Lalalalalaaaaaaaaaaa

A cînta, cîntare. Deci sunt cîte nişte unii de-mi înfioară scăriţa şi ciocănelul, iar trompa lui Eustache face o histerectomie. Îmi aduc aminte de cîntăreţi.
Ara: Începea pe o tonalitate cristalină de oglindă - lalalalaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa- în care ultimii a erau stîlciţi precum unul beat care muşcă paharul, turbat în mînia-i. Motanul Mimu o zbughea fiară din junglă fix la limita balconului, gata să se arunce supremă jertfă, cu groaza întipărită-n mustăţi, cu ghearele scoase, cu ochii galbeni în care se citeşte spaima cea neînvinsă. Eu mă chirceam în fotoliu, implorînd cu lacrimi în ochi, cu părul electrocutat şi cu urechile intrate ireversibil la loc. De ce o imploram să tacă, de atîta cînta mai abitir. Ooooo, piei!
Frati-meu: Care se reclamă moldovean. Îţi plesneşte capul, iar emisferele se rotesc duios una împrejurul celeilalte, pînă dispar pe geam, în supremul infinit cosmos. Obiectele dimprejur migrează în Amazon, iar vecinii sună la Poliţie. Trei străzi au renunţat la somn pentru tot restul vieţii lor.
Laci: Cîntă la acordeon ca un suprem Buddha, impasibil la răcnetele de protest. Burduful e coţăit mai abitir ca o amantă deşucheată, care îţi face bj cu strigături, totul e incredibil de fals, însă acordeonistul stă nemişcat, cu ochii în sus, cu piciorul drept care bate ritmul, cu inspiratul şi expiratul pe burduf ca pe sfintele răsuflări isihaste. Se poate să fie încurajat de spectatori ca mine, care se tăvălesc pe jos de rîs, şi să-l motiveze să perpetueze perpetuu.
Mama: Cîntă bine, dar nu mai ştie cum să cînte.
Eu: Cînt "Mociriţă cu trii foi", pînă îmi tragi un pumn în gît, că nu mai rezişti.

Şi gata, atîta mi-am amintit.