Baasz, sau despre cum îţi răscumperi datoriile şi mîniile

"Altarul fricii

În acest an 1983, plin de încercări și lipsuri, de zbateri dureroase, se naște una din cele mai semnificative serii de lucrări, „Rănile pământului", în care acul de siguranţă va deveni protagonistul principal. „Rănile pământului” par a fi urmarea firească a „Dosarului”, imediat după terminarea facultăţii. Baász a gândit îndelung modalităţile prin care obiectul, decontextualizat şi, implicit, reinvestit cu un sens nou, poate crea răsturnări spectaculoase de paradigmă. Ceea ce e făcut să lege, este legat, ceea ce e făcut să adune, răneşte şi îndepărtează, ceea ce este inofensiv devine ameninţător. „Rănile pământului” sunt ceea ce ameninţă însăşi baza fiinţei, raţiunea ei profundă de a exista. Discursul plastic al lui Baász în aceste lucrări pare să denunţe o triplă ghetoizare: a evreului, a maghiarului, în definitiv, a fiinţei umane. Nu este explicit o critică a sistemului, ci una implicită, profundă care ţine de alienarea fiinţei, rănită în datele ei originare. Fetiţa întoarsă cu spatele, sârma ghimpată, axul cardanic, imaginile tăiate cu un X, şurubul din lemn, sfoara întinsă toate aceste "icons" (unele de origine populară) definesc un univers care funcţionează numai în termeni de interdicţie şi constrângere. (...)
„Obiect votiv sau altarul fricii”, este un triptic format din două lucrări grafice şi un obiect, celebrul ac de siguranţă din „Rănile pământului”. De ce votiv? Cui îi era închinat acul de siguranţă, mărit ameninţător şi legat, o imagine care nu trimitea câtuşi de puţin la ideea de „siguranţă”, ci la o violentă constrângere, la completa răsturnare de valori? În faţa lucrării sunt aprinse lumânări care împrăştie o lumină misterioasă asupra obiectului devenit mai degrabă o reflecţie a răului profund, visceral, a unui rău care, iată, ajunge să fie idolatrizat.
Acțiunea de pe Poiana Primăresei consta în construirea unui instalaţia realizată din conuri mici care se grupează în jurul unui con uriaş, realizat din prăjini de lemn şi acoperit cu fâşii de pânză. Este explicită aici ideea de nomadism, de perisabilitate, de neputinţa de a construi în mod durabil, de existenţă precară şi nesigură. Mai cu seamă că, în final, prin nişte dispozitive ingenios plasate, toată construcţia este incendiată şi este fotografiat modul în care aceasta arde şi dispare.
Aceste lucrări au fost expuse la Brașov în redacția ziarilui Brassoi Lapok, la Odorheiu Secuiesc, la Cristuru Secuiesc și apoi la Târgu Mureș în redacția revistei Új Élet în cursul anilor 1983-1984.

În 1984 execută încă două lucrări importante de serigrafie cu teme care vor fi dezvoltate pe parcursul anilor: lucrarea „Situaţie de forţă majoră (Mitologia)” şi ciclul „Păsărilor”. „Situaţie de forţă majoră” trimite la aceeaşi tramă a constrângerii, a neputinţei: fetiţa legată, coliviile care o înconjoară, intervenţia în tuş care trimite la un subtext al mesajului.
La nivel general, direcţia în arta românească a acestei perioade este surprinsă foarte bine de Magda Cârneci, perioadă pe care criticul de artă o defineşte ca fiind „intermedială” şi care începe odată cu expoziţia „Medium” de la Sfântu Gheorghe, organizată de Baász (...)


În această perioadă Baasz începe să execute lucrări de mail-art dintre care multe vor însoți fiecare din expozițiile sale. În luna august 1984 la invitația lui Vásárhelyi Antal expune la Clubul Tinerilor Artiști (Fiatal Művészek Klubja) din Budapesta lucrarea sa de mail-art „Pe picior de libertate” sau „Step by step” reprezentînd două picioare legate cu o frânghie. Lucrarea are un puternic ecou ăn rândul publicului, iar la căteva zile revista maghiară Élet és Irodalom, una din cele mai citite publicații culturale reproduce lucrarea. Un reprezentant al Ambasadei Române din Budapesta, care a vizionat expoziția și a citit acest număr al revistei, își exprimă protestul față de expunerea lucrării și publicarea reproducerii acesteia în revista amintită, considerând că toate acestea pun într-o lumină defavorabilă imaginea României.
Se pare că acesta este momentul în care s-a considerat de către cei care în mod sistematic urmăreau viața și activitatea artistului că paharul s-a umplut. La 1 octombrie 1984 are loc o percheziție la atelierul și în locuința lui Baasz iar în următoarele zie (3,4,5 ocombrie) este supus unor interogatorii de mai multe ore zilnic la sediul Securității din Sfântu Gheorghe. (...)

8. (Mesajul indescifrabil)

Înanii 1984-1985 artistul concepe un ciclu de lucrări rămas singular în peisajul graficii lui a cărei constantă a fost şi reluarea temelor şi motivelor pe parcursul anilor. Seria „Mesajelor indescifrabile” trimite la o zonă cu totul specială în iconografia graficianului. Este vorba de o relaţie cu totul personală cu divinitatea, cu misterul, împins către o zonă clar veterotestamen-tară, ocultată. Este singurul ciclu de lucrări în care ascendenţa iudaică a lui Baász îşi face simţită prezenţa în mod vizibil. Trama compoziţională a sulurilor legate, aşezate în piramidă este păstrată de-a lungul celor trei lucrări – o fotografie şi două serigrafii – însă a doua, realizată în 1985 este cea mai complexă şi mai misterioasă. În partea din stânga sus a lucrării sulurile sunt dispuse paralel, ca nişte jaloane, pentru a se reflecta piramidal în partea din dreapta jos a lucrării. Între ele, o intervenţie în tuş, ca o scară. Să fie vorba de ilustrarea unui principiu drag alchimiştilor, al doilea din „Tabula Smaragdina”: „2. Ceea ce este jos este aidoma cu ceea ce este sus, iar ceea ce este sus este aidoma cu ceea ce este jos, spre a împlini miracolele unui singur lucru”.? De teoria numelor ascunse ale lui Dumnezeu din Kabbalah, pe care numai limba originară a lui Adam, limba ebraică, putea îndrăzni să încerce să îl cunoască? Sau, mai simplu şi mai plauzibil de a doua încredinţare a poruncilor Vechiului Testament lui Moise? Greu de apreciat, mai cu seamă că, aşa cum spuneam, acest ciclu de lucrări este cu totul singular în grafica lui Baász.
.....................................................

Un fragmenţeeeelllll, miiic, miiic, la ce lucrez acum - mă rog, am lucrat, dar acum am reluat toată treaba împreună cu Kopacz Attila şi Mircea Deak. Am pus mai sus cîteva din elucubraţiile mele de istoric şi critic de artă - de altfel, cît se poate de oneste, nu se poate spune că l-am suprainterpretat -, iar băieţii lucrează la partea de Securitate, care e o adevărată poveste. Va fi un album pe mai multe paliere, biografic, documentare, interpretare, fotografie personală, reproduceri, dosarul de la Securitate. Ce mă gîdilă la modul cel mai plăcut este intervenţia lui Attila, care i-a fost discipol lui Baasz, şi care nu vrea în ruptul capului să mă lase pe mine să idealizeaz ceva.
El: Da, dom'le a participat la Cîntarea României!
Eu: Foarte bine, dă-l în pizda mă-sii şi fă-l trubadurul lu' comunismu'!
El: Ba nu! Că n-a fost!
Eu: Atunci a fost anticomunismu' şi e ca mine!
El: Nu e ca tine! Da' adevăru' trebuie să fie spus!
Eu: Adevărul e că nici nu a fost vreun dizident, dar nici vreunul care să stea să facă ce zice congresul al IX-lea!

Şi tot aşa, însă, pînă la urmă, cartea iese... minunată! Ce mă gîdilă într-un mod şi mai plăcut este că şi Ara lucrează la notiţele lui Cristi Popescu. Da, ACELA. Mă rog, nu-s vreo fană Cristi Popescu, dar, no. Lucrăm fără nici o constrîngere pentru oameni pe care îi admirăm, care ne spun ceva.
Pînă la urmă şi la urmă poate că facem ceva bun.

Sunt pline de greşeli, evident, e varianta row, pentru că nu e manuscrisul meu original. Dar e mai frumos plin de greşeli...

Lumina, aşa cum o vede un om

Să găsiţi lumina în ceea ce sunteţi.
Să fiţi blînzi, însă neiertători, pentru că nu stă în puterea noastră să iertăm, ci doar să pipăim căile dreptăţii.
Să vă iubiţi păianjenii.
Să vă iubiţi ciorapul rupt şi cizma care ia apă.
Să vă fie dulapul un soi de cale.
Să vă iubiţi părinţii cu totul, fără margini, pentru că veţi înţelege, asemeni mie, care i-am renegat total, că e singura iubire necondiţionată. Asemenea iubirii lor şi a cîinilor.
Să vă iubiţi telefonul mobil şi pe acela fix. Aşa am aflat eu că a murit tata.
Să vă gîndiţi la faptul că un om nevinovat a fost omorît şi i s-au bătut cuie în mîini şi în picioare. A murit de tetanos doar pentru că predica iubirea. Nu vă gîndiţi că a fost fiul lui dumnezeu sau că ne-a răscumpărat păcatele. Doar atît: a murit un om fără nici o vină.
Încercaţi să creşteţi, nu să vă micşoraţi.
Iubiţi pînă şi mucii şi scursorile şi duhoarea celor care v-au nedreptăţit. Pînă la urmă, în clipa morţii noastre, măsura iubirii va fi ultima măsură.
Dreptatea nu are voie să existe fără iubire şi compasiune. Eu mă fac vinovată.
Iubiţi fiecare clipire a ochilor voştri, fiecare hîrtiuţă, fiecare zîmbet, fiecare urmă de umanitate.
Eu sunt aproape de Dumnezeu, şi ca mine sunt mulţi. O conştiinţă atît de vie a luminii e dată tuturor, fără nici o pată. Eu, doar, am umilit-o, din orgoliu. Şi nu renunţ, continuu să fac din orgoliu un fel de a fi. NU faceţi ca mine.
Iubiţi ochii pe care vi-i deschideţi noaptea, în catifeaua frumoasă a somnului celor pe care îi iubiţi, chiar dacă nu e nimeni lîngă voi.
Iubiţi-vă, pur şi simplu pentru că sunteţi iubiţi şi frumoşi şi drepţi.
Iubiţi-vă pentru că sunteţi irepetabili, nimeni nu vă va înlocui.
Iubiţi-vă pe voi înşivă ca şi cum aţi fi singuri în spaţiul cosmic, în marea tăcere totală şi în marele gol.
Iubiţi Calea, Adevărul şi Viaţa pentru că e iubire, aşa cum iubirea e ceea ce avem.

Nu mă supăraţi aşa de tare, că văd că e lumină încontinuu şi vă întoarceţi capul. Îi puteţi spune oricum, dar oricum. Totuşi, iubiţi ceea ce, parcă, sunteţi voi înşivă.

Să ne canonim şi noi o idee

În primul rînd că mi-am dat demisia, conform articolului 79, alineatul 8 din Codul Muncii, demisie aprobată şi semnată. Sigur, lichidarea trebuia să se facă pe loc, potrivit aceleiaşi legi. Ei, nu s-a făcut, că aşa-s eu, fată bună pînă la capăt. N-are madam Maria Graur bani, o lăsăm, să răsufle, cu promisiunea fermă că mi-i dă înainte de Paşte, cel tîrziu astăzi. Şi uite-aşa am rămas fără nici un leu în buzunar de Sărbători, fără să pot contribui şi eu cu ceva la pensia maică-mii, din care cu onor trăiesc, de cînd cucoana Graur a decis că poate şi trebuie plătit orice, mai puţin angajaţii, care îi fac ziarul. Moise, respectele mele. Adînci.
Madam Graur, în nesimţirea-i, nu numai că lasă oamenii care muncesc fără bani, nici măcar nu catadicseşte să răspundă la telefon. Îndeobşte, aşa face, îl pune pe silence şi se piteşte, ca şi cum nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase. Angajatorul zilelor noastre care, însă, are nişte pretenţii, ceva incredibil, dar n-a citit 20 de cărţi în viaţa ei, însă ea se impune, discută cu mărimi, e patroană şi vine să-mi spună mie cum să scriu, sau că ce mare brînză am scris, că am copiat ce am înregistrat pe reportofon. Mai rar atîta ticăloşie, însă nu pot spune că mă miră din cale-afară.
Cucoană Graur, de Vinerea Mare, îţi doresc să-ţi dea Dumnezeu fix pe măsura ta. Da' fix. Pe tine să cadă lacrimile şi plînsetele maică-mii şi toată mizeria pe care am înghiţit-o lucrînd cu un asemenea specimen. Că am înţeles, - de iertat, se vede treaba că nu sunt chiar aşa de măreaţă - cum spune la Carte, de şaptezeci de ori cîte şapte şi tot te-ai căcat în capul meu. No, apăi, aşe. Şi scoate-mi numele din rubrica redacţională! Am terminat-o cu afacerea ta infectă, nu te mai folosi de numele meu, că te-ai folosit destul!
Şi încă o chestie, madam, te anunţ că am primit multe felicitări că am avut nerv să rup pisica. Mi-a luat mult, pentru că am sperat că te vei prinde. Eh, cine strică? Eu stric. Sfat pentru începători: deci dacă vreţi să fiţi plătiţi cu cîte 70 de lei, mai apoi, 50 de lei, mai apoi cîte 100 de lei, mai apoi cu cîte iarăşi 100 de lei, mai apoi cu cîte 150 de lei, pînă ajungeţi să vă luaţi minimul pe economie în tranşe, practic, de cîte 40 de lei, mergeţi şi lucraţi pentru Maria Graur şi "Mesagerul de Covasna". Nici măcar munca sezonieră nu e plătită în halul ăsta mizerabil. Nu mai comentez cum eram plătită şi ţineam prima pagină a ziarului, plus alte ştiri. Eh, cum spuneam, să-i dea Ăl de Sus, eu îmi şterg pînă şi praful de pe tălpi. N-oi fi vreun apostol, dar tot mi-l şterg.
Bon, dă-o-n mă-sa, mă voi ocupa de marţi să-mi recuperez banii.

Astăzi, Vinerea Mare, post negru, spălat covoare, frecat covoare, şters praful de pe calculator, de pe picioarele mesei mele din lemn de cireş şi de pe masa de cireş, şters fire şi fire şi multe fire şi praf, şi şters geamuri şi spălat şi... Cărţile nu le-am scos că îmi şi ridicam statuie aici, în faţa blocului. Am muncit cinci ore neîntrerupt şi încă am mai fost şi la piaţă, că mi-a dat mama bani de bere şi de ţigări şi de alune, şi de pui şi de ce mai vroiam eu, nicidecum că aş fi fost plătită pe februarie şi martie şi aprilie, cît ar fi trebuit să fie lichidarea. Nu, deci mama din pensia ei de 645 de lei a scos bani şi mi-a plătit ţigările şi berea şi o umbrelă. Că plouă şi mi se stricase umbrela, dar n-aveam bani de umbrelă. Aşa am ajuns, de fapt, aşa am ajuns de vreo opt luni. Şi mi-a mai cumpărat vopsea de păr, sunt roşie în cap ca un tricou şi lac de unghii şi cremă de pantofi şi o mie de lucruri mici pentru care sunt făcute mamele.
Şi mă gîndesc, de Sărbătorile ACESTEA că de-abia au înflorit copacii pentru că a tras azi noapte o ploiţă şi eu am savurat-o, trezită de răpăiala catifelată, şi am fumat şi am adormit şi m-am trezit şi am citit oleacă de Biblie şi am muncit oleacă şi am visaaaaaatttt, spaţii deschise, pe care desenam cu funinginea unor focuri mai dionisiace şi mai vindicative un pic de copii, un pic de mîini, un pic de trenuri. Şi îmi vine să şterg tot ce am scris înainte, din nou, că răutatea mea e aşa de intens subiectivă şi aşa de intensă îndeobşte, că n-are cum să dureze. Da' nu şterg!

P.S. A venit, pînă la urmă, bărbat'su, cu 150 de lei, cică sunt din banii lui. Am crezut că-i şi rup în două în faţa lui, dacă nu m-aş fi gîndit la maică-mea.

P.S. 2 Toată familia ei a votat cu Băsescu, aşa cum a spus-o de mai multe ori. Nu spun că ar avea vreo legătură însă, dacă e să-şi asume ce a votat, să-şi asume pînă la capăt, să fie ea omul care munceşte pînă îl ia moartea, nu să bage şi pe alţii în borşul ei, recte mama, care nu are chiar nici o vină să mă ţină pe mine la 40 de ani. Votează cu Băsescu şi vrea sacrificii stahanoviste!

Muzici

Chirculescu, vaiiiii, mai puţin momentele Kodak, care pe mine, na, mă oripilează. Nu mai poate omul să tragă un pîrţ de atîta înălţătoare fotografie. În rest, însă... Îmi aduc aminte că am ascultat după Revoluţiunea noastră povestea Chirculescului şi a Teleenciclopediei şi am fost musai răpită întru extaz. Că io-s sensibilă.

http://www.youtube.com/watch?v=WhVO_SR4bOM&feature=player_embedded

Scenariu pentru un film despre cautarea unui scenariu

Ia uite ce am găsit eu căutînd pe Liternet cîte ceva de citit. Deci băiatul/fata asta geme de atîta incomensurabilă şi insurmontabilă prostie, încît îţi devine instantaneu simpatic. Deci angajatorul nostru - nu ştiu de ce cred cu tărie că e un tipuleţ, care nu a ieşit încă din dulap - mă rog, nu şi-a făcut comming-out-ul, da?-are poveşti de 5-10 pagini şi vrea un colaborator care să le "dezvolte". Bre, colaboratorul ăla care scrie 80-100 de pagini ar putea avea propriile lui poveşti, pe, da, ai ghicit 80-100 de pagini. Angajatorul nostru nu plăteşte un chior pentru colaborare, dar vrea ca colaboratorul - neapărat bărbat! - să nu lucreze nicăieri, că, pula mea, trebuie să fie la dispoziţia tipuleţului. Asta cu "sa aprecieze filmele "americane", in general, sa dispretuiasca filmele "frantuzesti", in special", m-a omorît di tătului tăt, deci nu credeam că se poate rîde în pusee dătătoare de fiori lugubri, gen acu', acu' chiar plesnesc de rîs.
Tovărăşelul nostru mai e dătător şi de fiori melancolici în această noroasă zi de aprilie, întrucît mă loveşte de nişte limite cît se poate de reale în ceea ce priveşte propria mea imaginaţie. Lăsăm la o parte faptul că sunt fată - ah, tată! - însă ştiu, cu certitudine, că nu voi fi niciodată în stare să scriu ceva atît de savuros, cu un asemenea umor involuntar, încît sfînta invidie, pe care o credeam pe veci străină, mă loveşte în sex, plex şi complex. Mă chiar gîndesc să scriu un scenariu de film, plecînd de la un asemenea abracadabrant anunţ, însă renunţ: o fată, cu job, căreia îi plac filmele franţuzeşti, ba şi alea ruseşti...


"Caut colaborator pentru a dezvolta impreuna scenarii cinematografice.

Am cateva povesti pe care le-am scris pe 5-10 pagini si as vrea sa le dezvolt pe 80-100 pagini.

Colaborarea este voluntara dar exista perspectiva unui castig financiar in cazul finantarii proiectului.


EL ar trebui sa aiba cateva calitati:

- sa fie barbat
- sa fie pasionat de film
- poate fi scriitor, scenarist, student la litere sau doar o persoana cu talent la scris
- sa fie inspirat, creativ, original, perfectionist, critic, motivat, serios...
- sa aiba imaginatie vizuala, sa povesteasca in imagini, in detalii...
- sa admire filmele complexe, profunde, memorabile, universale...
- sa dispretuiasca filmele minimaliste, simpliste, banale...
- sa aprecieze filmele "americane", in general, sa dispretuiasca filmele "frantuzesti", in special
- sa adore filmele memorabile ca "The Godfather", "Once upon a time in America"
- sa admire filmele speciale ca "Forrest Gump", "21 grams",
- sa aprecieze filmele sensibile, umane, ca "Crash", "The End of the Affair"
- sa aprecieze filmele cu povesti originale, inovatoare, ca "Matrix", "Inception"

- ar fi de preferat sa nu fie angajat cu program de 8 ore, pentru a fi disponibil si pentru a fi eficient

Daca esti interesat de colaborare si indeplinesti conditiile de mai sus ma poti contacta la"

P.S. M-am răzgîndit, psihologia mea nu face doi bani. E fată, numai o EA, putea să scrie EL. Vai, măi, tu, fată.... Oricum tre să comming out, măi, fată, măi

E rău

Am căutat toată ziua ceva potrivit. Şi m-am întors tot la puţinătatea mea, care iubeşte şi gata.

Toată ziua a bătut un vînt smulgător de păr şi de acoperişuri. E ALŞ care pleacă, suntem noi, idioţii, care rămânem.

Îngrozitor

A murit Alex. Leo Şerban.
Dumnezeu să-l odihnească.