Baasz, sau despre cum îţi răscumperi datoriile şi mîniile

"Altarul fricii

În acest an 1983, plin de încercări și lipsuri, de zbateri dureroase, se naște una din cele mai semnificative serii de lucrări, „Rănile pământului", în care acul de siguranţă va deveni protagonistul principal. „Rănile pământului” par a fi urmarea firească a „Dosarului”, imediat după terminarea facultăţii. Baász a gândit îndelung modalităţile prin care obiectul, decontextualizat şi, implicit, reinvestit cu un sens nou, poate crea răsturnări spectaculoase de paradigmă. Ceea ce e făcut să lege, este legat, ceea ce e făcut să adune, răneşte şi îndepărtează, ceea ce este inofensiv devine ameninţător. „Rănile pământului” sunt ceea ce ameninţă însăşi baza fiinţei, raţiunea ei profundă de a exista. Discursul plastic al lui Baász în aceste lucrări pare să denunţe o triplă ghetoizare: a evreului, a maghiarului, în definitiv, a fiinţei umane. Nu este explicit o critică a sistemului, ci una implicită, profundă care ţine de alienarea fiinţei, rănită în datele ei originare. Fetiţa întoarsă cu spatele, sârma ghimpată, axul cardanic, imaginile tăiate cu un X, şurubul din lemn, sfoara întinsă toate aceste "icons" (unele de origine populară) definesc un univers care funcţionează numai în termeni de interdicţie şi constrângere. (...)
„Obiect votiv sau altarul fricii”, este un triptic format din două lucrări grafice şi un obiect, celebrul ac de siguranţă din „Rănile pământului”. De ce votiv? Cui îi era închinat acul de siguranţă, mărit ameninţător şi legat, o imagine care nu trimitea câtuşi de puţin la ideea de „siguranţă”, ci la o violentă constrângere, la completa răsturnare de valori? În faţa lucrării sunt aprinse lumânări care împrăştie o lumină misterioasă asupra obiectului devenit mai degrabă o reflecţie a răului profund, visceral, a unui rău care, iată, ajunge să fie idolatrizat.
Acțiunea de pe Poiana Primăresei consta în construirea unui instalaţia realizată din conuri mici care se grupează în jurul unui con uriaş, realizat din prăjini de lemn şi acoperit cu fâşii de pânză. Este explicită aici ideea de nomadism, de perisabilitate, de neputinţa de a construi în mod durabil, de existenţă precară şi nesigură. Mai cu seamă că, în final, prin nişte dispozitive ingenios plasate, toată construcţia este incendiată şi este fotografiat modul în care aceasta arde şi dispare.
Aceste lucrări au fost expuse la Brașov în redacția ziarilui Brassoi Lapok, la Odorheiu Secuiesc, la Cristuru Secuiesc și apoi la Târgu Mureș în redacția revistei Új Élet în cursul anilor 1983-1984.

În 1984 execută încă două lucrări importante de serigrafie cu teme care vor fi dezvoltate pe parcursul anilor: lucrarea „Situaţie de forţă majoră (Mitologia)” şi ciclul „Păsărilor”. „Situaţie de forţă majoră” trimite la aceeaşi tramă a constrângerii, a neputinţei: fetiţa legată, coliviile care o înconjoară, intervenţia în tuş care trimite la un subtext al mesajului.
La nivel general, direcţia în arta românească a acestei perioade este surprinsă foarte bine de Magda Cârneci, perioadă pe care criticul de artă o defineşte ca fiind „intermedială” şi care începe odată cu expoziţia „Medium” de la Sfântu Gheorghe, organizată de Baász (...)


În această perioadă Baasz începe să execute lucrări de mail-art dintre care multe vor însoți fiecare din expozițiile sale. În luna august 1984 la invitația lui Vásárhelyi Antal expune la Clubul Tinerilor Artiști (Fiatal Művészek Klubja) din Budapesta lucrarea sa de mail-art „Pe picior de libertate” sau „Step by step” reprezentînd două picioare legate cu o frânghie. Lucrarea are un puternic ecou ăn rândul publicului, iar la căteva zile revista maghiară Élet és Irodalom, una din cele mai citite publicații culturale reproduce lucrarea. Un reprezentant al Ambasadei Române din Budapesta, care a vizionat expoziția și a citit acest număr al revistei, își exprimă protestul față de expunerea lucrării și publicarea reproducerii acesteia în revista amintită, considerând că toate acestea pun într-o lumină defavorabilă imaginea României.
Se pare că acesta este momentul în care s-a considerat de către cei care în mod sistematic urmăreau viața și activitatea artistului că paharul s-a umplut. La 1 octombrie 1984 are loc o percheziție la atelierul și în locuința lui Baasz iar în următoarele zie (3,4,5 ocombrie) este supus unor interogatorii de mai multe ore zilnic la sediul Securității din Sfântu Gheorghe. (...)

8. (Mesajul indescifrabil)

Înanii 1984-1985 artistul concepe un ciclu de lucrări rămas singular în peisajul graficii lui a cărei constantă a fost şi reluarea temelor şi motivelor pe parcursul anilor. Seria „Mesajelor indescifrabile” trimite la o zonă cu totul specială în iconografia graficianului. Este vorba de o relaţie cu totul personală cu divinitatea, cu misterul, împins către o zonă clar veterotestamen-tară, ocultată. Este singurul ciclu de lucrări în care ascendenţa iudaică a lui Baász îşi face simţită prezenţa în mod vizibil. Trama compoziţională a sulurilor legate, aşezate în piramidă este păstrată de-a lungul celor trei lucrări – o fotografie şi două serigrafii – însă a doua, realizată în 1985 este cea mai complexă şi mai misterioasă. În partea din stânga sus a lucrării sulurile sunt dispuse paralel, ca nişte jaloane, pentru a se reflecta piramidal în partea din dreapta jos a lucrării. Între ele, o intervenţie în tuş, ca o scară. Să fie vorba de ilustrarea unui principiu drag alchimiştilor, al doilea din „Tabula Smaragdina”: „2. Ceea ce este jos este aidoma cu ceea ce este sus, iar ceea ce este sus este aidoma cu ceea ce este jos, spre a împlini miracolele unui singur lucru”.? De teoria numelor ascunse ale lui Dumnezeu din Kabbalah, pe care numai limba originară a lui Adam, limba ebraică, putea îndrăzni să încerce să îl cunoască? Sau, mai simplu şi mai plauzibil de a doua încredinţare a poruncilor Vechiului Testament lui Moise? Greu de apreciat, mai cu seamă că, aşa cum spuneam, acest ciclu de lucrări este cu totul singular în grafica lui Baász.
.....................................................

Un fragmenţeeeelllll, miiic, miiic, la ce lucrez acum - mă rog, am lucrat, dar acum am reluat toată treaba împreună cu Kopacz Attila şi Mircea Deak. Am pus mai sus cîteva din elucubraţiile mele de istoric şi critic de artă - de altfel, cît se poate de oneste, nu se poate spune că l-am suprainterpretat -, iar băieţii lucrează la partea de Securitate, care e o adevărată poveste. Va fi un album pe mai multe paliere, biografic, documentare, interpretare, fotografie personală, reproduceri, dosarul de la Securitate. Ce mă gîdilă la modul cel mai plăcut este intervenţia lui Attila, care i-a fost discipol lui Baasz, şi care nu vrea în ruptul capului să mă lase pe mine să idealizeaz ceva.
El: Da, dom'le a participat la Cîntarea României!
Eu: Foarte bine, dă-l în pizda mă-sii şi fă-l trubadurul lu' comunismu'!
El: Ba nu! Că n-a fost!
Eu: Atunci a fost anticomunismu' şi e ca mine!
El: Nu e ca tine! Da' adevăru' trebuie să fie spus!
Eu: Adevărul e că nici nu a fost vreun dizident, dar nici vreunul care să stea să facă ce zice congresul al IX-lea!

Şi tot aşa, însă, pînă la urmă, cartea iese... minunată! Ce mă gîdilă într-un mod şi mai plăcut este că şi Ara lucrează la notiţele lui Cristi Popescu. Da, ACELA. Mă rog, nu-s vreo fană Cristi Popescu, dar, no. Lucrăm fără nici o constrîngere pentru oameni pe care îi admirăm, care ne spun ceva.
Pînă la urmă şi la urmă poate că facem ceva bun.

Sunt pline de greşeli, evident, e varianta row, pentru că nu e manuscrisul meu original. Dar e mai frumos plin de greşeli...