Nu mi-i bine, însă

Scriu, cu chiu, cu vai, etern nefericită. Uite, spune şi tu, Tapirule, dacă nu-i, oarecum, frumos. Mie îmi place ce se tot plimbă, naiba ştie:
"Trecînd peste urmele acelea de toamnă, ale unui copil bolnav şi nebun, nu priveam în urmă cu spaimă, priveam un călcîi, o pasăre, o toană, visul dement de căpcăun, priveam o abia strecurată privire peste umărul stîng, o moarte fugară, abia respirînd era, de bună seamă ceva mai înalt şi mai apt, însă eu nu ştiu cum, o candoare pe cărţi, pe fum şi pe unghii, un fel de a pleca încontinuu care, desigur, explodează oricînd".
Mai lucrez, însă nu ucide nimeni o pasăre. Nu are cum. E prea multe.