Maukie - the virtual cat

miercuri, 16 iunie 2010

Cardiacii ăştia, cu stările lor...

Nu pot explica cam cît de intens am putut suferi din cauza căldurii. Deci mă gândeam că ar fi mai bine să leşin, naibii, odată, să mă ia cu Salvarea şi să mă trepaneze. Mă durea pe bune lichidul cefalo-rahidian, că nu pot să zic că mă durea capul. Cea mai mică mişcare nu durea din străfunduri, nu durea din adn, nu durea din viaţa intrauterină, durea direct din reîncarnare. Dacă nu ţi se rupe capul, ţi se rupe cordul direct, că m-am trezit azi noapte cu fîlfîieli la inimă, de am vizualizat-o în chip de înger plecînd înspre Norvegia, Finlanda, Danemarca şi, în final, dar nu la noi, în Alaska. În sfîrşit, azi dă Dumnezeu drăguţu şi plouă. Pe seară, aşa, după o zi de scrîşnitul dinţilor şi alea, alea la job. Eeeee, păi, dacă plouă in ză evening, nu ieşim şi noi cu umbreluţa cea roşă la o plimbărică? Pe vremea tinereţii mele mă plimbam mult şi bine. Mă plimbam că dădea bine la cv. Mă plimbam că eram neînţeleasă. Mă plimbam că eram îndrăgostită. Mă plimbam că îmi conferea un facies eminescian. După atîţia ani de presă, cine îmi propune MIE!!!! o plimbare, devine cel mai imposibil empatic om ever. Nu-mi ajunge, măi, cît alerg, toată ziua, cît am alergat de colo-colo, cît a trebuit să alerg de la subiect la ziar şi de la ziar la subiect, de circa - asta e o medie drăguţă - trei ori pe zi??? Bite me, cu plimbarea ta!
Deci eu nu mă plimb, eu merg cu scopuri diverse prin spaţiu. Bine, dacă plimbarea mi-a devenit aşa de intim nesuferită, trebuie să mă însufleţească ceva. Bine, nu ies să mă plimb prin ploaie, ies să îmi iau şi eu o bere şi ţigări. E tîrziu, tre să bat drumul la un non-stop, se potriveşte perfect ca pretext. Şi ies şi mă tună, şi mă fulgeră, şi mă bate ploaia în căpăţînă, că umbrela o ţineam la picioare, pentru maşini. Şi e minunat. La non-stop dau peste eternii mei ţigani. Nespus de politicoşi, întrucît eu aveam tricoul ud. Vorbesc în limba maghiară cu vînzătoarea, aceea pare că are probleme. Mie, care numai de cumpărături nu-mi ardea, încerc să grăbesc lucrurile: "Nu aveţi mărunt? Poate vă ajut eu." Nu era cazul, se schimba casa, dar tare le-a mai plăcut. Erau doi ţigani cu clasă, măi. Foarte politicoşi s-au oferit să îmi achit eu berea şi ţigările înaintea lor, pentru că nu vor să o facă pe domniţă să aştepte. Unul era mai tînăr şi mai chinuit, dar demn, celălalt era mustăcios şi pofticios şi tatăl aceluia, după cum nu se uita în ochii mei, ci un pic mai jos. "Nu aveţi burlane de curăţat?", zice el. Eu, dezolat-stînjenită că nu am burlane. "Stau la bloc, ştiţi..." "A, la bloc...", zice chinuitul tînăr, modest. Tatăl: "Reparăm burlane şi la bloc! Reparăm orice burlane!", mă asigură tatăl, subtil. Iar eu mă pun pe un rîs de să cad pe jos, nu alta. Şi rîd cu lacrimi, că nu-mi ajungea că eram udă pînă la brîu. Rîde şi tatăl, rîde şi vînzătoarea, rîde şi fiul, rîde şi schimbul doi. I-am cerut o carte de vizită, dacă simt nevoia să îmi repare burlanele la bloc, l-am asigurat că am prieteni care stau la casă şi ar avea nevoie de serviciile lui şi vă împărtăşesc numele şi numărul de telefon: GABOR LAJOS, TELEFON 0756 794 541. Nu am habar cît sunt de profesionişti, dar se duc acolo unde e nevoie de munca lor. Sînt cu maşina, aşa că nu rămîne decît să stabiliţi. Nu ştiu nici cît cer pentru munca lor, dar, pot spune cu mîna pe inimă că sînt de o calinerie teribilă. Numai gagicile să nu aibe tricoul prea ud şi să fie singure la 10 noaptea după ţigări şi bere.

P.S.
Nu ştiu exact cît e real şi cît e în capul meu empatia mea totală faţă de aceşti oameni. Ţin minte că ai mei mă ameninţau că mă dau la ţigani pentru că nu sînt cuminte. Pentru că logica mea perfectă a funcţionat dintotdeauna mă gîndeam aşa: Foarte bine, ai mei nu mă vor pentru că nu sînt cuminte şi nu mă potrivesc cu ei, aşa că o să mă dea la cineva care este în regulă cu un drac împieliţat ca mine. Păi, dacă acolo nimeni nu o să fie supărat că eu sînt aşa într-o ureche, de ce nu mă dau mai repede?
Nu cu atît de multe cuvinte, însă s-a produs exact contrariul ameninţării. Niciodată nu mi-a fost frică de ţigani, niciodată nu i-am condamnat. Or fi buni şi părinţii la ceva.

Niciun comentariu:

De unde mă citesc

free counters

Persoane interesate

Despre mine

N-am cine stie ce de spus, ma cam fascineaza lumea, restul e...literatura