Cassandra cu acte în X

N-o să pice nici un Guvern ascultaţi, o, voi, muritorilor. N-o să pice nimica. Din contră, pre mulţi o să popească Băsescu. Băi, nu-i normal, în România, să mori la 80 de ani. E o sfidare la adresa lui Băse. Cel mai bine e să dai bani la stat şi să crăpi rapid, ca tata, la 56 de ani şi nimeni să nu mai întrebe: auzi, măi, statule, eu, care am contribuit la curul tău de la 18 ani, nu am ieşit la pensie, că mi-o dat Dumnezeu să crăp, ce pula faci cu banii ăia? Câţi mor în România cu mult înainte de a ieşi la pensie şi de a-şi lua amărîta de contribuţie? Cîţi se îmbolnăvesc pe parcurs şi mor. Mor, just like that. Iar tu, Băsescu, le spui pensionarilor că, ghinion, trăiesc cu mult mai mult peste 650 de lei. Nasol, mama trebuia să dea colţul mai repede, să nu îi ia din pensie. Mama abia face 60 de ani anul ăsta, după 45 de ani de muncă, pe cartea de muncă. Munceşte de la 15 ani, o poală de bani. Dar, nu, nu că i s-ar cuveni ceva. Nu, din contră, merită cu vîrf şi îndesat să i se mai ia 15%. Nesimţita!
Eu, dacă apuc să îmbătrînesc şi să ies la pensie, mă voi scălda în propriile mele maţe, pentru că altceva nu voi avea ce mînca, decît să-mi scot scuipat din gură şi să-l bag la loc, că nu contează că toţi angajatorii mei, care nu-s bugetari, mi-au plătit cu sfinţenie contribuţiile. Contează doar să mor, e aproape poetic statul român, un Dumnezeu apriori. Şi dacă nu crăp la termen? Nu mai e apriori, deja mă lupt cu lumea.
Cea mai curioasă şi explicită, în acelaşi timp, mi se pare reacţia celor care ar fi trebuit să se alăture propriilor interese, adică sindicatele. Am senzaţia că fiecare individ, în parte, se simte vinovat, şi îşi spune în sinea lui "Ei, lasă, că şi eu am luat şpagă, ei, lasă, că şi eu am dat şpagă, aşa merge". Păi, eu nu am dat şpagă în viaţa mea, că mor de ruşine. Nu m-am futut pentru nici un post pe care l-am avut, că mi-aş lua gîtul. Mi-am luat-o major din cauza mea, că detest să muncesc. Eu fac, eu nu muncesc ca la lecţia de mate. Eu nu muncesc, eu fac pe bune, îţi place, bine, nu-ţi place, pa. Şi nu, n-am nici un cont în bancă. Nu pricep şi nu voi pricepe, în continuare, laşitatea umilă gen, tu eşti şeful, fac aşa cum zici. Nu înţeleg. Aşa cum nu înţeleg nici laşitatea de a accepta un contract verbal pe care te pişi la umbra unor legi. E CUVÎNTUL TĂU DE ONOARE! Da, mai facem şi de astea, avem cuvînt de onoare în care ne băgăm pula. Oau.
Nu, eu nu pot fi aşa. Chiar nu se pupă cu mine. Dar se pare că se pupă cu foooooorteeee muuuulţi, care îşi spun că nu contează spiritul legii, ci litera ei. Am o veste: legea e spirit prin definiţie. Dacă nu exista cuvînt de onoare, care, în sine, nu înseamnă nimic, nu exista legea. Legea ţine cont de cuvîntul de onoare, este o mîrşăvie să abuzezi de cuvîntul de onoare, care nu e trecut în litera legii.
Aşadar, ruşine din aia cît Imperiul Austro-Ungar, că nu v-aţi respectat cuvîntul vorbit.