Animale

...deci am un purice. Iniţial nu m-a pişcat, s-a mulţumit să mă privească. M-am holbat şi eu la el şi, de surpriză, am uitat să-l ucid, l-am pipăit neîncrezătoare. El a sărit în infraspaţiu de unde revine cu regularitate să se hrănească din plasma mea. Crede că burta, fundul şi falangele sînt cele mai hrănitoare, aşa că arăt, cu parcimonie, ca o boltă înstelată cu stele roşii şi mă scarpin cu cerul şi pămîntul. Dacă nu m-ar agasa aşa de tare, probabil că l-aş creşte. Şi, iai, ce frumos Goethe... sper că ştie toată lumea că a scris despre purici.

Cîinele Nero fugea după găină absolut ambetat, el ştia că oamenii iubesc găinile, găinile fac ouă, el ar trebui să latre şi atît, dar tot se purta ca o vulpe. Copilul ştia că ar trebui să se suie în pom după nuci, urechea ştia că nu ar trebui să fie surdă. Din toate trebuinţele astea mie îmi rămîne cîinele care îmi respira pe picior şi muream de cald. Este clar că poţi iubi doar fragmente.