Bijuterii

"Ce curioase sînt întîlnirile astea în închisoare: nu stai lîngă un om, stai lîngă o viaţă. Dar e ceva răsturnat în timp şi răsturnat faţă de viaţă însăşi, ca în viziunea Profetului aceluia din Vechiul Testament, unde casele încep să se reînsufleţească. La început aci, în cîte o cameră ca asta, stă un schelet lîngă un schelet. Primul schelet spune ceva: îşi dă astfel o voce. Al doilea schelet întoarce ţeasta spre el: îşi dă astfel o privire. Primul inventă o mînă, celălalt o altă mînă. Un schelet pune pe lume o mamă, altul un frate. Uneori două schelete se iau la ceartă, capătă pumni, muşchi, şi inventă bătaia. Viaţa aici se reface, parcă, bucată cu bucată. Zgîlţîi puţin un schelet şi vezi ieşind din el, ca dintr-o cutie mecanică, o dragoste, o slujbă, doi copii, un revolver uitat în pod, o sentinţă capitală comutată în muncă silnică pe viaţă. Zgîlţîi un altul, şi ies din el, ca sub un ochi magic, mari oraşe ale lumii, imagini de vis, apoi un început de contrarevoluţie, un cîine de vînătoare credincios şi o sfidare la adresa comuniştilor. Carnea şi viaţa se aşează pe schelete treptat, ca într-un joc de cuburi, aducînd nasuri, guri, umblete, atitudini. Uneori nu sînt cuburi destule şi scheletul rămîne cu părţi neacoperite: fără nas, fără umblet, fără ticuri, fără ideal de viaţă; pe cînd, alteori sînt piese prea multe, astfel că, după ce ai sfîrşit prin a reface cu ele o viaţă reală, trebuie să alipeşti de ea o viaţă posibilă, două, trei, cu delirurile şi plinătatea "netrăitului" lor. Cîte o umbră, ca scheletele de aci, ia în mînă toată istoria lumii şi dă cu ea de-a azvîrlita", Noica, "Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru".