Maukie - the virtual cat

marți, 6 august 2013

Duios, cu spume, Eurotravel trecea

Deja ştie tot mapamondul cum mi-e mie frică de avioane şi cum mă dau cu curul de pămînt de trei ori pînă să purced la chinul şi tortura vieţii mele din ultimii zece ani, de cînd am văzut toată seria de "Dezastre în aer". Jur, jur că nu am complexe provinciale -deşi, n-aţi vrea să asistaţi la fîţîiala mea prin aeroport, zici că-s cel puţin Angela Similea la ce aere-mi dau -, jur că m-am bucurat ca o puberă excitată -la propriu, că e chiar erotică gravitaţia aia de la decolare, care te lipeşte de scaun şi te lasă sedusă şi abandonată-, jur că mi-a plăcut să mă dau cu avionul, dar... o, tempo, o, mores, m-am băbit şi am dezvoltat un fond extra-anxios, aşa, că doar anxios nu se putea, şi mă ia cu transpiraţii reci, tahicardii şi o învîrtoşare generală a sistemului muscular, de zici că am lemne în loc de muşchi, o treabă interesantă dacă aş fi fost bărbat deşi, se ştie că pula n-are muşchi. Boooon. Carevasăzică, trenul, că mor după el. Scomp, dincolo era mai ieftin. Ce mai tura-vura prefectura, autocarul, nenică. Ăla ţapăn de Cheatra-Neamţ, cu şoferi care mă interoghează cu privire la nemăritatul meu şi cu un domn de 28 de ani, cu doi copii acasă, care s-a dus la specializiare, secţia acordeon la Facultatea de Urban Music în Bruxelles şi care a rînjit, într-o călătorie trecută, la mine: "Daaaa' de ce n-ai copii, îţi cam place viaţa, ai?" Nu, mă, boule, o urăsc, de-aia am luat autocarul, să nu mor pe avion.
Una peste alta, de fiecare dată îmi spun că nu mai suport mîrlăniile conaţionalilor mei şi spiritul de înfrăţire intra-băşini şi picioare nespălate şi iau avionul, doar ca să-mi scurtez viaţa nemăritată şi fără de copii, pe care-o urăsc. Ei, aş, şi s-a trîntit geamul şi m-am trezit, că o băşină mai suport, dar un motor cu reacţie, nu. 
Duminică pe la cinci jumate fix mă trage boyfriendu' de picior: "Hai, babygirl, că e tîrziu, trezeşte-te". Eu trag piciorul abuzat sub plapumă şi-mi ascund şi capul, ca o ţestoasă. "Hai, babygirl, că ratezi plecarea în ţara ta dragă". Aici urmează mormăieli grosolane, din fund de plapumă, cu ecou. Boyfriendu' care e iute la nivelul nervos, zdrang!, trage plapuma de pe corpu-mi. "Măgarule ce eşti, Ghiţă-bucătarule, abuzatorule şi insensibilule şi violentule!" Măcar mă trezesc, bîjbîi la cafea, pun mîna direct pe kettle şi mă ard, boyfriendu', ţuşti!, în budă. Sorb trei guri de cafea şi două ţigări, încerc să recapitulez ce-o să mai uit de data asta să pun în bagaje -am uitat încărcătorul de la telefon, normal-, şi mă ia cu fiori. Două zile, două zile şi-o noapte şi ceva, pe drum! De nervi mă reped cu pumnii în geamul de la baie: "Ieşi odată de-acolo, stai ca un nesimţit cu orele, cînd eu plec la un drum de două zile, insensibilule, măgarule, Ghiţă-bucătarule" etc. etc. Iese, buimac: "Ce ţipi aşa, nebuno, aşa faci de fiecare dată, eu vreau doar să te ajut, taci, că ne aud vecinii!" "Nu vreau să mă ajuţi, mai mult mă încurci, şi vecinii poa' să crape, că şi ei trîntesc toate uşile la şapte dimineaţa! Ieşi afară!" În sfîrşit, mă echipez, îmi pun, evident, o pereche de blugi care mă strînge la burtă -m-am îngrăşat, iarăşi-, o bluză supermişto, care mă strînge la ţîţe, ne pupăm, ne strîngem de fund şi plecăm. 
În defilarea către coach, Portsmouth-ul mi se pare mai frumos ca niciodată, cu promisiunea necodiţionată a oceanului, cu vîntul şi orele lui bizare, un timp care se contractă-dilată, un cer care promite şi se retrage, o toană, o geană pe obraz şi un sărut pe ureche sau în colţul gurii. Of.
De la Portsmouth la Victoria Coach am tăcut în mine solemnă ca o catedrală, chiar mai solemnă decît era cazul şi am adormit. Emoţiile prea profunde mă plictisesc, heh?
În Victoria, ne înregistrăm, eu, plictisită şi somnoroasă, cu bagaj mic, ceştialalţi, ai mei, agitaţi şi excitaţi cu băgăjoaie ba în pungoace de rafie, ba în saci lipiţi cu scotch. Un domn adevărat a reuşit performanţa să găsească o bicicletă rabatabilă prin gunoaie şi o veghea ca pe ochii din cap. A reuşit s-o bage în autocar, în spate şi să doarmă cu capul pe ea. I want to ride my bicycle, I want to ride my bike"
Algoritmul autocarelor e demn de un studiu pe civic education. De-o pildă, cei care se consideră neţigani, se pun pe locurile din faţă. Cei ce se consideră cetăţeni de succes la interpretare acordeon -stăpînesc o meserie, băi. Ceea ce, recunosc, corect. Pune-mi mie un acordeon în braţe-, la mijloc. Restul, la spatele autocarului, ză doarmă cu capul pe biciclete. Drept pentru care m-am trîntit cu mare ţîfnă şi aplomb în spate, spre disconfortul şi jena celorlalţi, care nu pricepeau ce caută o cucoană cu bluză de mătase şi blugi care-i erau strîmţi, printre ei. Mie, deja, mi se umflaseră picioarele şi eram în faza lipitului cu nasul de geam şi spaimei că, o, picioarele mele rabatabile, o să se mai aşeze vreo fiinţă cu dinţă pe scaunul de lîngă mine. Nu. Brava. Haida.
Cum decolează autocarul românii noştri au un imparţial simţămînt al breaking news-urilor. Toţi pun mîna pi telefon şi anunţă morganatic: "Hai c-am pliecat. Da, da, acum cinci mienuti. Mai aviem puţîn şi ieşîm dien Luondra". Care mai aveam vreo oră, dar, ce contează, Jean să trăiască. Ocazie cu care am aflat de la doamna de din faţa scaunului meu şi anume: "Tu, am sunat-o, că uiti, aşă şi-aşă, şî să mă lasi sî dorm o noapte la ie. Nimic, tu. Că n-are bani sî vie sî mă ieie cu taxiu'" Am mai aflat că aceea avea "o inimă de piatră" şi că a lăsat-o să doarmă afară "ca un cîine" şi că niciodată nu o să-i mai calce pragul, deşi cea de la celălalt capăt al telefonului insista ca doamna e proastă şi că o va ierta şi o va reprimi în sînul familiei. Am mai aflat şi că, altă doamnă, vorbind cinstit ţigăneşte, tot dădea la dracu' pe cineva, mai mult nu ştiu, că ţigăneşte nu înţeleg. Şi ajungem la ferry. Şi ne cătrăbănim în maţele lui, că e cel puţin bizar să fii cu autocarul în barcă, dar, na, aşa-s eu, ţărancă. Şi-mi iau o bere. Şi, de la tangaj, de la căcat, nu ştiu de la ce, reuşesc s-o vărs pe mine. După care, de la tangaj, de la căcat, nu ştiu de la ce, reuşesc să o mai vărs incă o dată pe mine şi pe un domn grec, după vorbă, după port. După aceea, neşte oameni hrăneau din mînă pescăruşii care zburau pe deasupra noastră şi eu rîd, bat din bicioare, pun berea bine, şi le fac poze. (Vi le pun pe Facebook). 
Gata, Calais, plecăm la drum lung, frăţioare. Doamna din faţa mea, aia cu "inima de cîini", nu numai că lasă scaunul pe spate, de ma îngustez ca autocarul din Harry Potter trei, dar mai şi începe, nenică, să tragă băşini silenţioase. Ştiţi cum e, mai întîi, duhoarea te adie, aşa, discret. Apoi, băşina pune stăpînire E egal mc la pătrat. Să te ţii chiuituri, strigături şi delicii. Începe cu un suspinat: "Care te-ai căcat, bre?" Urmează dezvoltarea compoziţiei: "Băi, sparţilor-n cur, ziceţi să oprim!" Paroxismul: "Căca-m-aş pe mă-ta, că ala care se cacă zbiară cel mai tare!" Eu, care ştiu adevărul, tac, mefistofelic. Săraca, după ce-a stat afară ca un cîini. Lasă, că o băşină mai găseşti, dar, un prieten, rar.
În sfîrşit, ne ajunge pe toţi toropeala, eu îmi trag nişte şosete drăguţe, parfumate şi-mi întind cracii pe geam, profilactic. Da, dar, mă rup coastele. Trag picioarele, dorm ca statuiele mayase, in poziţie foetus. Da, dar, mă strîng blugii, pizda mă-sii. Mă ridic, aplecată, să nu dau cu capul de tavan, îmi potrivesc blugii, mă culc la loc. Ce loc, băi, ce loc? Am un 1,72 unde parchez instalaţia de picioare? I le pun în cap doamnei cu băşinile. Ea nu zice nimic, dar mai trage una, aşa, de răzbunare, de mă trezesc instant şi mă uit, melancolică, băşită toată, pe geam, la instalaţiile eoliene din Austria. 
Picioarele mi s-au umflat într-un asemenea hal că-mi fîlfîie Nu exagerez, zici că-s Mercur, mai am puţin şi invăţ să zbor din cărnuri umflate. O doamnă cu facies cabalin mi se uită drept în ochi şi-mi spune-aşa: "Io-s gata. Mă duc la toaletă, mă spîrţîiesc un pic şi gata, în juma' de oră, iar mă spîrţîiesc". Ea continuă cu cuvintele, eu mi-o imaginez spîrţîindu-se un pic. Mă simt vinovată, ea se uită plină de încredere în ochii mei majori. Doamnă, ştiu şi eu ce să zic? Ei, asta, bineînţeles, după ce am vorbit de cinci ori pe minut cu boyfriendu', în engleza mea impecabilă, de să făcea linişte în tot autocarul. (aiurea).
Mai sînt, mai sîîîîîîîîîîîîîîîîîntttttt. Tre' să vă povestesc manelele, da' gata pe ziua de azi. Nani şi eu, un picutz.

6 comentarii:

Anonim spunea...

pai sa nu uiti sa ne zici si cu manelele. si cu ce mai vrei tu, na. si cum ti se paru romanica. te pup eu si ceilalti.

Mucegai Ales spunea...

Măi duamno, atâta m-am râs că mi-au sărit plombilii din gurâ pi tucipad. Nu-i frumos dar tare mă bucur că suferi ca să poci eu să citesc cum! :))

Mai bine fara spunea...

Mucegai Ales Mulţumesc frumos, apreciez, mai ales că am intrat şi eu pe blogul tău şi îmi place tare cum scrii. :-)

Florin spunea...

De jumate de oră râd cu lacrimi citind și recitind blogăielile tale. Pe unde bântui, mai ești în Anglia? Auzi, când am zis eu că „se vede că scrii la prima mână”? Dacă am zis așa ceva, înseamnă că sunt un bou, da poate am vrut să zic altceva, nu mai țin minte. Să știi că aștept continuarea. Sper că ești bine.

Mai bine fara spunea...

Floriiiiiiiiiiiiiin! Nu-mi vine să cred! Ce bineeee! Da, sînt tot în Anglia, în Portsmouth, welcome back, dragul meu. Ce bine, ce bine, ce bine că ai revenit, gata, anunţ pe Facebook. Eşti pe FB? Eu stau destul pe-acolo. Phew, ce mă bucur. Ai zis, ai zis, dar n-are-a face. Vă îmbrăţişez cu mare drag pe toţi, vă doresc sănătate şi un 2014 absolut bun şi frumos. Ce mă bucur că ai revenit, am căutat de nu ştiu cîte ori Jurnalul scoţian. Yupiiiiiiiiiii!!!!!!!

Florin spunea...

:)
Ce mă bucur de bucuria ta.. Nu sunt pe FB, dar ne vedem / citim pe bloguri. Să știi că mă uit după continuare, mă bușește râsu de pe-acuma. Să ai și tu un an bun!

PS nu am mai comentat pe blogspot, abia acum văd faza cu „dovediți că nu sunteți un robot” !! Tare !

De unde mă citesc

free counters

Persoane interesate

Despre mine

N-am cine stie ce de spus, ma cam fascineaza lumea, restul e...literatura