STAŢI UN PIC ŞI NU MIŞCAŢI

Boooooonnnn. Carevasăzică e a doua zi de Paşti la mine în Ardealul sud-estic, adică la centru, ce mai tura-vura. În plină secuime, în plină interregionalitate. Paranteză (într-un interviu avut cu Daniel Barbu pe vremea cînd eram realmente tînără - îl plac în mod deosebit pe fostul meu profesor de estetică, poate voi mai deschide şi altădată o altă paranteză), Daniel Barbu îmi explica extrem de logic, de altfel, şi de mare, mare adevăr, că nu poţi vorbi despre interculturalitate - înţeleasă ca o civilizaţie stratificată în secole - atîta vreme cît nu poţi face deosebirea între culturi. De pildă, putem fi interculturali dacă integrăm cultura africană sau asiatică în discursul culturii creştine. Între noi, ăştia care sîntem eminamente trăitori în aceeaşi cultură putem vorbi de interregiuni, de aia zic.
Azi, a doua zi de Paştele catolic, se merge cu stropitul pe la case. Pretext pentru bărbaţi să bea şi mai mult decît de obicei. Doar că pe mine mă macină curiozitatea şi am găsit aşa pe net: cinci catralioane de articole din Evenimentul Zilei, încă vreo alte cîteva în Adevărul şi, în general, în presă.
Sinceră să fiu habar nu am de unde ştiu că ritualul ăsta cu stropitul femeilor este un obicei precreştin, că este un ritual al fertilităţii şi că, original, se făcea cu apă de izvor şi cu ramuri de salcie. Azi, toată scara mea de fesenisti miroase cumplit a parfum ieftin. Să fie de la străvechea urare: "Am auzit că aveţi un trandafir în casă şi am venit să-l udăm să nu se usuce"? Frumoasă tradiţie, triste vremuri.