PLICTIS SUVERAN

Ieri au fost Blajinii, aşa că s-a dat pomană multă şi pe îndelete. De la mama am primit o cană cu o inimioară pe interior, de la vara maică-mii sarmale, prăjituri şi fructe. Foarte frumos. După care am luat creionul în mînă pentru că mama nu mai ştia în ce an s-a născut tatăl ei, adică bunică-meu - 1920, spre ştiinţă - şi remarc şi eu o respiraţie în timp. Bunicul în 1920, mama în 1950 si eu în 1970. A fost cu totul special pentru că am întrebat pentru a mia oară din ce sat provenea străbunica mea, pe care am prins-o în viaţă, şi care trebuie că s-a născut la o mie opt sute toamna. Nimeni nu mai ştie. Din toată familia eu sînt singura care mai ştie că străbunica - bunica mamei - a avut 14 copii, din care doi au murit de mici, iar restul au supravieţuit ca să se ştie de ei pînă la şapte. Din partea tatălui meu nici atît.
Nu-s cine ştie ce pasionată de genealogii. Sîntem pe cont propriu. Dar să nu ştii în ce an s-a născut bunica ta, sau de unde vine?
Uneori, plictisul meu e justificat mai mult decît deplin. Prefer să fiu absolut imună, decît să întreb, prosteşte: "Dar sint părinţii tăi, de ce nu ştii?"