Maukie - the virtual cat

joi, 2 decembrie 2010

Din ciclul "Îmi iubesc patria de 1 decembrie"

Am tulit-o frumuşel la Bucureşti să-mi bag şi anume picioarele în ea de ţară. Cum s-a hotărît străbunica să-şi ia aerele, ifosele, ochii mari şi neabătuţi la drum, cum s-au dezlănţuit stihiile. Deci, de dimineaţă, în microbuz m-a atacat o tanti cu "Deşteaptă-te, române", păi, bre, dacă nu eram deşteaptă, la cine mai cîntai tu acuma, s-o scoţi din sărite cu interpretarea ta de operă a unei melodii, parol, spontanee şi revoluţionare, nu e cazul s-o operezi tu acuma. Şi, da, muzica e compusă de Anton Pann. Zic şi eu, aşa...
În al doilea rînd, drumu' de fer, şi unul dintre cele mai îndrăgite simboluri ale morţii, ale iniţierii, ale iubirii între metale, în ceea ce mă priveşte - e mult de povestit aici - m-a scos din minţi. Deci chefereu' a scumpit biletele în ultimul hal - băi! io-s din provincie! - şi a întîrziat ca un căcat ce e, aşa încît era să pierd întîlnirea foarte importantă pe care o aveam. Combinaţia hipertensiune plus scrîşnit din dinţi non-stop, că stătea trinu-n cîmp şi nu se mişca nici să-l omori, nu e bună. Garantat. Nu, deci nu, deci deloc să nu călătoriţi cu ceferu românesc. Am avut noroc cu o doamnă foarte drăguţă, care mi-a povestit tot drumul despre fiica ei care e regizoare - Ioana, oricine-ai fi, trebuie să mă inviţi la o ciorbă - care-i ducea fetei în Bucureşti, la pet, o supă dintr-o găină adevărată - se există găini care imită găinile??, tu-le muma-n cur! - făcută de ea, şi o ciorbă straşnică de fasole, făcută de taică-său. Deci, fără supărare. Eram aşa de nervoasă şi de iritată de scîrbavnicul de tren, încît mai că i-aş fi cerut doamnei să-mi dea să trag o gură de ciorbă de fasole. Că şi mie îmi place foarte tare şi mi se suie la cap. În sfîrşit, dă Dumnezeu şi pleacă trenul, într-o rînă, cu mare chiu şi mare vai, cu mine ascunsă în budă şi fumîndu-mi minţile. Ajung la întîlnire, stabilim ce e de stabilit şi, da, sunt studentă la Universitatea din Essex. Voi pleca anul viitor şi voi sărbători ziua naţională ca pe una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea, că am hotărât, naibii, să plec din România! Sigur, Băsescu m-a ajutat foarte mult cînd m-a alungat din ţară, mulţumesc, tovarăşe.
Şi a început urgia. O ploaie bizară, pe un frig crîncen, care te îmbrăca într-un sicriu sclipitor de gheaţă, gata să te conserve pentru civilizaţiile extraterestre care nu vor invada în veci Pămîntul. Absolut fascinant şi mergeam prin fenomen. Îmi ascunsesem în pumni degetele opozabile, care s-ar fi spart, şi protejam un trandafir alb, pentru Ginoasa mămică. Cu fata Ilinca şi soţul George. Ilinca, de şapte luni - Jesus, cum poate avea cineva şapte luni? - m-a privit fix, cu gravitate, m-a evaluat în tăcere vreo trei minute intense, de m-au trecut toate apele şi, deşi a crîmpoţit cinci secunde din buze a plîns, a decis că sînt demnă de încredere şi a început să mănînce trandafirul. Deci m-am jucat cu copchilul şi m-am iubit cu ea foarte tare şi am făcut ca albina, ca vaca, ca calul, ca ursul şi ca pisica. Pisica nu prea mi-a ieşit, nu ştiu de ce, fumez prea mult. La schimb, Ilinca a ţinut să demonstreze că poate băga în gură un glob de sticlă în care ninge pe dinăuntru. S-a străduit foarte tare, însă a avut ghinion. În pauzele de ţigară am ras cu George o sticlă de vodcă - zău, n-am băut aşa de mult, era sticla spartă-n fund - şi am vorbit cu femeia asta frumoasă şi expert naţional în trafic de persoane, nda. Mi-au dăruit trei îngeri transparenţi, cam cum era să devenim cu toţii. Şi am citit Bulgakov, "Diavoliada" şi, practic, miezul fierbinte - frige, frige - al "Maestrului şi Margareta". Deşi e la întrecere cu Saramago, îl declar minunat.
Am murit toată noaptea de la vodcă şi, de dimineaţă, iar discuţii, Gina trebăluia la calculator, George iubea copil - Gina mi-a declarat răspicat că nu mă va trata ca pe un musafir, deşi eu i-am cerut-o insistent - şi apoi am luat-o înapoi către căşi. Şi am uitat ce era mai important, dosarul meu de studentă la Essex. Şi, cînd să mă scobor right back cu liftul, s-a blocat cu mine în sinea lui. Paranteză foarte mare. Eu am stat în multe locuri, toate cu lift. De pildă, la etajul patru. Şi cum stăteam eu la etajul patru, dementul de lift a decis că trebuie să stau mai sus. Invariabil, mă ducea la opt, crescendo. Într-un fericit final am ajuns să visez că mă prăbuşesc cu liftul în sus, ieşeam prin bloc, şi o luam la dracu' prin cer. După care am căzut cu liftul într-un subsol, într-o clădire supra-ultra modernă. După care am declarat răspicat că orice om care doreşte să mă aibă la uşa lui şi locuieşte mai sus decît pot eu să suport, se va îmbrăca, încălţa, şi va coborî cu liftul să mă ia cu liftul. Sau ratează îmbrăţişările, pupăturile şi tot arsenalul meu, întrucît eu voi fi prea ocupată să mă sufoc de la suit pe scări. By the way, Gina, încercînd să mă convingă că-s fată mare, m-a persuadat că liftul are oglindă şi că mă pot uita la mine. Aham! În afară de faza cu Lacan, cam ce crezi că fac atunci cînd îmi înving fobia de lift şi mă sui în el singură? Îmi caut şi cel mai mic coşuleţ şi mă preocupă grozav să-l stîrpesc. Pînă la urmă a coborît să mă transporte cu obiectul care mă urăşte pe veci.
Aşa, şi am rămas în lift, plouată iremediabil, însă cu dosarul la subraţ. Şi zbierînd la telefon că eu fac o criză şi mor, dacă nu vine cineva să mă scoată de-acolo. Şi m-a scos George şi eu am început să bocesc şi am luat-o pe scări în jos ca o nefericită. Gina se ducea la treabă şi după ce mi-a aruncat o ocheadă scurtă - băi, asta chiar are o fobie! - a făcut mişto de lift, de mine şi de tot. Dar a făcut-o aşa de fain, încît mi-a scăzut nivelul adrenalinei la perspectiva că voi fi îngropată de vie, în lift, între zidurile de beton ale unui bloc.
Şi plec, cu acelaşi cefereu imund, care mi-a stors şi ultimii bănuţi din lumea asta.
Şi începe să fută sistemul toată chiciura din lume şi cădea cu zgomot infernal pe vagoane şi toată lumea s-a strîns în colţuri să bîrfească pînă în ultima clipă a sfîrşitului lumii. Şi eu am fumat în budă.
Sfîrşit.

5 comentarii:

Bursucu timid spunea...

"Gina mi-a declarat răspicat că nu mă va trata ca pe un musafir, deşi eu i-am cerut-o insistent" - adorabila ipostaza. m-ai pus pe ginduri.

oaspetelui pe care "nu-l tratez ca pe-un musafir" ii dau cafea in cana draga, ciobita si veche; ii dau sa manince supa cu lingura personala, crapata, pe care-o am de cind aveam 6 ani; ii deschid frigiderul si camara si-l rog sa-si ia ce doreste de acolo. singur.

oare cit e de bine?...

Mai bine fara spunea...

Burs
E perfect aşa, însă eu, de obicei, tind să mă comport ca un musafir din dorinţa - posibil neghioabă - de a nu mă băga în rosturile omului şi mai mult să-l încurc şi să-l agasez, decît să-l ajut.
Plus că, în egoismul meu funciar, am vrut să stea tot timpul de vorbă cu mine, însă copil nu putea să stea la afumătoare. De altfel, noi toţi avem tendinţa asta de a cocoloşi musafirul, de a-i lăsa o impresie cît mai bună, nu cumva, Doamne-fereşte, să ne bîrfească atunci cînd pleacă de la noi, că i-am dat cafea din cana ciobită :-))
Însă şi eu sunt perfect de acord că prietenii sunt altceva.

Bursucu timid spunea...

[ sintem pe cale sa elaboram teoria musafirului, ei? cred ca am pus deja de niste axiome, si ca o sa ne cam neintelegem la corolare. hihihi ]

...dar tu nu ma baga in seama: de mult ma tot chinui sa nu-ti spun ce tare mi-a placut textul tau, si uite, fara succes.

excelent.

tare-s curios ce vei studia (cheers to that!) la essex...

Mai bine fara spunea...

Burs
Nici măcar nu ştiu dacă să îţi mulţumesc, de vreme ce tu nu eşti musafir, vei păpa, amice, din pijamaua mea ruptă care ţi se potriveşte.
Dacă vei da înapoi la ce-am tot scris, vei pricepe că sunt fascinată de istoria gîndirii, pe secţiunea perfect verticală, a artei, iubirii şi morţii. Art, sex, and death, asta voi face. Perfect pentru mine. Tu ce crezi?

Bursucu timid spunea...

Ce cred eu?...

Perfect pentru tine.

Ma bucur tare, tare de tot. Vei studia ce vrei tu, printre oameni a caror ratiune de-a fi e exact asta, studiul si cunoasterea.

De unde mă citesc

free counters

Persoane interesate

Despre mine

N-am cine stie ce de spus, ma cam fascineaza lumea, restul e...literatura