Maukie - the virtual cat

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

În nici un caz

Aşa deci, lumea şade frumuşel în cap, dar nu că ar fi prima dată, apleci capul şi vorbeşti printre picioare, ai toate şansele să te răsteşti la propriul tău fund, dar în cap-în cap nu mă pot pune şi-aşa am prea mult sînge pe-acolo. Bon. PNL se aliază cu PSD în campanie. Credeam că mor fără să o văd şi pe asta, de multă vreme zic eu că sunt o liberală de stînga. Bon, deci Băse fute pumni în faţă la copchii, nu mă interesează nici cît negru sub unghie dacă e reală sau e trucată imaginea aia, important e că eu îl văd fără nici o problemă făcînd aşa ceva. Dar fără nici o problemă. A fost răcan, a ajuns căpitan, la ăia nu-i cine ştie ce o palmă peste muian, ca să nu mai vorbim de caracterul lui de căcat.
Altceva mă siderează. Antonescu care aşteaptă să-l votez eu pe Geoană că l-am votat pe el. N-ai să vezi. Nu voi vota, să se voteze între ei. Iar Antonescu trebuia să se retragă, după tot rahatul pe care l-a mîncat pe seama lui Geoană şi a cumnatului lui. Chiar dacă iese Băsescu din nou, tot nu poate face nimic fără o majoritate parlamentară. Şi dacă iese Geoană, tot PD-L are cele mai multe voturi în Parlament. Schimbarea preşedintelui nu înseamnă schimbarea majorităţii. E incredibil, dar deopotrivă de amuzant să trăieşti în România asta care vorbeşte printre picioare. Pf.

3 comentarii:

Mai bine fara spunea...

Taps
În turul doi votez cu dvs.
Şi ăla mai recita şi psalmi. Să le trag un psalm, ce zici? Futu-le în aşa şi pe dincolo...
În maxim două-şase luni am tăiat-o de-aici... M-am plictisit.

Unknown spunea...

Hai, Bianca, sa te inveselesc si sa-ti spun, cu intarziere, ca atunci umblam prin Cluj, admirand statuia fal(n)ica a lui Iancu, bancul alegerilor din 22 noiembrie. Cica se duce o babuta la vot, da buletinul, ia stampila si intra in cabina. Sta acolo vreo 10-15 minute, cei de afara incep sa se agite, "Hai, mamaie, ca mai sunt si altii la rand!" la care ea scoate capul din cabina, se uita la ei si intreaba: "Futu-va-n cur pe toti se scrie legat sau dezlegat?"

Mai bine fara spunea...

Cat
Hihihi, îl ştiam, îl ştiam, banc gramatico-politic, dar nu strică să-l mai auzim odată.
Aşe, aşe, maică, se scrie dezlegat, staţi că vă arăt eu cum se scrie, că tot aşa am scris şi pe buletinul meu :-))

De unde mă citesc

free counters

Persoane interesate

Despre mine

N-am cine stie ce de spus, ma cam fascineaza lumea, restul e...literatura