Teoria sine praxis, est un rotas... n'est pas?

Discuţii, discuţii... Faine. Există moarte totală, negru absolut, sau scăpăm dincolo, în lumină? E diferit? Ce mi-e lumina, ce mi-e întunericul, în măsura în care ambele amîndouă sînt definitiv inumane? (Da, am fost near death şi vorbesc cu cineva la fel, near death, deh, se mai întîmplă). Eu identific experienţa morţii cu experienţa dezumanizării totale, deşi era aşa de "acasă" şi de tot. Ea, mai puţin.
Eu spun că iadul ar putea fi rătăcirea totală în bezna cosmosului infinit. Nema iubire, nema lumină, nema acasă. Îmi răspunde că nimeni nu ar putea să decadă atît de mult. Eu: "Dacă voi cădea atît de mult din sufletul meu, încît să nu mai ştiu nimic de toate astea?" Ea: "Aşa ceva e imposibil!" Ea e mult mai generoasă decît mine, deşi ştiu că grila morală creştină nu se aplică la moarte. Să fim serioşi, pe bune serioşi.
Eu: "Să nu te mai întorci niciodată acolo, să pluteşti dezintegrat în atomii cosmici, în noaptea nesfîrşită a universului" Ea: "Nu cred că se poate" Eu: "Eu cred că se poate! Şi cred că ăsta e iadul." Mă rog, trecem peste amănunte.
Interesant, pentru mine, cel puţin, este faptul că a asumat o experienţă la limită cu experienţa tuturor oamenilor. Eu nu cred că murim la fel. Nu cred nici că murim în funcţie de categorii morale, de genul, las' că o să vezi tu pe lumea ailaltă, că ai fost rău, sau te mîntuieşti că ai fost bun. Tîmpenii de-ale instituţiei bisericeşti.
Dar cred, sincer, că există aici şi acum o anume graţie, ubicuuă, concretă pe cît e de transparentă, a sufletului-lumină şi a sufletului-întuneric. E aproape vizibil cu ochiul liber. Cu certitudine nu poate fi o ierarhizare de genul bine-rău, însă eu, de pildă, văd lumina celor care au ajuns acolo, în lumina sufletului lor, a celor care s-au întors acasă. Pur şi simplu.
Sigur că e bizar. Şi dacă ambele amîndouă am fi murit pînă la capăt am fi fost oale şi ulcele şi nu am mai vorbi despre aşa ceva. Dacă e posibil, amîndouă sîntem supărate că am supravieţuit, în loc să ne lase, dracu', doctorii în pace.

P.S. Chiar vorbim despre moartea fizică -deci fizică - şi cît de cumplit de greu este să te readaptezi. În termenii mei, sînteţi tîmpiţi. În termenii ei, sînteţi toţi salvaţi.
P.S. din nou: Absolut nimeni nu e binevenit cu comentarii dacă nu i-au fost scoase maţele din el cu aspiratorul, plămînii cu aspiratorul, sau n-a avut, cel puţin, şase tuburi care l-au ţinut în viaţă. Eu am avut nouă, as a clue.
Nu mă interesează deloc ce crede omenirea despre moarte, în general. Toate sînt, realmente, stupidităţi.