea în patruzeci de ani. Mi se pare incredibil şi minunat să găsesc pacea asta infinită în faptul că lumea va continua pentru că plouă. Şi pentru că ninge, o ploaie plapumă. Vorbeşte cineva şi în locul meu. Şi vise minunate. Aveam o inimă albă ca o coală, pe care a început să ţopăie un iepure roşu. Un soi de sînge ţopăit, un soi de învăţat, un soi de sinceritate. Un soi de alt soi. E şi un soi absolut delicios de îngîmfare pentru că iubesc ceea ce e de iubit. Uite, asta, o ploaie, o ceaţă, o nimic. Doar aşa, pentru că nu am mai găsit nimic de vorbit.

Şi mama care mi-a distrus o pereche de chiloţi, galbeni ca soarele, din dantelă, care-mi făceau un cur de nerezistat.
Eu: Mamă, ce-ai făcut cu chiloţii ăştia????
Ea: Nu ştiu. O fi ieşit ceva din ei...

marți, 12 octombrie 2010

Avem o sută de ani

Mama a împlinit azi 60 de ani, iar eu voi împlini 40 peste o lună. Vom împlini o sută de ani.
Numai eu ştiu cît a suferit mama asta a mea. Nu pot nici măcar descrie cît de mult o iubesc şi cît de mult a iubit în locul meu. Eu nu sînt un om bun, semăn cu tata. Nu am răbdare, îţi şi trag veo doo mii de picioare în dinţi, sunt ca tata. Mama, pînă în ziua de azi, îmi calcă cămăşile, îmi face ceai cînd nu pot să respir, vine cu mine peste tot unde am nevoie de ea. E un om incomensurabil, aşa cum eu nu sunt. Mama mă umileşte şi mă bucur că ea face asta. Şi accept cu mare greutate, mare, că e un om infinit mai frumos decît sînt eu. Te iubesc mămicuţa mea te iubesc de parcă nu m-ai fi născut. Numai bunul Dumnezeu ştie că aş muri şi eu odată cu tine, suflet de copil. LA MULŢI ANI, MAMA!

luni, 4 octombrie 2010

Ascult

Bărbaţii de din dos

Şi spun aşa pentru că îmi vine cu foarte mare greutate să recunosc - GREUTATE - că îmi plac cele mai stupide, mai neverosimile, mai idioate portrete de bărbaţi ever. Acum, recitesc - se putea? - "Pe aripile vîntului". În afară de faptul că e singura carte ecranizată impecabil şi nu îmi pot desprinde minţile de cei doi eroi brunetul blond şi blondul brunet, iaca descripţie: "Descălecase şi-şi zvîrlise frîul unui negru mititel. Se oprise s-o privească. Ochii lui cenuşii şi visători surîdeau şi soarele juca atît de luminos în părul lui blond că părea o coroană de argint strălucitor", şi reversul domnului, obvious, "Era un bărbat înal, mai înalt decît toţi ofiţerii din jurul lui, cu umerii laţi, mijlocul subţire şi picioare mici, încălţate în pantofi de lac. (...) Era îmbrăcat extrem de elegant şi hainele lui de dandy acopereau un corp de o forţă periculoasă, cu toată graţia lui leneşă." Blablabla. Şi Ashley avea picioare mici şi, în general, ce pula mea e faza asta cu picioare mici şi mijlocul subţire? Ce, sînt gheişe? Un bărbat adevărat are labe care trebuie încălţate în geamantane. Nda. Ca în atît de multe tîmpenii citite împotriva bunului meu simţ funciar, asemenea prosteli mă atrag maximorum. Ca şi pe alte curci ca mine. Sigur că e jenant să măcar admiţi că visezi tot felul de masculi invariabili stereotipi şi cît e paradigmă cretină, privită din partea cealaltă, cu bărbaţi care iubesc blonde sau brunete cu mijlocul subţire şi picioare mici? Şi, mă rog, dacă tot e din partea cealaltă, brunetele citesc şi blondele se fut?
De ce îmi plac - cumpăr!!!!!!!!!!!!!!!! - asemenea bazaconii? Că, să fim serioşi, "Pe aripile vîntului" nu a plăcut nimănui în mod deosebit pentru că descrie războiul de secesiune. Ci fix din pricina amorezilor.
Îmi place foarte tare şi cartea şi filmul, cu jena aia snoabă, cretină, şi de dindos. Însă nu am cea mai mică ideea de ce. În film îmi place Rhett, evident. În carte, îmi place Ashley. În carte dispreţuiesc puiul de femeie care e Scarlett, în film îmi place, pentru că leagă totul. Şi în carte şi în film îmi plac negrii. Şi în film şi în carte îmi place uitatul Charles Hamilton şi sora cea mică a Scarlettei. Singurul răpuns decent este că aş dori să văd filmul transpus în desene animate. Da' chiar că m-aş uita. Aş persuada-o convingător pe mama mea cea interminabilă să îmi facă floricele. Huh.

Azi, Mama: Bia, de ce scrie acolo să nu transpirăm peste camera de luat vederi?
Azi, eu: Mama, scrie să nu obliterăm camera de luat vederi.

De unde mă citesc

free counters

Persoane interesate

Despre mine

N-am cine stie ce de spus, ma cam fascineaza lumea, restul e...literatura