Curat murdar, monseniore

Un preot catolic a refuzat medalia Ordinul Naţional de Merit, una dintre cele mai înalte distincţii franceze, din cauza politicii Guvernului împotriva rromilor, şi a declarat că se roagă ca preşedintele Nicolas "Sarkozy să aibă o criză cardiacă", relatează AFP. Părintele Arthur, un preot din Lille (nord), i-a scris ministrului de Interne, Brice Hortefeux, pentru a-i spune că refuză medalia Ordinul Naţional de Merit, una dintre cele mai înalte distincţii franceze, care i-a fost atribuită. "Mă rog, vă cer iertare, ca Sarkozy să aibă o criză cardiacă", le-a declarat preotul jurnaliştilor, duminică, după slujbă.

Ce tare! Un preot ortodox, de la noi, de astă dată, de pe meleagurile secuieşti îmi declara că el ar mitralia toţi ţiganii. Eu, cînd aud inepţii pe care nu le pot procesa, am tendinţa să mă uit cruciş. I-am replicat, cu un ochi la făină şi unul la slănină, "Părinte, nu-i creştineşte nici măcar să gîndeşti aşa, necum să o mai scoţi şi pe gură". "Lasă", zice, "că la cum se fut ăştia nici n-o să bage de seamă". Drăguţ părintele, dar măcar nu se roagă pentru crize cardiace.

Chefuri

Deci ieri am avut vreo trei Marii, Mariani şi altele şi ne-am pus pe băut cumsecade, de pe la 11.00 in ză morning. Acuma, vocea raţiunii religioase întrupată de je şi anume - bre, ce sărbătorim noi aicişa, că o murit, s-o ridicat la ceruri într-un rădvan de foc, de Sfânta Marie mică se sărbătoreşte onomastica - n-o căpătat nici cea mai mică urmă de înţelegere, putem să sărim noi un prilej de băut? Nu putem. Bia se transformă în DJ, bagă tot felul de muzici de pe You Tube, nu le-o plăcut Lou Reed - se putea? ăla-i pentru finuţi - manele interzis, aşa că i-am asasinat cu Maria Tănase şi Aurelian Andreescu. Pe la 5.00, beat clampă se cărăbăneşte frati-meu, pe la 5.30 cică să produc şi eu texte pentru ziar. Ioi, atîta am avut de zis. Adevărul este că nu am "servit", cum zice colegul meu, Alin, decît vreo patru beri de căciulă, însă a fost atît de ucigaş de cald, că ne făceam muci şi de la suc. Pe la şase, linişte şi pace în univers. Mai vorbesc cu Cri cea canadiană, o mai frec, mă culc. Pe la 4 dimi bîntuiam după fructe, oligoelementele, alea, alea. Am mîncat două nectarine şi m-am băgat la somn, cu vise ciudate cu hermafrodiţi. La 7 şi un pic dimineaţa, zbierete, chiuituri, muzici populare la vecini. Mă trezesc, evident, le înjur cele mai îndepărtate rădăcini. Linişte, adorm la loc cu hermafrodiţii mei bizari, care semănau cu mine. Cînd eram bărbat eram Alain Delon tînăr. La 8 şi un sfert, iar chiote, fluierături, muzici populare. Măi, cum dracu' fac chef ăştia, cu pauze de respiraţie, de futut, de somn, sau cum? Oricum, nu e foarte cuşer să începi cheful luni, la ora 7 dimineaţa. Mă rog, or fi avut program de chef. Între 9.30 şi 10.30, iar au dormit, s-au futut, au respirat. La 11.00 au revenit cu "Paraziţii" şi BUG Mafia sau ce-o mai fi. La 11.20, pauză de chestii. Aştept cu interes continuarea.

Ah, da, am aflat că băieţii de la jandarmi vor să mă fută, toţi odată, că am scris că îi bagă pe ţigani în dubă şi bat la ei ca la fasole, şi fără martori şi fără camere. Lasă că am stat de vorbă cu un fost jandarm şi mi-a confirmat, dar am văzut eu cu ochii mei loviturile profi, la ficat, să nu lase urme. Băieţi, vă garantez că nu rezistaţi voi la fututul meu, că e din ăla, pasional.

Chestii, din nou

Ar trebui să fiu un pic mai entuziastă că, vorba ceea, o viaţă avem şi-o gaură-n cur. Da' nu sînt. Am stat şi am ascultat tot felul de lucruri, despre care nu cred nimic. Am fost la Izvorul Mureşului, tare mi-o plăcut că m-am plimbat cu trenul pe malul Oltului şi după aia alergam cu trenul pe o fărîmă de coastă de deal şi în jos era prăpastie. Deci mie îmi plac senzaţiile tari, alea în care sînt în siguranţă. Mi-a mai plăcut teribil confirmarea faptului că nu mă opresc aici. A plouat cu stele şi pentru mine au căzut două. Am beut apă din Mureş, însă nu vă gîndiţi că am stat, am urcat pe Hăşmaşul Mare, pînă la izvoarele Oltului şi Mureşului. Asta a fost demult, datorită unui profesor ungur. Şi Piatra Singuratică - acum toată lumea îi spune Piatra Unică, e Singuratică, bre!- şi Lacul Roşu, Ghilcoşul. În ungureşte e Vîrful Ucigaş. Şi poveşti de acum aproape patru mii de ani, pentru că fiecare zi care trece e un secol. Şi frumos nespus, uite-aşa.

P.S. Recunosc, cu jumătate de gură, că am fost la Universitatea Românilor, din colţuri diverse. Nu-mi place pentru că, de fiecare dată, mă rog, de prima dată, mă pune să fiu resentimentară. (Şi pe maghiari la fel, hai să nu recunoaştem Trianonul. Bine.) De ce nu aş spune că e Ţinutul Secuisc? Mi-o fi ruşine. În schimb, aştept de la totala discriminare maghiară a românilor "da, faci, bine, nu vrei să lucrăm împreună?" Chestia asta, deşi sînt bună, s-a întîmplat pe munci sezoniere, două zile, şapte zile cu contract. Însă, oricine s-ar întreba, de ce mă excluzi pentru că sunt foarte bună profesional, însă nu vorbesc limba maghiară, nici franceza nu e limba pe care o vorbesc? De ce, tu, primar, şef de consiliu judeţean, orice, nici nu te uiţi la mine, pentru că vorbesc limba română ŞI engleză? Pute, nu e ok să te cheme STUPU ELENA BIANCA. Nu numai că e latin şi grec, mai e şi indo-european, căcat, nu e Katy. Da, bre, nu e nici o urmă de slavonism în numele meu. Şi chiar sînt mîndră, cu măsura aia a me, mică, de mîndrie. Nu îmi pasă de nimic, oricum sunt om complet, totuşi, chiar nu pricep de ce trebuie să fiu pedepsită sau ridicată în slăvi. Nu uiţi lucrurile astea, nu le foloseşti împotriva altora, sînt şi gata. Cam cît de urît e să-i urăşti pe toţi că nu-s unguri? Grrrrr.
Să fim bine înţeleşi: aş muri, omeneşte vorbind, dacă Ţinutul Secuiesc ar rămîne fără oamenii lui minunaţi. Nu mai e secuiesc de mult, însă nici românii nu mai sunt demult traci.

Păr

Chestii care mă dezorientează profund la oameni, şi anume sentinţe că un astfel de păr nu ar trebui să fie tuns. E păr, my fucking solar twin spirit. E păr care îmi încinge meningea, pe care îl doresc perucă. Pe păr, deşi, în condiţiile date, şi pe meninge. Într-adevăr, e foarte frumos, la alţii. Dacă mai ai şi mamă coafeză care îţi spune de cinci miliardissime de ori că ai un păr imbatabil, toată treaba cu părul frumos devine pshianalitică. Da, e frumos, bogat, des, melodios. DAR E PĂR! Nu-i vreo axiomă! Nu-l cultiv în vreo grădină, nu fac intenţionat şi trebe tuns pentru că am avut eu un vis de pictor cu un şarpe. E părul meu pe care îl tund, da? Asta, cu bocitul că mă tund mă scoate din sărite. Ca şi aia cu mătuşa-mea că nu crede că e aşa de creţ fără permanent. No, dacă mi-e cald? Mi-l construiesc creţ. Mi se oferă melodrama părului care e viu. Am zis eu că nu e? E viu, taie-l, în pula mea, că tot din mine mănîncă. Creşte la loc, că de aia e păr. E păr de pe cap, nu-i Einstein. Bănuiesc că se prinde oricine cam cît de exasperată pot fi ca să postez aşa ceva. E PĂR! P Ă R

La cald

Niciodată nu mi-a plăcut căldura în exces. Chiar dacă e foarte cald mă acopăr noaptea cu un cearceaf. Acum mi s-au umflat toate venele de la mîini şi ochii şi picioarele şi nu mai pot dormi. Deloc. Nu sînt buimacă, creierul e acelaşi, însă nu pot, cu nici un chip, să stau în căldura care mă descompune. Ceea ce, mari, foarte mari nostalgii ale morţii... Undeva, cîndva şi soarele din sud. Poate că ar trebui să scriu. Dar am scris. Chestii.

Preţiosul exasperant este chemat la vorbitor

Burs, nu mai găsesc deloc link-ul acela pe care ţi l-am trimis cu Michel Houellebecque. Trebuie să fie undeva pe blogul tău. Mi-l retrimiţi, dacă te rog frumos? E cam caraghios, ştiu -:))