Odă acestui anotimp

Deci fraţilor şi cumnaţilor să vă descriu oleacă toamna mea. Chiar în această clipă pe aragaz fierbe la foc mic o genială varză cu costiţă afumată. Pe masa mea coexistă paşnic şi luminos aşa: două pere, ultimii prizonieri de război care au supravieţuit canibalismului meu funciar - da, mănînc :-)) -, pere cumpărate de pe uliţa oraşului, în timp ce mă plimbam alene prin downtown, de la o unguroaică bătrînă, care stătea cu perele în poartă şi croşeta; trei stilouri, unul verde, unul bordo, unul albastru cu care scriu pe rînd, pe unde apuc "acest stilou scrie foarte bine şi mă bucur"; doi struguri babani, cu boabe translucide în care mă uit şi încerc să ghicesc cîţi sîmburi dorm cuminţi înăuntru; prietena mea, Ginuţa-Maria, face un copil, tot o sămînţă înăuntrul ei translucid; altă prietenă de-a mea face pîine de casă, de îi simt miroasnele pînă aici; săptămînile trecute am dezbătut îndelung problema castraveţilor muraţi - în oţet, saramură, cu un pic de zahăr, fără zahăr, gogonele mai punem? - neapărat gogonele, zacuscă aurie şi aştept provincia mea mult iubită să mă trateze şi cu harbuzei muraţi şi miraţi că noi am sărit peste ei; lene de miere prin urbe în plimbări mai teribile decît ocolul pămîntului, pleci pe transpiraţie de căldură şi te întorci cu ţurţuri la nas de frig, amurguri de îţi taie respiraţia imaginaţiei tale năroade, aşa zbuciumate pe vînturi şi pe culori desprinse din peşteri miraculoase, unde au stat neliniştite peste vară; domnul Mandarinescu care nu mai înţelege nimic, e confuz; dosare, reviste, cărţi, toate calde şi toate irizîndu-şi cu discreţie duhul; ce mai am? aha, o ascuţitoare rebelă, cu două găuri, care nu ascute nimic, rupe toate vîrfurile şi o solniţă în formă de gogoşar. Vă invit. La masa voastră ce bunătăţi se găsesc în toamna asta care, îmi veţi concede, e incredibil de frumoasă?