Maukie - the virtual cat

joi, 8 octombrie 2009

După croşetat

Ei, da, e un hobby vechi de-al meu să fac tot felul de lucruri delicate cu mîinile, tot felul de danteluţe, cu aţă subţire, parcă în filigran, sau mai groasă, un filigran manelist şi nu mai am nimic, le-am dăruit prietenelor, dar toamna mă apucă savoarea asta de a sta şi a lucra cu mîinile, de a imagina imperii de texturi delicate care acoperă, e foarte probabil că aş fi putut fi un bun ceasornicar sau croitoreasă de zale. Devin subit atentă chiar şi la cel mai cretin film de epocă dacă personajul apare în cămăşile acelea de in, acoperite de broderii - broderii nu ştiu să fac, dar vreau să învăţ - peste care îmbracă catifele grele şi ţapene şi care îmi dau, invariabil, senzaţia că persoana e îmbrăcată doar pe dedesubt.
După ce m-am plictisit de atîta sentiment plenaro-buddhist, şi am terminat pe trei sferturi o bluză, aseară au început să zumzăie albinuţele.
Orlan şi Gunther von Hagens s-au căsătorit sub umbrela acţionismului vienez al anilor '60? Atunci, o simpatică precum Anette Messager le-a pregătit terenul, însă nu am găsit nicăieri vreo referinţă la sparagmos-ul grecesc - sfîşierea ritualică a zeului, bla, bla, bla, căutaţi şi citiţi - care orişicît, deşi transpus în modernitate, o astfel de abordare ar avea sens. Să fi fost Nietzche catalizatorul? Îmi vine greu să cred, deşi e la fel de greu să nu crezi, poate Tlon ştie mai multe, dar ai noştri artişti se referă exclusiv la modele medievale şi renascentiste şi nu am nici un chef să fac presupuneri psihologizante referitoare la influenţe.
La noi Alexandru Antik este cel care a purces la aşa: "În acest cadru artistul se dezbracă nud, se lasă tuns scurt, ca şi recruţii, de către un personaj feminin şi, intrînd într-o celulă cu gratii, începe să citească cu (sic) o lumînare în mînă o poezie neo-dada de poetul şi artistul maghiar Luggosy Laszlo. În timp ce ajutoarele sale aduc în spaţiul pivniţei organe sîngerînde de animale şi toarnă în ele ipsos lăsîndu-le ca pe nişte "mici insule", înconjurate de lumînări, artistul pronunţă textul "copilul tăciune", text repetat de o voce feminină, valsează pînă la epuizare, apoi încearcă să scrie cu fum pe peretele celulei "Visul n-a pierit"- "Acţionismul în România în timpul comunismului", Ileana Pintilie, Idee&Print design, Cluj, 2000. Treaba asta a avut loc în subsolul unei farmacii din Sibiu, în 1986 şi a fost întreruptă de Secu. În contextul meu, contextul acela mă interesează mai puţin, arta e o formă de rezistenţă ubicuuă, nu-i vreo taină.
Mă întreb, însă, ce morb subtil se insinuează în a distruge ceea ce iubeşti chiar în acel moment.
Şi pentru că m-au inspirat căutătorii în litere, o să caut şi referinţe literare, pe una o am.
Dacă aveţi idei şi cărţi de recomandat sînt pe fază.

7 comentarii:

Rodicutza spunea...

ar trebui sa ma abtin fiindca Gunther von Hagens imi face rau. Am vazut Body worlds in Philadelphia si am vomat doua zile, m-am certat durabil cu toti cei 5 prieteni MD din Philly etc. Deci evocarea e greu suportabila. Dar tre' sa protestez: sparagmos grecesc pe jumatate nu e sparagmos- sfasierea e doar jumatate, cealalta jumatate lipsa, "reciclatul", la fel de importanta in sparagmos este poate si motivul pentru care nu ai gasit referinte, lipsa partii fecunde a ritualului este ce scoate din minti, intreruperea cercului si de catre cine s-a gasit? Gunther von Hagens cu fata lui de hideous porc ?!
Ce a facut el nu este un spectacol de teatru anatomic este pura excavare de corpuri.

Mai bine fara spunea...

@Rod hotarîtă ca întotdeauna! Demersul meu e pur teoretic, încă nu mi-s lămurită la partea cu plăcutul. În fond, e vorba de corp, iar corpul omenesc, de nu mă-nşel radical, e demult în atenţia artei plastice :-))
Pe Orlan o ştii? Ea face lucruri încă şi mai radicale şi, cu certitudine, dintr-un anumit punct de vedere îi înţeleg "ars poetica", însă eu nu m-aş lăsa tăiată nicăieri, nici să mă tai!
Încă mai caut şi numai tu eşti de vină că mi-ai zis că ţi-a plăcut formularea cu "devoţiunile medievale ale secolului" şi atunci au început să se lege nişte lucruri...
Încă mai caut... e imens de citit, îţi dai seama..., de-aia ziceam, dar, pînă la tine, nici un răspuns.
Ştiam că Internetul ăsta e doar for fun :-)

Rodicutza spunea...

O stiu pe Orlan si il stiu si pe Sterlac de acum vreo trei ani, de dupa Body worlds in orice caz,
cand "toata lumea buna" mi-a tratat spasmele la stomac cu incredulitate, insinuau ca oi fi gravida
si ca oricum mintea mea clar ingropata in noaptea vremurilor este daca chiar nu razbate nici un licar din progresul pe care il reprezinta si lalalala
si cautand opinii contrare...

Sterlac si Orlan pe care si altii ii pun la un loc cu von Hagens sunt in alta categorie totusi.
In categoria "ce-si face omul cu mana lui se chema artizanat".
Si da corpul omenesc e in atentia artei, si Sterlac o scoate ca gata, e inadmisibil au trecut 2000(?) de ani si nici o schimbare notabila
in corpul omenesc (in arta sper ca vrea sa zica), asa nu se mai poate, tehnologia este umana ca doar e facuta de om
si atunci trebuie incorporata in om, e clar. Mie mi-ar fi venit sa-i zic pai da mister, corpul uman c'est du bien fait,
d'aia a rezistat 2000 de ani fara sa simta nimeni nevoia sa-l reinginereasca... uatever o fi in capul lui.
Dar sigur sunt destui filozofi care sa le glamourizeze operele,
Jean Baudrillard cel mai notoriu poate
dar... j'ai du mal.

Gunther von Hagens: se ia o gravida in luna a 9a (sau a 7a sau a 8a nu mai stiu exact) se taie pe jumatate cu un cutit foarte fin,
cu laserul sau ceva se scot toate lichidele si se plastineaza. Se expune jumatate de carcasa
de mama cu copil in burta, fireste si el perfect taiat in jumatate si plastinat cu grija.
N-am mai putut sa tai un mar in doua sa ii expun semintele multa vreme.
pe urma cum zic, cu marul e altceva, il tai, il mananc, este un ciclu al vietii, se intoarce el mai devreme sau mai tarziu sub o forma sau alta in pamant...

Mai bine fara spunea...

Rod
Asta, cu "filozofii care le glamourizează operele" foarte tare mi-a plăcutără :-)) Eu credeam că filozofii se glamourizează pe ei înşişi, pe ici, pe colo.
Şi cu tine mă învîrt în cerc, mama! Foarte puţin - dacă nu chiar deloc - mă interesează legătura dintre morală şi artă şi ştii că Wilde o zice demult, ca să nu zic că funcţiona mult înainte de Wilde. La vremea ei, blînda şi netraumatizanta "Lecţie de anatomie" a lui Rembrandt, mare scandal a făcut, ca să nu mai pomenim de altele şi altele şi altele!
Ideea era alta, dar dacă vrei tu, uite, mă nedumereşte şi pe mine greaţa ta nemetafizică. Din ce crezi că eşti făcută pe dinăuntru, din marţipan şi ciocolată?
Oricum, pe mine mă fascinează tipul tocmai pentru că, aşa cum spui, de 2000 de ani - mai mulţi, de fapt - dezvrăjirea totală a trupului nu face decît să-i adîncească misterul.

Rodicutza spunea...

Din ce suntem facuti nu-mi face greata. Fine, sunt plina de sange pe dinauntru, fine : ia-l, congeleaza-l si fa din el o sculptura cum face Marc Quinn in Self si arata-mi mare ars poetica fragilitatea elementului: sculptura care trebuei refacuta o data la 5 ani (ii 5 ani sa-si scoata 9litri de sange).

Inteleg, nu imi place dar inteleg chiar si ideea de desene cu angele altora (expirat), par si alte « removable » items, alte resurse « intrinseci ».
Ia-ti corpul, agata-ti belciuge de piele, ridica-te astfel cu macaraua catre cer, arata ce ai de aratat (am uitat ce arata Sterlac cu chestia asta) ia celule de tip ureche, cresteti-le pe un brat, pune-ti electrozi pe mushiul gol ca sa te dirijeze vizitatorii galeriei unde te expui sau chiar tot mapamodnul conectat prin internet,
De-ajuns cu creierul dirijand totul cine crede creierul ca este ?! Cool. Pe barba lor.

Da, filozofii glamurizeaza, cand isi creste Sterlac o ureche pe mana mi se pare stupid dar cand iti anunta Freud ca
“With every tool man is perfecting his own organs, whether motor or sensory or is removing the limits to their functioning.
Man has,as it were, become a kind of prosthetic god. When he puts on all his organs, he is truly magnificent (…) “
Ai curaj sa zici du-te bai de-aici cu blasfemiile tale ca nu e omul nici un fel de God ? N-ai !

Rodicutza spunea...

Dar speaking of Orlan si ars poetica si in general "comodizarea" corpului, parti achizitionabile modular sau pe de-a-intregul, clonare (uite un statement mai mild, doamna cu doi copacei clonatzi crescuti la locul expozitiei ca sa arate ca clonele crescute acolo n-au "nimic de a face" cu originalele) cel mai mare si adevarat ars poetica la Donna Rawlinson MacLean ducandu-se la un biroul de inventii in Londra ca se se patenteze. Pe ea insasi. Ca ei i-au trebuit mai bine de 30 de ani de munca serioasa ca sa se descopere si inventeze si ca vrea acum sa-si protejeze inventia! Sa nu poa' sa i-o copieze nime pe dai boj.
Si cand te gandesti la the likes of Orlan, nu zici ca are dreptate?
N-are, e o alintare dar e poetica in sensul pe care il inteleg eu ca inginer. La ingineri ureche pe umar nu rimeaza cu nimic!
Merci de raspunsuri (si de actionism! n-auzisem...)

Mai bine fara spunea...

Rod
Tot n-am înţeles. "A plăcea", noaptea sau ziua, în intimitatea/proximitatea propriei tale biografii, sau psiheme, are prea puţin de-a face cu "a căuta". Biografia mea poetica poate deveni biografia mea personală. Cercetarea, nu. Nu caut că seamănă cu mine. Caut şi gata. De asta mă derutează demersul tău.
Orlan este cel mai ironic critic de artă. Însă a te pre-face după fragmentele ideale, nu e a face. După cum ziceam, mai stau.

De unde mă citesc

free counters

Persoane interesate

Despre mine

N-am cine stie ce de spus, ma cam fascineaza lumea, restul e...literatura