Ziua plină de iubire

În primul rînd că m-au iubit toţi copiii între 18 şi 20 de ani, fete şi băieţi, am fost la o acţiune a Crucii Roşii împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină - de ce naiba îi spune aşa, că doar donezi sînge, nu faci nici o transfuzie - şi ar fi trebuit văzut pe bune cum explicam eu pătrunsă că există două căi de raportare la credinţă, cea regală, a lui Iov şi cea umilă, a apostolilor. (Pe asta o ştiu de la Pleşu de prin anul II, sau III?, nu contează anul). Deci copilaşii sînt absolut minunaţi, atît de pătrunşi de ei înşişi şi atît de deschişi, în acelaşi timp. Femei şi bărbaţi încă neatinşi de brumă, ab-so-lut minunat şi încep să înţeleg, extrem de vag, totuşi, fascinaţia pentru tinereţe. Sînt evanescenţi, ăsta e cuvîntul. După ce am discutat inclusiv despre misterul faptului că ţigările mentolate scad sau nu potenţa şi l-am încolţit pe director care fumează ţigări mentolate, am tras cu puşca spre finalul întîlnirii. Dar am vorbit imens despre desene animate şi basme, am mîncat tocăniţă, pastramă şi am băut vin roşu. Au venit în jur de 30 de donatori - eu nu pot să donez, că n-am vene, exist prin fotosinteză, deşi nu mi-ar strica să dau nişte sînge -, dar copiii, mă rog, tinerii voluntari ai Crucii Roşii au făcut toată şmecheria, că au stat în faţa centrului şi i-au persuadat pe trecători. Foarte tare.

Seara, întîlnire cu sufletul cît un purice cu Dabija. (M-a repezit odată şi nu l-am uitat). Pune în scenă la Sfîntu, "De-ale Carnavalului", completamente în limba maghiară. Din ce m-am documentat eu e un regizor de text şi de lucrul cu actorii. Păi, ce lucru, cînd tu nu înţelegi o boabă? Asta e secundar, voi scrie şi îmi voi face meseria, important este că am stat noi doi, singuri, în foaierul teatrului, ca să îl înregistrez. Şi am scris de am dat în bengă, că reportofonul a decis că nu vrea. Dar să-l fi văzut, doamnelor şi domnilor, îmbrăcat în negru pe un fundal negru, cu o lumină clar-obscur ca în Rembrandt. Deci, aşa da, chit că mi-au ieşit nişte poze de porc şi de bătaie de joc. Şi are o mîţă roşcată preferată care i se suie pe umăr şi îi dă jos pălăria şi-l linge pe obraz, o pisicuţăăăăăăăăăă. Şi a găsit o pană de chitară pe jos. Şi i s-a mai întîmplat o pană, în marele exod al ciorilor, negre toate, i-a căzut la picioare o pană albă ca neaua. Şi e anarhist. Şi e dezabuzat. Şi mi-a spus că nu spun tîmpenii, ceea ce mi-a vindecat ficatul şi tensiunea. Vă spun o chestie în premieră: "Raportul dintre regizori şi actori e unul de seducţie, aproape erotic" Amin. Abia aştept să văd.