După croşetat

Ei, da, e un hobby vechi de-al meu să fac tot felul de lucruri delicate cu mîinile, tot felul de danteluţe, cu aţă subţire, parcă în filigran, sau mai groasă, un filigran manelist şi nu mai am nimic, le-am dăruit prietenelor, dar toamna mă apucă savoarea asta de a sta şi a lucra cu mîinile, de a imagina imperii de texturi delicate care acoperă, e foarte probabil că aş fi putut fi un bun ceasornicar sau croitoreasă de zale. Devin subit atentă chiar şi la cel mai cretin film de epocă dacă personajul apare în cămăşile acelea de in, acoperite de broderii - broderii nu ştiu să fac, dar vreau să învăţ - peste care îmbracă catifele grele şi ţapene şi care îmi dau, invariabil, senzaţia că persoana e îmbrăcată doar pe dedesubt.
După ce m-am plictisit de atîta sentiment plenaro-buddhist, şi am terminat pe trei sferturi o bluză, aseară au început să zumzăie albinuţele.
Orlan şi Gunther von Hagens s-au căsătorit sub umbrela acţionismului vienez al anilor '60? Atunci, o simpatică precum Anette Messager le-a pregătit terenul, însă nu am găsit nicăieri vreo referinţă la sparagmos-ul grecesc - sfîşierea ritualică a zeului, bla, bla, bla, căutaţi şi citiţi - care orişicît, deşi transpus în modernitate, o astfel de abordare ar avea sens. Să fi fost Nietzche catalizatorul? Îmi vine greu să cred, deşi e la fel de greu să nu crezi, poate Tlon ştie mai multe, dar ai noştri artişti se referă exclusiv la modele medievale şi renascentiste şi nu am nici un chef să fac presupuneri psihologizante referitoare la influenţe.
La noi Alexandru Antik este cel care a purces la aşa: "În acest cadru artistul se dezbracă nud, se lasă tuns scurt, ca şi recruţii, de către un personaj feminin şi, intrînd într-o celulă cu gratii, începe să citească cu (sic) o lumînare în mînă o poezie neo-dada de poetul şi artistul maghiar Luggosy Laszlo. În timp ce ajutoarele sale aduc în spaţiul pivniţei organe sîngerînde de animale şi toarnă în ele ipsos lăsîndu-le ca pe nişte "mici insule", înconjurate de lumînări, artistul pronunţă textul "copilul tăciune", text repetat de o voce feminină, valsează pînă la epuizare, apoi încearcă să scrie cu fum pe peretele celulei "Visul n-a pierit"- "Acţionismul în România în timpul comunismului", Ileana Pintilie, Idee&Print design, Cluj, 2000. Treaba asta a avut loc în subsolul unei farmacii din Sibiu, în 1986 şi a fost întreruptă de Secu. În contextul meu, contextul acela mă interesează mai puţin, arta e o formă de rezistenţă ubicuuă, nu-i vreo taină.
Mă întreb, însă, ce morb subtil se insinuează în a distruge ceea ce iubeşti chiar în acel moment.
Şi pentru că m-au inspirat căutătorii în litere, o să caut şi referinţe literare, pe una o am.
Dacă aveţi idei şi cărţi de recomandat sînt pe fază.