Acest anotimp e un geniu

Ninge de dimineaţă, neîntrerupt, cu fulgi mai mari, mai mici, mai deşi, mai rari, mai în ciudă, mai în serios. Avînd în vedere că sîntem pe 16 octombrie, ceasul nu a trecut la ora lui molcomă de iarnă, în care-ţi dormi şi ultima picătură de inconştient, subconştient şi supraconştient, mă bate temerea că acest anotimp e un geniu neînţeles, aşa, ca mulţi. Pentru că eu sînt o fată cuminte, doar aparent îţi vine să mă strîngi de gît, am ascultat de acest geniu şi m-am dus să-mi cumpăr cizme. Şi fistic. Şi să-mi plătesc datoriile, cine ştie, poate e şi Anul Nou defazat, şi să fiu la zi.
Mă întristează un pic că, dacă e geniu, probabil că de Crăciun voi sta cu buricul la soare sau, dimpotrivă, mă voi stinge recitînd tabla înmulţirii în marele ger cosmic. Am mai cumpărat şi cîrnaţi şi carne de porc, am uitat, în ton cu diluviul mistificat, şi am cochetat cu măcelarul. Mă rog, mai mult el cu mine, pentru că mie mi-era oarecum stranie treaba, mai degrabă l-aş fi înfiat, dar totul e posibil în anotimpuri geniale.
How bizarre. Probabil că săptămîna viitoare va fi Paştele, da? De unde miei în plin Crăciun?????
În rest, toate bune. O să cumpăr şi un brad în ghiveci, instalaţie am şi iar o să înjur toate artificiile de pe lumea asta.
E greu să înţelegi geniile, dar e şi mai greu să trăieşti cu ele. Ninge colosal.