Nedileme vechi

Booon, deci mă uit la Antena trii, unde fostul meu coleg de la Cotidianul, Radu Tudor, se grăbeşte să mega-ofteze, cum ştie el mai cu pathos, că Andrei Pleşu face şi drege, că, vai ce mare intelectual, dar ce om jalnic, care a pupat în cur puterea pentru sinecuri. Eu, una, am pe undeva aceeaşi părere, şi faţă de Răzvan Theodorescu şi faţă de Daniel Barbu, şi faţă de Manolescu, dar numai pentru că s-au lăsat seduşi prea mult de zona politicului şi, fără a avea formidabilul impact al unui "J'accuse!", s-au, mai degrabă, diluat şi, cumva, vulgarizat ca gînditori în conştiinţa mea. Faza e că nici unul dintre ei nu are a da socoteală faţă de conştiinţa mea, ci numai faţă de a lor. Înţeleg, totuşi, imposibilitatea totală de a gândi, măcar, o alternativă a stîngii, deşi Răzvan Theodorescu a gîndit-o mereu în termenii de "stînga franceză" - ce uşurare, totuşi, că a plecat din PSD -, înţeleg şi nu prea, eu cred că ar fi trebuit să aibă, măcar, puterea de a se ridica deasupra lor înşişi. Ara - ea lucrînd la Europa Liberă -, îmi spunea că vecinul securist - o fi fost o întîmplare, o fi fost intenţionată repartiţia? - îi intra în casă pe balcon, ca s-o suprindă şi s-o îngrozească în lift "Ia spune, curvo, de unde ai tu săpun "Fa", o să vezi tu". Cum ar fi, astăzi, să-ţi spună vecinul tău aşa ceva în lift? Replica ei, cînd am întrebat-o de ce a votat din nou cu Băsescu, a fost că nu putea, pur şi simplu nu putea altfel, dar că e conştientă că, de data asta, răul mai mic ar fi fost Geoană. Eu, avînd experienţe realmente de viaţă şi de moarte pe vremea comunismului - n-am murit, total prin miracol -, am reuşit să nu mai privesc înapoi cu tot atît de nesecată mînie, fără a fi mai puţin de dreapta şi monarhistă as usual şi, totuşi, să păstrez o luciditate aproape nefirească în aceste condiţii. În orice caz, articolul de azi al lui Andrei Pleşu din "Adevărul" mi l-a arătat, din nou, ca fiind extraordinar de egal cu sine în ceea ce crede, nu neapărat desprins, dar nici dispus să mai facă vreo concesie pentru Băsescul cel egolatru, hai să nu-i mai zic dictator. Aceşti oameni realmente NU AU PUTUT să nu-l voteze din nou pe cel care nu părea cine ştie ce, dar avea o calitate fundamentală: nu era fesenist. Pentru asta, au fost dispuşi să închidă nu doi, ci trei ochi.
În aceste condiţii Radu Tudor et company nu ar trebui să uite că Dan Voiculescu este un securist împuţit - am avut ocazia să stau de vorbă face to face - cu nimic mai prejos de Băsescul şi că, practic, sunt angajaţii unuia de fix aceeaşi factură. Mai mult, Antenele au mass-media doar rar, sunt, evident, organ de propagandă de partid, chiar dacă fiecare în parte chiar asta crede. Ar trebui să fii total idiot să nu-ţi dai seama de treaba asta şi e scîrbos. Nu am nevoie să gîndească nimeni în locul meu, cu atît mai puţin să mă manipuleze atît de ordinar. Aşa că nu văd ca ce chestie îndrăznesc ăştia să zică de Pleşu care, în cele din urmă, rămîne consecvent unei logici interioare perfect îndreptăţită şi unui echilibru de un mare, mare bun-simţ. Nu-i vreun monstru sacru, dar nici nu poate fi judecat cu judecăţile de valoare ale unora care, iată, au şi ei o sinecură la Felix the cat.
Şi, da, sunt de acord că atîta îl atacă antenele pe Băsescul şi cu asemenea fervoare cripto-comunistă, că îl transformă în victimă. Faceţi, bă, presă.

P.S. Cît despre Băsescul, cu declaraţiile faţă de MS Regele Mihai I... Hihihi... N-am avut nici o reacţie, mi s-a părut perfect normal ca unul ca el să zică aşa-ceva. Ce, l-a întrebat cineva, vreodată, ce crede el, personal? Dacă îl întrebaţi ce crede el, personal, despre Dictatul de la Viena, o să vă răspundă că e perfect de acord că, atunci, Hitler avea puterea şi că e ok. Ia încercaţi, hihihi.

Prostii di cetăţiean

Deci, Băsescu şi-a reglat scurt şi la obiect tirul: da, o vreţi pe aia cu legea minorităţilor, ei, superfain, cu condiţia să ne împărţim pi opt regiuni. Sigur că vă dau şi două jiudeţe separate, că dă de la mă-sa din curte, dar, nu se poate altfel. UDMR s-a căcat di tot în izmene, că asta-i una dintre cele mai sărace zone din ţară şi Kelemen a scos-o pe aia cu renunţatu' că atmosfera e antimaghiară. Pulică, data aviatoare cînd vrei să-ţi aperi bucile di pi scaun nu mai vorbi în numele meu. Hai sictir la amîndoi.

Scurtcircuite

Mi-i somn, atîta o tunat şi o fulgerat astă-noapte, încît mi-am adus aminte de proful de fizică din clasa a cincea. Zăceam în toată lungimea mea de şopîrlă în întuneric şi flash-kaboom, şi "ce e la început tunetul sau fulgerul?" "Zgomotul", zic eu, cu urechile mele rănite de otite şi urlete. "Ba nu, lumina", zice dezamăgit proful de fizică şi uite aşa ştiu pînă în ziua de azi că lumina călătoreşte mai repede decît sunetul, deşi, pentru mine, zgomotul călătoreşte infinit mai rapid.
Şi, în ajunul furtunii de ieri, discuţie cu Ara, că, "Băi, fenomenal, trece un nene cu bicicleta şi are o coasă pe şa", ea vroia să emphasize moartea pe bicicletă, eu, cu gîndirea mea materialistă, "Aham, reţeta sigură să-l trăznească fix în coasă" şi rîdem. Şi iar tună şi iar fulgeră, şi stau cu ochii deschişi să văd fulgerul şi îi închid să aud tunetul. Şi mă trezesc la 7,45 pe ploaie, pe comentarii anonime (vorba vine, că ştiu perfect cine scrie cu puncte de suspensie între cuvinte, măi, măi) şi fug dup ţigări la fîntînă, că am fumat tot pi ploaie.
Şi "Pulp Fiction" şi "Black Swan" şi ca să şterg gustul de lebădă, iar pulp, ieri. Văleu, prost film mai e lebăda asta neagră. Şi, nu, domnule regizor, complexul lui Oedip de-aia e complexul lui Oedip, că eşti băiat şi vrei să-ţi ucizi tatăl şi să aşa şi pe dincolo cu maică-ta, la fete se numeşte complexu' lu' Electra şi nu, n-are treabă cu masturbatu' în prezenţa mamei, mai ales în absenţa oricărui tată. Proastă şi cretină şi rănirea finală că, gata, a ieşit de sub influenţa nocivă a atracţiei faţă de mamă, s-a maturizat sexual, etcx. Bleah. L-am suportat pînă la sfîrşit că mie-mi plac filmele cu balet. De altfel, mă uit, ca să zic aşa, cu ochii pe ceas la "So you think you can dance". Ndeah, mi-i sooooooomnnnnn.

Ungurii, personal

Aşe mă deprimă toate măgăriile astea, ce nu pot pentru ca să mă exprim. First of all, am trăit cu unul - ungur - şi a fost unul dintre partenerii mei de viaţă. L-am iubit şi ne-am pupat pe sub castani în uniforme de liceu şi îmi veţi concede că este un superargument (ca să nu mai vorbim de faptul că l-am dezvirginat). Second: am o soră pe jumătate unguroaică, pe care o iubesc foarte tare, că-i pisicoasă şi cu ochi albaştri şi cu tenul nostru, al stupilor verzi de doi metri. Third: Ce-i porcăria asta neo-comunistă via Iliescu să te dai superpatriot dacă loveşti în unguri? Ce-i căcatul ăsta ordinar şi de trei lei cuie să urli ca UDMR că ungurii ies în stradă, sau ca PD, fără L, să spui că, basta, punem mîna pe arme? Ce e idioţenia asta crasă, care reduce totul la raporturi de forţă? Păi, bre, nu vă e ruşine, aşa, deloc? Băgaţi în oala voastră, de politicieni de căcat, îndrăgostiţi, vecine pensionare care-şi iau tensiunea şi se tund unele pe altele, taximetrişti, copii din căsătorii, bunicuţe şi bătrîni futăcioşi, gata, totul se reduce la argumentul "limbă". Nu zic că o limbă la vremea ei este de neglijat, însă prea se face lumea chinez. N-o înghit nici pe aia cu fratele meu ungur - puahahahaha -, măi, dacă un om e de căcat, chiar stau să mă uit ce etnie, sau ce naţionalitate are? Păi, îl bag direct în mă-sa pe englezoiul care îmi ciripeşte mie la Prima TV că el aduce bani în casă şi se cuvine să nu mai facă nimic, ca şi pe primarele care nu are pic de obraz cînd are în conferinţa de presă români pe care îi dispreţuieşte. Este exemplul tipic, pe de o parte, de condescendenţa celor care se simt majoritari - vai, dar vă iubim -, ca şi de încăpăţînarea minoritară - vai, dar noi suntem speciali -. Iaca, nu mai poate moartea şi iubirea de toate tîmpeniile astea. Întotdeauna mi s-a părut belicoasă şi stupidă dorinţa mai marilor minori ai vremii de a face istorie pe spinarea celor care nu au încotro, dar îşi văd de viaţa lor, versus această naturaleţe care transcende puterea, se împreunează şi se perpetuează cu cine-i cade bine, sau cu cine-i cade la îndemînă.
Este pur şi simplu o stupizenie de luptă pentru putere a unor persoane, pe care şi ungurii, şi românii, le înţeleg perfect şi nu se sinchisesc. Oţi vrea voi să fiţi viaţa şi istoria, dar nu sunteţi decît nişte pule oarecare.

P.S. Ce mă enervează cu osebire este politica asta a doi paşi înainte şi cinci înapoi şi care se traduce printr-un amar şi deprimant, cum spuneam, gust al zădărniciei. Am avut, de foarte curînd, Zilele oraşului Sfîntu Gheorghe, în care am avut ocazia să văd excelenţe maghiare, cu expoziţia lui Jovanovics Gyorgy, nemaipomenita soprană Miklosa Erika, sau montarea "Othello" a lui Măniuţiu, cu trupa maghiară, spectacol subtitrat în limba română. Şi astea sunt doar cîteva, extrem de puţine, din toate cîte au fost în săptămîna aia, a venit şi Fanfara din Zece Prăjini, şi Johny Răducanu cu Caramitru şi cîte şi mai cîte. Astea de ce nu se văd, despre astea de ce nu vorbim şi nu le luăm drept modele şi repere de viaţă interculturală? Ajunge să iasă doi proşti ca păduchii în frunte şi cu Băsescu trei, ca să se ducă pulii de suflet şi Miklosa Erika şi Mihai Măniuţiu, băga-mi-aş.

Dualismul, nihilismul, tare mă provoacă

Via Madelin, via Zaza, via Scolasticul, deci nu se poate aşa ceva... Deci mă tăvălesc în chinuri de rîs, deci înţeleg plăcerile durerii... Enjoy, da' mereti si pe iutiube si ascultati si restul...

Şomerul timpului liber

M-au turbat ăştia de la şomaj şi mai multe nu. Ba că nu ştiu ce adeverinţă nu e completată suficient, mă duc, o schimb, mi se spune că de ce e completată aşa de mult - în gândul meu, "lovi-te-ar jigodia, potaia dracului", e din "Bubico", iar Caragiale, mon amour -, ba că "vai, data trecută cînd aţi fost nu v-am dat formularul ăsta, care trebuie şi el completat?", "Nu", zic eu cu dinţii încleştaţi şi ferindu-mă să o privesc, de teamă că o transform în scrum, iar funcţionara mă priveşte suspicios, adică mint eu şi ea mi-a dat hîrtia, sunt o netrebnică fiindcă încerc să o scot pe ea vinovată, deci mă enervez de o lună încoace, circa cu aproximaţie de cinci ori pe minut. M-am certat cu fosta şefă de mi-au mers fulgii că nu-mi eliberează adeverinţa, ca să stau acum o veşnicie după funcţionărimea de la şomaj. Că "De ce scrie pe adeverinţa de la medic că am HTA sub tratament şi sunt aptă de muncă? A, nu se poate aşa, trebuie să mergeţi la medicina muncii şi să îmi aduceţi de acolo că sunteţi aptă de muncă, că de fapt aveţi o boală". "Cucoană! Deci să nu mă scoţi din minţi că mintenaş te bag în pizda mă-tii! Scrie acolo că sunt aptă de muncă, ce căcat mai vrei????" Deci, aşa ceva... De unde mă bucurasem că am dosarul completat, sula şi căciula, o frec de o lună cu hîrtiile. Între timp, după ce muncesc de-mi sare pulsul la 150 pe secundă la şomaj, mă mai cert şi cu cei cu care lucrez la album, că au pus texte de-ale mele în expoziţie, sub formă de mici comentarii, iar pe mine nici măcar nu m-au invitat la expoziţie, necum să mă întrebe cineva dacă sunt de acord. Dacă-i pe măgării nu mai vreau nici un album, scoteţi-mă de pe peste tot şi mereţi voi cu ceata voastră şi faceţi ce aveţi de făcut, fără mine. Mă cert cu toată lumea, doar-doar rup toate punţile şi nu mai stau cu cracii pe pereţi, ci mi-i iau la spinare. Să înnebuneşti de tot, nu altceva.
Torrentez în draci "Harry Potter" şi toate desenele animate din Univers, plus "Quake", poate aşa mă mai înseninez şi nu-mi pierd complet uzul raţiunii.

Cînd mă învîrteam prin tîrg, să-mi rup piciorul şi gata. M-au înşurubat greşit, am gleznele prea subţiri şi le-au înfiletat la laba greşită. Mă vezi că merg lîngă tine şi odată mă nărui ca un mal din picioare, fără nici cel mai mic motiv aparent. Exul rîdea cu lacrimi cînd o luam paralel cu drumul. Astăzi, la fel, am căzut ca un megabolovan şi mi-am zdrelit ambii genunchi şi ambele glezne. Ia să mă vezi ce bine-mi şade umblînd prin tîrg după şomaj cu ambii genunchi zdreliţi, de parcă am opt ani. Cuconetul autohton mă asasinează că mă mărit. Poate cu pisica de la etajul unu, care a fătat astă-noapte cinci pisicuţi şi a lăsat-o porcul ăla să-i crească singură.

Mămicisme

Eu: (pe cale să fac o criză de nervi) - De ce îi zici, măi, să vină, cînd tu pleci de-acasă???
Ea: (calmă) - Păi, nu vine, da' zic şi eu...

Roman de şomer

Mi s-a futut monitorul ancestral. Şi, cum oricum mergea la pedală scula tehnologiei recente, am împrumutat un laptop, care ar trebui să-mi fie dat moca, că-s fată deşteaptă şi sălbatică. N-ai să vezi. Între timp, laptopul mi-a rupt spatele, însă scriu un roman numai de dragul de a trebălui la el şi de a auzi pocnetul tastaturii şi de a manevra cu delicateţe screen-touch-ul. Aşa îl cheamă, sau am inventat?
În orice caz, azi, de la atîta şomaj, am scris primele cinci pagini ale unui roman care se numeşte "Tu-ţi dumnezeii mă-tii, madam Vrabie!" Am mai scris un roman, fix la treişpe ani, că îmi plăcea Laurenţiu Fulga. Mă gîndesc să scriu un soi de ceva minor, ca un antonim la "Darul lui Humboldt", pe care îl recitesc ca o dementă de cîteva săptămîni încoace. Absolut onest, la scară judeţeană. Hai să trăim, pa.