Romanisme la britzi

Pur si simplu iubesc natia asta. O sa ma leg un pic de partea culinara, fata de care am, in continuare, un soi de soc antropologic.
De pilda, cafeaua cu lapte, ceaiul cu lapte, apa cu lapte. Lapte, lapte si iar lapte. Bre, o sa faceti limbrici cu totii, ca sa nu mai vorbim de faptul ca va merge burta si ca, de-o pilda, laptele e lapte si cafeaua e cafea! Savoarea cafelei, toata aroma, tot gustul se duc pe apa laptelui. La ceai nu ma bag, ca nu e bun nici in cizme.
Sau: ma invita un baiat la masa. Eu, dupa lupte seculare care au durat mai bine de cinci luni, cedez in fata evidentelor - am succes, ce sa mai vorbim - si accept. Ma duce frumusel cu masina in Port Solent - o localitate mica, linistita, in apropiere de Portsmouth, cu neste yacht-uri de zici mama, de ce nu m-ai facut yacht de bogatas -, ne asezam frumusel la masa, eu cer un pahar de Merlot, el cere un brifcor, si comandam ceva briftura. Vine ospatarita cu dish-ul. Trii bucati de animal mort si fiert la doua luni si doispe zile cinci dupa deces, trii jumatati de cartof la cuptor, un soi de gogoasa trista ca o preavirgina baba calugarita, un munte de morcovi fierti pina la exasperare, cu broccoli aferente, totul scaldat in rahatul ala de gravy, pe care eu nu-l suport, si care chiar are culoarea rahatului. Eu ma uit cu o asemenea spaima si grimasa pe angelica-mi fata - deja anticipam dezastrul - ca tipul se ingrijoreaza. Nu cumva aerul de mare imi cauzeaza? Nu cumva a spus ceva ce m-a deranjat? Nu cumva chelnerita nu m-a servit cum trebuie? Nu cumva am o pietricica in pantof? Eu ma uit si mai siderata. Pooooolaaaa meeaaa, asta nu vede ce are in farfurie? In sfirsit, tre sa incep sa procesez si, in timp ce tipul macina virtos din masele, luptindu-se cu boala aia de friptura, eu ma infing in morcovi si in broccoli si privesc mihnita imprejur.
Ei, ajung la capitolul friptura si dezastrul se produce: instantaneu o scuip din gura, baiatul din fata-mi casca gura plina de mincare si uita s-o mai inchida, eu ma scuz, confuz, insfac servetelul ma sterg si ma pun cu incredere pe scuipat in el, ca o pisica furioasa. What kinda food you're eating here, mate??? This is crap, not food! izbucnesc eu, furioasa mai mult ca m-am facut de ris in fata lui. Noroc cu umorul englezesc. Asta se pune pe ris si ride si ride sa cada de pe scaun si mai multe nu. Nu-ti place?, face el si iar se cracaneaza de ris. Eu o detest!!! Dar am vrut sa mincam un fel de mincare cit mai britanic. Ma rog, ne-am distrat noi o vreme cu friptura aia si apoi ne-am oprit la un Subway, pentru un sandwich decent si mincabil!
Fish&chips-ul imi place, cu conditia sa maninc trei bucati de chips si sa dau la o parte porcaria aia de ou, cu pesmet si cu superglue, de pe fish.
N-am vazut pe nimeni, niciodata, sa ia atit de in serios plimbarea ca britzii. Dom'le se plimba cu o incrincenare de cruciada, cu pasul mare, grabit, seriosi si ingrijorati, cam cum eram eu cind lucram la IMASA prin anii '89 si intirziam mereu la fabrica. Bine, odata ajunsa la fabrica, eu si ceilalti patru colegi ai mei dormeam somnul cel nevinovat, toti cinci cu capul pe birou, de la 7 la 11, intr-o armonie de dormitor burghez, cu totul nespecifica maretelor realizari ale comunismului.
Unii dintre ei sunt de o naturalete cam, no, cam naturala asea. De pilda, un domn imi comanda ceva de mincare si, in timp ce-mi cerea el acolo salati si cirnati si piepti de pui, se scarpina la coaie cu o inversunare demna de o cauza mai buna. Il minca rau, ce sa mai vorbim.
Dar pur si simplu ii iubesc.

Io-te, dom'le

Se pare ca multi romani au trebuit sa se care din tara, ca sa se vada vreun rezultat concret, recte iesiri in strada, demisii. Om fi fost noi piaza-rea a Romaniei si acum se reinvolbureaza spiritele. Cam lehamite, totusi, nici nu pot pentru ca sa zic - sa sper, macar - ca vom scapa de udrelele traianului, ebele traianului, bocii traianului, vadimii traianului, becalii traianului. Asta-i nebun, sa-mi bag picioarele, cred ca are din aia, psihoza maniaco-depresiva.
Mai, oameni buni, ma uit in spate la cei douazeci de ani ai Romaniei, in care am tot trait cu speranta si... gata. Mai sper, doar, intr-un micron din sufletul meu, cel mai mic.
Micronul ala spera asa:
1. Initiativa privata in imperii financiare: gaz, electricitate, salubrizare, mincare, telefonie, TV. (Tapirul da ochii peste cap, face o criza de bila si nu mai gateste sarmale. Goooooood, ca, Doamne, atit am salivat la sarmalele alea ca am facut gastrita! Si tu si sor-ta ati scos sufletul din mine!). Nu, fratele meu alb, mici si multe, concurenta pe tava. In Anglia nu ai sa vezi O singura companie, gen RADET, care-ti da tie caldura, brinza, lapte, carne, oua. Nu inteleg exact sistemul, ca m-a preocupat profund sa-mi vad de treaba, dar tot am mai prins cite ceva.
2. Iar concurenta libera, in ceea ce alegi. Vrei sa ai un job bun? Bine, aici e tara mea si am nevoie sa fii calificat in ceea ce ma priveste, nu in ceea ce TE priveste. Daca vrei mai mult, fa in asa fel incit sa ai mai mult, nimeni nu te opreste. Nimeni, gen, nepotisme, dar, ma-ta ce-a facut, dar tac-tu are vreo functie, dar var-tu in ce partid e. Da, e o regula a recomandarilor, pe care eu nu o inteleg, neam, pot foarte bine sa nu ma inteleg cu unii, dar, la fel de bine, pot fi CHIAR veriga lipsa. Oricum, veriga lipsa sperie, hihihi.
3. Faptul ca aici ma joc cu ciinii oamenilor de pe plaja, care-mi halesc parul, in timp ce in Romania ma feream de oameni.
4. Nu umbla nici un caine pe-aici, cu vreun colac, din contra, sa le fut muma-n cur cu restrictiile lor pentru romani si bulgari.
5. Dar, chiar daca o mie de voci imi spun ca e rau, eu tot chiar simt ca e mai bine. Oare de ce.
Io-te.

Februarie, hobbiti, laptoape

E un sfirsit de ianuarie si un inceput de februarie intens, nepotrivit, aproape indecent in acest colt si in aceasta camera in care aerul valureste straveziu de freamatul unor mici apocalipse. Trebaluiesc intens la calculator si mintea mi-e atit de plina de ginduri ca nu pot decit sa injur cu nesat riul-ramul. Pentru ca laptopul meu luat de la briti din port, facut pe genunchi cu piese din Taiwan, face un zgomot catifelat si inteligent si se-nchide ca un porc de caine, o data, de noua, de o suta de ori. Asa ca, evident, hirbul asta plutitor mi-a mincat ficatii si, in consecinta, cind l-am redeschis si m-a intrebat suav ceva, am reusit sa-i modific toate driverele si el m-a trimis direct in ma-sa. Adica in tac-su, de unde l-am cumparat si care mi-a garantat trei luni garantie. Asa ca hai cu el la camerunez la reparat. La camerunez - am uitat cum il cheama - ii explic ce si cum si un englez cu mutra de hobbit, mic si al dracu' si, am vazut mai tirziu, un precupet pe cinste, prinde ceva cu driverele si, cica, el, de colo: "Women can't drive". Evident ca si eu si camerunezul pufnim in ris si, dupa ce pleaca, "He had quite a nerve, little hobbit" La care, culmea, primesc niste scuze, ma pun si mai abitir pe ris, si plec cu onoarea reperata. Mai putin cu calculatorul reperat, ca face aceleasi figuri de mai-nainte.
Si e o siguratate care-mi cade fix pe unghia de la picior. Aia mare, care doare mai tare.

Bani

Dialog cu mama: "Ce faci, doamna, ai intepenit de frig sau ce? Ca aici toata lumea zice ca in Romania muriti en-gros, de frig" "Nu, ei, da-i incolo, exagereaza astia la televizor. Dar ce face copilul meu?" "Ma rog, nu cine stie ce, mai stau si eu, intre doo slujbe" "Sa stringi bani sa vii acasa, dulceata lui mama". Apai, cind te face maica-ta dulceata ei, aia, da, sufleteasca,pur si simplu iti vine sa faci bani din piatra seaca.

Eu nu inteleg sexul

Eu, de pilda, cred despre mine ca sunt un om bun (nu e necesarmente adevarat, dar, macar, aspirational). Turcii, thailandezii, indienii, camerunezii, afganii, englezii (mai erau, dar, zau, ca nu-i mai tin minte), cred despre mine ca sunt o femeie buna. Da, e fix nuanta aceea, de gender, care te poate scoate din toate mintile, cind tu ai de oferit doar forta de munca si ceva empatie. (Si etica, dar asta nu numai ca nu se executa, dar nici nu intra-n discutie). Intr-o societate care nu este in razboi, in care femeile nu trebuie sa fie necesarmente violate si copiii altor barbati ucisi, vorbesc de societatea englezasca, o femeie singura se trezeste, mai degraba, in fata unor provocari de ordin sexual, provocari care, din orice parte ar veni, tot arata ca niste insecte numite paduchi, sau capuse, dupa caz. In cel mai bun caz, ca niste oxiuri. Nu, dragi oameni, n-am crezut, nu cred si nu voi crede ca ar trebui sa ne parazitam unii pe altii, cu faze, gen, eu te fac slaba si cu SPA, tu faci mincare. Cind vine un turc la mine, dupa doo ore in care ne cunoastem, si-mi spune ca "You're 41, I'm 41, we should be tughezar, pe mine ma trasneste risul si a doua zi, gata, am de cautat alta slujba. Bine, deci la primul coffee-shop unde am lucrat in Londra, venea consiliul batrinilor turci sa ma evalueze duminica seara si, din cite am inteles, fetele erau vindute fara sa stie unuia sau altuia, ceea ce nu mi-e greu sa cred, avind in vedere declaratiile si cu ce m-am confruntat. Aici, presiunea dubla a occidentului si a traditiei nu imparte femeile, toate, la gramada, au nevoie de un barbat.
Felul asta de a intelege sexualitatea ma deprima intens, mai cu seama ca imigrantii - cel putin, am nimerit eu prost de citeva ori - nu au nici o masura in a folosi SI sexul pentru a se vedea impliniti pe toate planurile, hihihi. Pai, cum, bai, pulica, vii si te arunci asupra-mi, ca, zici tu, am nevoie de pula? Apai, ai tu pula cita o am io? Ia uite-aici.
Da, sunt o femeie ok fizic, da, pot fi dezirabila, tot fizic, dar, tot sunt un om. Adica, mai ales, si de prima data, tot om sunt. Ca o sosea care ar fi vrut sa fie o planta. In lumina.