Aflu de la Dragoş că a murit şi Saramago. Gud. Cea mai bună atitudine în condiţiile date.
Pe Saramago mi l-a pus în braţe profa de română Delia Dună, care ne dăduse un test psihologic -oare de ce?- şi mi-a spus că în viaţa ei nu mai citise răspunsuri atît de livreşti ca ale mele. No, acuma, scriam şi eu ce citeam. Dar nu pot scrie despre "Memorialul de la Mafra". Mi-a împărţit viaţa în două.
Nu mi-a plăcut "Evanghelia după I.C.", culmea, mie mi s-a părut tezistă. Mi-a plăcut foarte tare "Toate numele", dar în alt fel, un fel mai subtil şi mai apropiat de moartea din care face parte începînd de azi. Nu mai, gata. La revedere, dragul meu portughez.
vineri, 18 iunie 2010
Dansuri
Am găsit pe blogul preţiosului exasperant un alt blog. Loare şi rufele, care Loare şi rufele m-au băgat în Michael Flately. Şi eu sînt total, fascinată, de ce poate să facă echipa lui acela cu picioarele. Dar, măi, nu-i cam nazisto-comunist, aşa, să ţopăie toţi în acelaşi timp? Mi se pare cam încrîncenată treaba, iar spiritul meu bizantin e contrariat. Şi acela nu e step, de la Fred Astaire? De ce e irlandez sadea? În fine. Bizar, so far.
Vai, genial... ioi....http://www.youtube.com/watch?v=RdfPER5Cgm8
Vai, genial... ioi....http://www.youtube.com/watch?v=RdfPER5Cgm8
miercuri, 16 iunie 2010
Cardiacii ăştia, cu stările lor...
Nu pot explica cam cît de intens am putut suferi din cauza căldurii. Deci mă gândeam că ar fi mai bine să leşin, naibii, odată, să mă ia cu Salvarea şi să mă trepaneze. Mă durea pe bune lichidul cefalo-rahidian, că nu pot să zic că mă durea capul. Cea mai mică mişcare nu durea din străfunduri, nu durea din adn, nu durea din viaţa intrauterină, durea direct din reîncarnare. Dacă nu ţi se rupe capul, ţi se rupe cordul direct, că m-am trezit azi noapte cu fîlfîieli la inimă, de am vizualizat-o în chip de înger plecînd înspre Norvegia, Finlanda, Danemarca şi, în final, dar nu la noi, în Alaska. În sfîrşit, azi dă Dumnezeu drăguţu şi plouă. Pe seară, aşa, după o zi de scrîşnitul dinţilor şi alea, alea la job. Eeeee, păi, dacă plouă in ză evening, nu ieşim şi noi cu umbreluţa cea roşă la o plimbărică? Pe vremea tinereţii mele mă plimbam mult şi bine. Mă plimbam că dădea bine la cv. Mă plimbam că eram neînţeleasă. Mă plimbam că eram îndrăgostită. Mă plimbam că îmi conferea un facies eminescian. După atîţia ani de presă, cine îmi propune MIE!!!! o plimbare, devine cel mai imposibil empatic om ever. Nu-mi ajunge, măi, cît alerg, toată ziua, cît am alergat de colo-colo, cît a trebuit să alerg de la subiect la ziar şi de la ziar la subiect, de circa - asta e o medie drăguţă - trei ori pe zi??? Bite me, cu plimbarea ta!
Deci eu nu mă plimb, eu merg cu scopuri diverse prin spaţiu. Bine, dacă plimbarea mi-a devenit aşa de intim nesuferită, trebuie să mă însufleţească ceva. Bine, nu ies să mă plimb prin ploaie, ies să îmi iau şi eu o bere şi ţigări. E tîrziu, tre să bat drumul la un non-stop, se potriveşte perfect ca pretext. Şi ies şi mă tună, şi mă fulgeră, şi mă bate ploaia în căpăţînă, că umbrela o ţineam la picioare, pentru maşini. Şi e minunat. La non-stop dau peste eternii mei ţigani. Nespus de politicoşi, întrucît eu aveam tricoul ud. Vorbesc în limba maghiară cu vînzătoarea, aceea pare că are probleme. Mie, care numai de cumpărături nu-mi ardea, încerc să grăbesc lucrurile: "Nu aveţi mărunt? Poate vă ajut eu." Nu era cazul, se schimba casa, dar tare le-a mai plăcut. Erau doi ţigani cu clasă, măi. Foarte politicoşi s-au oferit să îmi achit eu berea şi ţigările înaintea lor, pentru că nu vor să o facă pe domniţă să aştepte. Unul era mai tînăr şi mai chinuit, dar demn, celălalt era mustăcios şi pofticios şi tatăl aceluia, după cum nu se uita în ochii mei, ci un pic mai jos. "Nu aveţi burlane de curăţat?", zice el. Eu, dezolat-stînjenită că nu am burlane. "Stau la bloc, ştiţi..." "A, la bloc...", zice chinuitul tînăr, modest. Tatăl: "Reparăm burlane şi la bloc! Reparăm orice burlane!", mă asigură tatăl, subtil. Iar eu mă pun pe un rîs de să cad pe jos, nu alta. Şi rîd cu lacrimi, că nu-mi ajungea că eram udă pînă la brîu. Rîde şi tatăl, rîde şi vînzătoarea, rîde şi fiul, rîde şi schimbul doi. I-am cerut o carte de vizită, dacă simt nevoia să îmi repare burlanele la bloc, l-am asigurat că am prieteni care stau la casă şi ar avea nevoie de serviciile lui şi vă împărtăşesc numele şi numărul de telefon: GABOR LAJOS, TELEFON 0756 794 541. Nu am habar cît sunt de profesionişti, dar se duc acolo unde e nevoie de munca lor. Sînt cu maşina, aşa că nu rămîne decît să stabiliţi. Nu ştiu nici cît cer pentru munca lor, dar, pot spune cu mîna pe inimă că sînt de o calinerie teribilă. Numai gagicile să nu aibe tricoul prea ud şi să fie singure la 10 noaptea după ţigări şi bere.
P.S.
Nu ştiu exact cît e real şi cît e în capul meu empatia mea totală faţă de aceşti oameni. Ţin minte că ai mei mă ameninţau că mă dau la ţigani pentru că nu sînt cuminte. Pentru că logica mea perfectă a funcţionat dintotdeauna mă gîndeam aşa: Foarte bine, ai mei nu mă vor pentru că nu sînt cuminte şi nu mă potrivesc cu ei, aşa că o să mă dea la cineva care este în regulă cu un drac împieliţat ca mine. Păi, dacă acolo nimeni nu o să fie supărat că eu sînt aşa într-o ureche, de ce nu mă dau mai repede?
Nu cu atît de multe cuvinte, însă s-a produs exact contrariul ameninţării. Niciodată nu mi-a fost frică de ţigani, niciodată nu i-am condamnat. Or fi buni şi părinţii la ceva.
Deci eu nu mă plimb, eu merg cu scopuri diverse prin spaţiu. Bine, dacă plimbarea mi-a devenit aşa de intim nesuferită, trebuie să mă însufleţească ceva. Bine, nu ies să mă plimb prin ploaie, ies să îmi iau şi eu o bere şi ţigări. E tîrziu, tre să bat drumul la un non-stop, se potriveşte perfect ca pretext. Şi ies şi mă tună, şi mă fulgeră, şi mă bate ploaia în căpăţînă, că umbrela o ţineam la picioare, pentru maşini. Şi e minunat. La non-stop dau peste eternii mei ţigani. Nespus de politicoşi, întrucît eu aveam tricoul ud. Vorbesc în limba maghiară cu vînzătoarea, aceea pare că are probleme. Mie, care numai de cumpărături nu-mi ardea, încerc să grăbesc lucrurile: "Nu aveţi mărunt? Poate vă ajut eu." Nu era cazul, se schimba casa, dar tare le-a mai plăcut. Erau doi ţigani cu clasă, măi. Foarte politicoşi s-au oferit să îmi achit eu berea şi ţigările înaintea lor, pentru că nu vor să o facă pe domniţă să aştepte. Unul era mai tînăr şi mai chinuit, dar demn, celălalt era mustăcios şi pofticios şi tatăl aceluia, după cum nu se uita în ochii mei, ci un pic mai jos. "Nu aveţi burlane de curăţat?", zice el. Eu, dezolat-stînjenită că nu am burlane. "Stau la bloc, ştiţi..." "A, la bloc...", zice chinuitul tînăr, modest. Tatăl: "Reparăm burlane şi la bloc! Reparăm orice burlane!", mă asigură tatăl, subtil. Iar eu mă pun pe un rîs de să cad pe jos, nu alta. Şi rîd cu lacrimi, că nu-mi ajungea că eram udă pînă la brîu. Rîde şi tatăl, rîde şi vînzătoarea, rîde şi fiul, rîde şi schimbul doi. I-am cerut o carte de vizită, dacă simt nevoia să îmi repare burlanele la bloc, l-am asigurat că am prieteni care stau la casă şi ar avea nevoie de serviciile lui şi vă împărtăşesc numele şi numărul de telefon: GABOR LAJOS, TELEFON 0756 794 541. Nu am habar cît sunt de profesionişti, dar se duc acolo unde e nevoie de munca lor. Sînt cu maşina, aşa că nu rămîne decît să stabiliţi. Nu ştiu nici cît cer pentru munca lor, dar, pot spune cu mîna pe inimă că sînt de o calinerie teribilă. Numai gagicile să nu aibe tricoul prea ud şi să fie singure la 10 noaptea după ţigări şi bere.
P.S.
Nu ştiu exact cît e real şi cît e în capul meu empatia mea totală faţă de aceşti oameni. Ţin minte că ai mei mă ameninţau că mă dau la ţigani pentru că nu sînt cuminte. Pentru că logica mea perfectă a funcţionat dintotdeauna mă gîndeam aşa: Foarte bine, ai mei nu mă vor pentru că nu sînt cuminte şi nu mă potrivesc cu ei, aşa că o să mă dea la cineva care este în regulă cu un drac împieliţat ca mine. Păi, dacă acolo nimeni nu o să fie supărat că eu sînt aşa într-o ureche, de ce nu mă dau mai repede?
Nu cu atît de multe cuvinte, însă s-a produs exact contrariul ameninţării. Niciodată nu mi-a fost frică de ţigani, niciodată nu i-am condamnat. Or fi buni şi părinţii la ceva.
miercuri, 9 iunie 2010
unfucking believable
Integral răspunsul primarului municipiului de mare, mare căcat şi bătaie joc - dom Antal şi tu şi frecţiile tale, gen Bereczki Kinga, ne inspiraţi aceeaşi totală, veşnică scârbă. Nu contează că eu simt englezeşte, că vă fut în freză cu toată absoluta tîmpenia voastră genetică. Dar iată textul emis de către Antal, pentru demiterea lui Bocsardi. Sper să vă placă. Mie aşa de tare mi-o plăcut... no9
Profesionalism şi constrângerea cifrelor
În aceste zile au apărut în presa locală insinuări cu tentă politică în legătură cu aşa numita destituire a lui Bocsárdi László. Adversarii mei politici au încercat, ca şi altădată, să mă submineze, folosindu-l drept scut împotriva mea pe Bocsárdi László. Şi de această dată, ca şi în trecut, o să răspund cu date concrete, la acuzaţiile aduse, prin intermediul meu, la adresa Primăriei şi Consiliului Local.
Mulţi oameni de bună credinţă au fost induşi în eroare de campania de discreditare a PCM, eu însumi aş fi semnat fără ezitare petiţia CIVEK (Federaţia Organizaţiilor Civile din Judeţul Covasna), numai că petiţia conţine doar adevăruri parţiale, iar adevărul este cu mult mai nuanţat.
Oraşul are nevoie de Bocsárdi László
Înainte să trec la subiect, vreau să spun, contrar celor scrise şi insinuate, că îl respect pe Bocsárdi László, atât ca om, cât şi ca artist. Succesul profesional, realizările sale, într-adevăr au făcut ca teatrul din Sfântu Gheorghe să câştige un renume naţional şi internaţional, şi sunt mândru de acest lucru atât ca om iubitor de cultură, cât şi ca primar. Consider că prezenţa lui Bocsárdi László ne îmbogăţeşte oraşul, care are nevoie de un om atât de valoros.
Cu toate acestea, primarul şi Consiliul Local au obligaţia să gospodărească cu responsabilitate sursele financiare pe care le au la dispoziţie, mai ales când trăim o criză financiară atât de haotică şi toată lumea simte pe propria piele ce înseamnă când trebuie să strângă cureaua şi mai tare. În timp ce teatrele din marile oraşe sunt finanţate de stat, întreţinerea teatrelor din micile oraşe trebuie asigurate către Consiliul Local. Sfântu Gheorghe este un caz unic, deoarece are în administrare atât teatrul maghiar cât şi pe cel românesc.
Cultura, în captivitatea cifrelor
Din bugetul oraşului, din impozitele plătite de dumneavoastră, în ultimii patru ani am alocat pentru întreţinerea teatrului maghiar 106 miliarde lei vechi. Ca să fie şi mai clar: în perioada 2006-2009 din totalul sumelor rezultate din plata impozitelor pe terenuri, clădiri şi automobile, plătite de locuitorii oraşului, 75,42% a reprezentat suma alocată Teatrului Tamási Áron de către Consiliul Local. Ştim cu toţii că în atribuţiile conducerii locale nu intră numai finanţarea teatrului, ci şi dezvoltarea infrastructurii, îmbunătăţirea calităţii serviciilor.
Comisia
S-a spus de asemenea că eu am numit membrii comisiei care a evaluat activitatea lui Bocsárdi László. Este adevărat, dar am fost împuternicit de Consiliul Local, fără voturi împotrivă. Nici membrii comisiei nu au evaluat activitatea lui Bocsárdi László în felul în care a apărut în presă. Aş aminti că, printre alţii, l-am rugat şi pe Bíró Béla, o persoană cu o pregătire şi obiectivitate, care nu poate fi pusă sub îndoială, să facă parte din comisie, dar nu a fost disponibil. L-am ales pe Klárik Attila din următoarele motive: în afară de faptul că este doctorand în filologie, a fost consilier la Guvernul României, unde a participat la procesul de elaborare a legilor ce privesc viaţa culturală, iar în calitate de consilier local, fiind membru în comisia de cultură, are cunoştinţe de ansamblu despre funcţionarea instituţiei.
Comisia a avut şi membri care au acordat punctaj maxim, deoarece i-au evaluat activitatea mai ales din punct de vedere artistic şi nu din punct de vedere managerial. Acesta este punctul sensibil în cazul lui Bocsárdi László. Nimeni nu i-a pus la îndoială nici un moment cunoştinţele profesionale, dimpotrivă, mi-aş dori ca şi în continuare teatrul să urmeze valorile artistice introduse de el. Cu toate acestea, situaţia financiară impune despărţirea categoriei profesionale de cea managerială. Oricât de mult succes a avut Bocsárdi László pe plan profesional, prestaţia managerială poate fi contestată.
Ce înseamnă buna colaborare?
Niciodată nu am cerut şi nu am aşteptat loialitate de la Bocsárdi László, deci şi această afirmaţie este neadevărată şi nedreaptă. Dimpotrivă, l-am rugat să ţină teatrul deoparte de jocurile politice. Şi eu şi Consiliul Local am sprijinit la maxim proiectele lui Bocsárdi László şi, în funcţie de posibilităţi, i-am pus la dispoziţie fondurile necesare. Împreună am planificaş Festivalul Reflex din 2011, construirea şi inaugurarea Clădirii Studio. Ne-am angajat să asigurăm actorilor locuinţe de serviciu, să renovăm clădirea teatrului. Este adevărat că, din punctul de vedere al plătitorilor de impozite din oraş, cel mai indicat ar fi ca de problemele financiare, juridice şi administrative ale teatrului să se ocupe o persoană pregătită, cu studii superioare, specializată în ştiinţe economice, care atrage fonduri europene şi care face un lobbi de succes pentru a atrage şi alte fonduri în scopuri culturale. Este nevoie de această schimbare de mentalitate pentru ca Teatrul Tamási Áron să rămână şi în continuare la nivelul artistic bine cunoscut şi apreciat.
Am fost de acord să fie aplicată noua legea privind funcţionarea teatrelor, datorită acestui lucru în Teatrul Tamási Áron s-a putut acorda salarii mai mari pentru angajaţi. Mă bucur că directorul teatrului poate primi un salar de 6550 lei. Trebuie menţionat faptul că pe lângă acest salariu directorul a mai primit şi în plus pentru regizare sume de ordinul sutelor de milioane din bugetul teatrului. În acelaşi timp Bocsárdi László nu a fost de acord cu rugămintea mea ca el sau angajaţii teatrului să ia concediu fără plată pentru acele perioade când lucrează pentru alt teatru.
Suntem cu toţi bugetari
În pofida criticilor aduse la adresa noastră, primăria a adoptat o poziţie responsabilă faţă de artişti. Deşi a fost reducere de personal fondul de salarii al teatrului a crescut. Dar cum să mă uit în ochii angajaţilor primăriei, când la instituţia noastră un jurist câştiga 1500 lei, şi la teatru era posibil ca cineva cu studii medii să obţină un venit lunar de 5400 lei. Am încercat să facem economii şi am redus venituri în celelalte instituţii, la teatru salariile au crescut în medie cu 20% în perioada 2008-2009. Iar în ultimii patru ani cheltuielile raportate la un spectator au crescut de la 90 de lei la 168 lei.
Avem nevoie de schimbare de viziune
Nu voi îngădui nici un fel de şantaj emoţional, când e vorba de interesele oraşului şi a locuitorilor. Am sprijinit şi până acum cultura, şi aşa voi proceda în continuare, acest lucru nu se va schimba. Dar, în ceea ce priveşte conducerea financiară a teatrului, este necesară o schimbare a mentalităţii, trebuie coordonat activitatea artistică şi cea managerială pentru o funcţionare optimă şi eficientă.
Subliniez că Bocsárdi László nu a fost demis, dar trebuie să admită că instituţia are nevoie de un management eficient, trebuie să aibă în vedere pe lângă criteriile artistice şi cele financiare.
Ca primar al oraşului consider că nu încalc libertatea artistică a teatrului dacă formulez următoarele cerinţe:
• Angajaţii teatrului care lucrează şi în alte teatre să ia concediu fără plată pentru perioada respectivă
• Să respecte legislaţia în vigoare, în special în domeniul financiar.
• Atelierele Teatrului Tamási Áron să întocmească facturi pentru lucrările care nu sunt pentru teatru, cu acest lucru contribuind la creşterea veniturilor
• Atelierele să fie mutate din centrul oraşului în imobilele pregătite de către Primărie la Cîmpul Frumos.
• Să se folosească mai mult de posibilităţile de atragere de fonduri
• să asigure din venituri proprii măcar 20 % ale cheltuielilor raportate la un spectator
• Să aibă un director economic cu studii superioare cu specializarea în domeniul economiei
• Autonomia instituţională înseamnă şi că suntem buni gospodari, şi că menţinem curăţenia şi mediul civilizat atât în clădirea cât şi în curtea teatrului
Consider că este obligaţia primăriei să impună îndeplinirea cerinţelor de mai sus, dar, dovedind că nu e vorba de un atac la persoana domnului Bocsárdi László sau la adresa valorilor susţinute de el, voi propune, joi, la şedinţa extraordinară a consiliul local, înfiinţarea unei noi comisii de evaluare, nominalizat de către membrii consiliului local, care să reevalueze activitate managerială a directorului.
Voi propune ca în această nouă comisie să fie nominalizat câte un reprezentant de la UNITER, de la Academia de Teatru din Târgu Mureş şi un consilier local. Dar întreb, indiferent de rezultatul evaluării, criteriile menţionate nu ar trebui îndeplinite?
Antal Árpád András
Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe
Profesionalism şi constrângerea cifrelor
În aceste zile au apărut în presa locală insinuări cu tentă politică în legătură cu aşa numita destituire a lui Bocsárdi László. Adversarii mei politici au încercat, ca şi altădată, să mă submineze, folosindu-l drept scut împotriva mea pe Bocsárdi László. Şi de această dată, ca şi în trecut, o să răspund cu date concrete, la acuzaţiile aduse, prin intermediul meu, la adresa Primăriei şi Consiliului Local.
Mulţi oameni de bună credinţă au fost induşi în eroare de campania de discreditare a PCM, eu însumi aş fi semnat fără ezitare petiţia CIVEK (Federaţia Organizaţiilor Civile din Judeţul Covasna), numai că petiţia conţine doar adevăruri parţiale, iar adevărul este cu mult mai nuanţat.
Oraşul are nevoie de Bocsárdi László
Înainte să trec la subiect, vreau să spun, contrar celor scrise şi insinuate, că îl respect pe Bocsárdi László, atât ca om, cât şi ca artist. Succesul profesional, realizările sale, într-adevăr au făcut ca teatrul din Sfântu Gheorghe să câştige un renume naţional şi internaţional, şi sunt mândru de acest lucru atât ca om iubitor de cultură, cât şi ca primar. Consider că prezenţa lui Bocsárdi László ne îmbogăţeşte oraşul, care are nevoie de un om atât de valoros.
Cu toate acestea, primarul şi Consiliul Local au obligaţia să gospodărească cu responsabilitate sursele financiare pe care le au la dispoziţie, mai ales când trăim o criză financiară atât de haotică şi toată lumea simte pe propria piele ce înseamnă când trebuie să strângă cureaua şi mai tare. În timp ce teatrele din marile oraşe sunt finanţate de stat, întreţinerea teatrelor din micile oraşe trebuie asigurate către Consiliul Local. Sfântu Gheorghe este un caz unic, deoarece are în administrare atât teatrul maghiar cât şi pe cel românesc.
Cultura, în captivitatea cifrelor
Din bugetul oraşului, din impozitele plătite de dumneavoastră, în ultimii patru ani am alocat pentru întreţinerea teatrului maghiar 106 miliarde lei vechi. Ca să fie şi mai clar: în perioada 2006-2009 din totalul sumelor rezultate din plata impozitelor pe terenuri, clădiri şi automobile, plătite de locuitorii oraşului, 75,42% a reprezentat suma alocată Teatrului Tamási Áron de către Consiliul Local. Ştim cu toţii că în atribuţiile conducerii locale nu intră numai finanţarea teatrului, ci şi dezvoltarea infrastructurii, îmbunătăţirea calităţii serviciilor.
Comisia
S-a spus de asemenea că eu am numit membrii comisiei care a evaluat activitatea lui Bocsárdi László. Este adevărat, dar am fost împuternicit de Consiliul Local, fără voturi împotrivă. Nici membrii comisiei nu au evaluat activitatea lui Bocsárdi László în felul în care a apărut în presă. Aş aminti că, printre alţii, l-am rugat şi pe Bíró Béla, o persoană cu o pregătire şi obiectivitate, care nu poate fi pusă sub îndoială, să facă parte din comisie, dar nu a fost disponibil. L-am ales pe Klárik Attila din următoarele motive: în afară de faptul că este doctorand în filologie, a fost consilier la Guvernul României, unde a participat la procesul de elaborare a legilor ce privesc viaţa culturală, iar în calitate de consilier local, fiind membru în comisia de cultură, are cunoştinţe de ansamblu despre funcţionarea instituţiei.
Comisia a avut şi membri care au acordat punctaj maxim, deoarece i-au evaluat activitatea mai ales din punct de vedere artistic şi nu din punct de vedere managerial. Acesta este punctul sensibil în cazul lui Bocsárdi László. Nimeni nu i-a pus la îndoială nici un moment cunoştinţele profesionale, dimpotrivă, mi-aş dori ca şi în continuare teatrul să urmeze valorile artistice introduse de el. Cu toate acestea, situaţia financiară impune despărţirea categoriei profesionale de cea managerială. Oricât de mult succes a avut Bocsárdi László pe plan profesional, prestaţia managerială poate fi contestată.
Ce înseamnă buna colaborare?
Niciodată nu am cerut şi nu am aşteptat loialitate de la Bocsárdi László, deci şi această afirmaţie este neadevărată şi nedreaptă. Dimpotrivă, l-am rugat să ţină teatrul deoparte de jocurile politice. Şi eu şi Consiliul Local am sprijinit la maxim proiectele lui Bocsárdi László şi, în funcţie de posibilităţi, i-am pus la dispoziţie fondurile necesare. Împreună am planificaş Festivalul Reflex din 2011, construirea şi inaugurarea Clădirii Studio. Ne-am angajat să asigurăm actorilor locuinţe de serviciu, să renovăm clădirea teatrului. Este adevărat că, din punctul de vedere al plătitorilor de impozite din oraş, cel mai indicat ar fi ca de problemele financiare, juridice şi administrative ale teatrului să se ocupe o persoană pregătită, cu studii superioare, specializată în ştiinţe economice, care atrage fonduri europene şi care face un lobbi de succes pentru a atrage şi alte fonduri în scopuri culturale. Este nevoie de această schimbare de mentalitate pentru ca Teatrul Tamási Áron să rămână şi în continuare la nivelul artistic bine cunoscut şi apreciat.
Am fost de acord să fie aplicată noua legea privind funcţionarea teatrelor, datorită acestui lucru în Teatrul Tamási Áron s-a putut acorda salarii mai mari pentru angajaţi. Mă bucur că directorul teatrului poate primi un salar de 6550 lei. Trebuie menţionat faptul că pe lângă acest salariu directorul a mai primit şi în plus pentru regizare sume de ordinul sutelor de milioane din bugetul teatrului. În acelaşi timp Bocsárdi László nu a fost de acord cu rugămintea mea ca el sau angajaţii teatrului să ia concediu fără plată pentru acele perioade când lucrează pentru alt teatru.
Suntem cu toţi bugetari
În pofida criticilor aduse la adresa noastră, primăria a adoptat o poziţie responsabilă faţă de artişti. Deşi a fost reducere de personal fondul de salarii al teatrului a crescut. Dar cum să mă uit în ochii angajaţilor primăriei, când la instituţia noastră un jurist câştiga 1500 lei, şi la teatru era posibil ca cineva cu studii medii să obţină un venit lunar de 5400 lei. Am încercat să facem economii şi am redus venituri în celelalte instituţii, la teatru salariile au crescut în medie cu 20% în perioada 2008-2009. Iar în ultimii patru ani cheltuielile raportate la un spectator au crescut de la 90 de lei la 168 lei.
Avem nevoie de schimbare de viziune
Nu voi îngădui nici un fel de şantaj emoţional, când e vorba de interesele oraşului şi a locuitorilor. Am sprijinit şi până acum cultura, şi aşa voi proceda în continuare, acest lucru nu se va schimba. Dar, în ceea ce priveşte conducerea financiară a teatrului, este necesară o schimbare a mentalităţii, trebuie coordonat activitatea artistică şi cea managerială pentru o funcţionare optimă şi eficientă.
Subliniez că Bocsárdi László nu a fost demis, dar trebuie să admită că instituţia are nevoie de un management eficient, trebuie să aibă în vedere pe lângă criteriile artistice şi cele financiare.
Ca primar al oraşului consider că nu încalc libertatea artistică a teatrului dacă formulez următoarele cerinţe:
• Angajaţii teatrului care lucrează şi în alte teatre să ia concediu fără plată pentru perioada respectivă
• Să respecte legislaţia în vigoare, în special în domeniul financiar.
• Atelierele Teatrului Tamási Áron să întocmească facturi pentru lucrările care nu sunt pentru teatru, cu acest lucru contribuind la creşterea veniturilor
• Atelierele să fie mutate din centrul oraşului în imobilele pregătite de către Primărie la Cîmpul Frumos.
• Să se folosească mai mult de posibilităţile de atragere de fonduri
• să asigure din venituri proprii măcar 20 % ale cheltuielilor raportate la un spectator
• Să aibă un director economic cu studii superioare cu specializarea în domeniul economiei
• Autonomia instituţională înseamnă şi că suntem buni gospodari, şi că menţinem curăţenia şi mediul civilizat atât în clădirea cât şi în curtea teatrului
Consider că este obligaţia primăriei să impună îndeplinirea cerinţelor de mai sus, dar, dovedind că nu e vorba de un atac la persoana domnului Bocsárdi László sau la adresa valorilor susţinute de el, voi propune, joi, la şedinţa extraordinară a consiliul local, înfiinţarea unei noi comisii de evaluare, nominalizat de către membrii consiliului local, care să reevalueze activitate managerială a directorului.
Voi propune ca în această nouă comisie să fie nominalizat câte un reprezentant de la UNITER, de la Academia de Teatru din Târgu Mureş şi un consilier local. Dar întreb, indiferent de rezultatul evaluării, criteriile menţionate nu ar trebui îndeplinite?
Antal Árpád András
Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe
Justiţia e o doamnă, ce pula mea
Nuţu Cămătaru a fost amendat, miercuri, de Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei, cu 120 de lei, pentru că a plecat din Penitenciarul Jilava pe cal, faptă interzisă în mediul urban, potrivit Codului Rutier. Poliţiştii rutieri i-au întocmit lui Nuţu Cămătaru proces-verbal, el încălcând articolul 99 din Codul Rutier, privind nerespectarea regulilor de circulaţie de către conducătorii de animale, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti.
marți, 8 iunie 2010
Cassandra cu acte în X
N-o să pice nici un Guvern ascultaţi, o, voi, muritorilor. N-o să pice nimica. Din contră, pre mulţi o să popească Băsescu. Băi, nu-i normal, în România, să mori la 80 de ani. E o sfidare la adresa lui Băse. Cel mai bine e să dai bani la stat şi să crăpi rapid, ca tata, la 56 de ani şi nimeni să nu mai întrebe: auzi, măi, statule, eu, care am contribuit la curul tău de la 18 ani, nu am ieşit la pensie, că mi-o dat Dumnezeu să crăp, ce pula faci cu banii ăia? Câţi mor în România cu mult înainte de a ieşi la pensie şi de a-şi lua amărîta de contribuţie? Cîţi se îmbolnăvesc pe parcurs şi mor. Mor, just like that. Iar tu, Băsescu, le spui pensionarilor că, ghinion, trăiesc cu mult mai mult peste 650 de lei. Nasol, mama trebuia să dea colţul mai repede, să nu îi ia din pensie. Mama abia face 60 de ani anul ăsta, după 45 de ani de muncă, pe cartea de muncă. Munceşte de la 15 ani, o poală de bani. Dar, nu, nu că i s-ar cuveni ceva. Nu, din contră, merită cu vîrf şi îndesat să i se mai ia 15%. Nesimţita!
Eu, dacă apuc să îmbătrînesc şi să ies la pensie, mă voi scălda în propriile mele maţe, pentru că altceva nu voi avea ce mînca, decît să-mi scot scuipat din gură şi să-l bag la loc, că nu contează că toţi angajatorii mei, care nu-s bugetari, mi-au plătit cu sfinţenie contribuţiile. Contează doar să mor, e aproape poetic statul român, un Dumnezeu apriori. Şi dacă nu crăp la termen? Nu mai e apriori, deja mă lupt cu lumea.
Cea mai curioasă şi explicită, în acelaşi timp, mi se pare reacţia celor care ar fi trebuit să se alăture propriilor interese, adică sindicatele. Am senzaţia că fiecare individ, în parte, se simte vinovat, şi îşi spune în sinea lui "Ei, lasă, că şi eu am luat şpagă, ei, lasă, că şi eu am dat şpagă, aşa merge". Păi, eu nu am dat şpagă în viaţa mea, că mor de ruşine. Nu m-am futut pentru nici un post pe care l-am avut, că mi-aş lua gîtul. Mi-am luat-o major din cauza mea, că detest să muncesc. Eu fac, eu nu muncesc ca la lecţia de mate. Eu nu muncesc, eu fac pe bune, îţi place, bine, nu-ţi place, pa. Şi nu, n-am nici un cont în bancă. Nu pricep şi nu voi pricepe, în continuare, laşitatea umilă gen, tu eşti şeful, fac aşa cum zici. Nu înţeleg. Aşa cum nu înţeleg nici laşitatea de a accepta un contract verbal pe care te pişi la umbra unor legi. E CUVÎNTUL TĂU DE ONOARE! Da, mai facem şi de astea, avem cuvînt de onoare în care ne băgăm pula. Oau.
Nu, eu nu pot fi aşa. Chiar nu se pupă cu mine. Dar se pare că se pupă cu foooooorteeee muuuulţi, care îşi spun că nu contează spiritul legii, ci litera ei. Am o veste: legea e spirit prin definiţie. Dacă nu exista cuvînt de onoare, care, în sine, nu înseamnă nimic, nu exista legea. Legea ţine cont de cuvîntul de onoare, este o mîrşăvie să abuzezi de cuvîntul de onoare, care nu e trecut în litera legii.
Aşadar, ruşine din aia cît Imperiul Austro-Ungar, că nu v-aţi respectat cuvîntul vorbit.
Eu, dacă apuc să îmbătrînesc şi să ies la pensie, mă voi scălda în propriile mele maţe, pentru că altceva nu voi avea ce mînca, decît să-mi scot scuipat din gură şi să-l bag la loc, că nu contează că toţi angajatorii mei, care nu-s bugetari, mi-au plătit cu sfinţenie contribuţiile. Contează doar să mor, e aproape poetic statul român, un Dumnezeu apriori. Şi dacă nu crăp la termen? Nu mai e apriori, deja mă lupt cu lumea.
Cea mai curioasă şi explicită, în acelaşi timp, mi se pare reacţia celor care ar fi trebuit să se alăture propriilor interese, adică sindicatele. Am senzaţia că fiecare individ, în parte, se simte vinovat, şi îşi spune în sinea lui "Ei, lasă, că şi eu am luat şpagă, ei, lasă, că şi eu am dat şpagă, aşa merge". Păi, eu nu am dat şpagă în viaţa mea, că mor de ruşine. Nu m-am futut pentru nici un post pe care l-am avut, că mi-aş lua gîtul. Mi-am luat-o major din cauza mea, că detest să muncesc. Eu fac, eu nu muncesc ca la lecţia de mate. Eu nu muncesc, eu fac pe bune, îţi place, bine, nu-ţi place, pa. Şi nu, n-am nici un cont în bancă. Nu pricep şi nu voi pricepe, în continuare, laşitatea umilă gen, tu eşti şeful, fac aşa cum zici. Nu înţeleg. Aşa cum nu înţeleg nici laşitatea de a accepta un contract verbal pe care te pişi la umbra unor legi. E CUVÎNTUL TĂU DE ONOARE! Da, mai facem şi de astea, avem cuvînt de onoare în care ne băgăm pula. Oau.
Nu, eu nu pot fi aşa. Chiar nu se pupă cu mine. Dar se pare că se pupă cu foooooorteeee muuuulţi, care îşi spun că nu contează spiritul legii, ci litera ei. Am o veste: legea e spirit prin definiţie. Dacă nu exista cuvînt de onoare, care, în sine, nu înseamnă nimic, nu exista legea. Legea ţine cont de cuvîntul de onoare, este o mîrşăvie să abuzezi de cuvîntul de onoare, care nu e trecut în litera legii.
Aşadar, ruşine din aia cît Imperiul Austro-Ungar, că nu v-aţi respectat cuvîntul vorbit.
vineri, 4 iunie 2010
Oboseală
...şi cărţi pentru care voi plăti o amendă. Deocamdată, tot mama e superfaină: Eu: Măi, dar eşti imposibilă! Ea: Bine că eşti tu posibilă!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)