Ungurii, personal

Aşe mă deprimă toate măgăriile astea, ce nu pot pentru ca să mă exprim. First of all, am trăit cu unul - ungur - şi a fost unul dintre partenerii mei de viaţă. L-am iubit şi ne-am pupat pe sub castani în uniforme de liceu şi îmi veţi concede că este un superargument (ca să nu mai vorbim de faptul că l-am dezvirginat). Second: am o soră pe jumătate unguroaică, pe care o iubesc foarte tare, că-i pisicoasă şi cu ochi albaştri şi cu tenul nostru, al stupilor verzi de doi metri. Third: Ce-i porcăria asta neo-comunistă via Iliescu să te dai superpatriot dacă loveşti în unguri? Ce-i căcatul ăsta ordinar şi de trei lei cuie să urli ca UDMR că ungurii ies în stradă, sau ca PD, fără L, să spui că, basta, punem mîna pe arme? Ce e idioţenia asta crasă, care reduce totul la raporturi de forţă? Păi, bre, nu vă e ruşine, aşa, deloc? Băgaţi în oala voastră, de politicieni de căcat, îndrăgostiţi, vecine pensionare care-şi iau tensiunea şi se tund unele pe altele, taximetrişti, copii din căsătorii, bunicuţe şi bătrîni futăcioşi, gata, totul se reduce la argumentul "limbă". Nu zic că o limbă la vremea ei este de neglijat, însă prea se face lumea chinez. N-o înghit nici pe aia cu fratele meu ungur - puahahahaha -, măi, dacă un om e de căcat, chiar stau să mă uit ce etnie, sau ce naţionalitate are? Păi, îl bag direct în mă-sa pe englezoiul care îmi ciripeşte mie la Prima TV că el aduce bani în casă şi se cuvine să nu mai facă nimic, ca şi pe primarele care nu are pic de obraz cînd are în conferinţa de presă români pe care îi dispreţuieşte. Este exemplul tipic, pe de o parte, de condescendenţa celor care se simt majoritari - vai, dar vă iubim -, ca şi de încăpăţînarea minoritară - vai, dar noi suntem speciali -. Iaca, nu mai poate moartea şi iubirea de toate tîmpeniile astea. Întotdeauna mi s-a părut belicoasă şi stupidă dorinţa mai marilor minori ai vremii de a face istorie pe spinarea celor care nu au încotro, dar îşi văd de viaţa lor, versus această naturaleţe care transcende puterea, se împreunează şi se perpetuează cu cine-i cade bine, sau cu cine-i cade la îndemînă.
Este pur şi simplu o stupizenie de luptă pentru putere a unor persoane, pe care şi ungurii, şi românii, le înţeleg perfect şi nu se sinchisesc. Oţi vrea voi să fiţi viaţa şi istoria, dar nu sunteţi decît nişte pule oarecare.

P.S. Ce mă enervează cu osebire este politica asta a doi paşi înainte şi cinci înapoi şi care se traduce printr-un amar şi deprimant, cum spuneam, gust al zădărniciei. Am avut, de foarte curînd, Zilele oraşului Sfîntu Gheorghe, în care am avut ocazia să văd excelenţe maghiare, cu expoziţia lui Jovanovics Gyorgy, nemaipomenita soprană Miklosa Erika, sau montarea "Othello" a lui Măniuţiu, cu trupa maghiară, spectacol subtitrat în limba română. Şi astea sunt doar cîteva, extrem de puţine, din toate cîte au fost în săptămîna aia, a venit şi Fanfara din Zece Prăjini, şi Johny Răducanu cu Caramitru şi cîte şi mai cîte. Astea de ce nu se văd, despre astea de ce nu vorbim şi nu le luăm drept modele şi repere de viaţă interculturală? Ajunge să iasă doi proşti ca păduchii în frunte şi cu Băsescu trei, ca să se ducă pulii de suflet şi Miklosa Erika şi Mihai Măniuţiu, băga-mi-aş.