Uite ce face blogul din om...

După postarea de ieri, azi mi-a sunat telefonul ca migul. Nici nu bănuiam că mă citesc atîţia prieteni! Staţi, oameni buni, liniştiţi că n-am decît o chestie "esenţială" - poveste veche la mine - mă duc, mă lipesc ăia cu gumă arabică - mor după sintagma asta cu gumă arabică - mă distrez cu batalionul de moşi şi babe - promit să scriu în fiecare zi şi să transcriu ce-a conceput creierul meu măreţ pe blog, pila mi-a promis că mă scoate la pizza şi bere, viermuiesc în spaţiul superb de-acolo, da' nu bag mîna în foc că urc pînă la Cetatea Zînelor, că urcuşul ăla de douăj' de minute mie mi-ar lua vreo două zile, bagă medicii bormaşina în mine un pic, şi gata. Mă întorc veselă şi voioasă acasă, cu un tratament care să mă ţină pe linia de plutire şi toată lumea cîntă un cîntec vesel. Nu-i dracu' chiar aşa de negru şi chiar aveam nevoie să mai socializez şi eu. Acuma urmează un rînjet, pe care, evident, nu ştiu cum să-l pun.
În altă ordine de idei, azi m-a sunat Bocsardi, mîine mă văd cu el. Genial regizor de teatru! Abia aştept să lucrăm împreună! Am o tonă de proiecte şi planuri - mă rog, vreo patru - nu scăpaţi de mine aşa de uşor. Plus că lucrez la un nou ciclu de poeme, să vedem ce se alege şi de-acolo. (Bine, vorbesc de parcă aş fi publicat ceva, dar tot lucru se cheamă). Aşa că..., în concluzie, nu mor. Şi dacă mor, vin să vă bîntui cu o ţigară în mînă, cu pantaloni cu bretele şi cu o barcă cu pînze în loc de inimă.