La mine în cameră

La mine în cameră se întîmplă afară. La mine în cameră s-a închis Librăria "Pentru Comunitate". Librăria asta "comunitară", ca pentru cîini vagabonzi, avea darul de a exista pentru fiecare cîine în parte şi, eventual, de a face cîinii să-şi găsească un nume şi o lume. Deci, librăria s-a închis. Singura librărie de carte românească din judeţ, eu nu ştiu să existe o alta. Nu sînt bani, nu e nimic. Am apucat să îmi cumpăr, în rate, cele două albume de istoria frumuseţii şi urîtului, piraţii pentru Eduard şi încă alte cîteva, puţine. Toată reverenţa pentru Mădălin care a dus-o în spate atîta timp şi pentru Lucica. Luci, ţi-am adus Steinhardt înapoi, dar erai în concediu şi i l-am dat lui Mandarin, care l-a luat acasăăăăăă!!!! De cîte ori n-am intrat, obosită şi stresată de pe teren, în librărie, doar ca să VĂD, să mă UIT la cărţi. Le puteai cumpăra în rate, cu buletinul, doar să citeşti, doar să vrei, copilaşii se duceau cu cărţi la firme şi le ofereau pur şi simplu, pe loc, sau, dacă vroiai altceva, spuneai şi căpătai. Nu era doar strategia de marketing, era şi dorinţa şi îndemnul că e destul de interesant să citeşti şi că, eventual, îţi conferă un facies nobil. Inutil.
Deci, gata. Fără cărţi. Plouă de două zile, pe bună dreptate.

Gândeai c-am murit, neică?

M-am întors, călare pe-un cal negru. Şi dacă mă îmbolnăvesc all by myself, când ies în lumea sublunară mă îmbolnăvesc alţii.
Pe larg:
coridorul de la spital mirosea non-stop a căcat şi a pişat. Da' non-stop şi mirosul intra în camere pe sub uşă. Nu există duş. Dacă vrei să te speli trebuie să ceri DUŞUL de la asistente. :-)) Dacă vrei să te speli zilnic, cum e firesc într-o ţară care nu-i continentul african, ori te duci la rîu, ori le fuţi pe alea la cap să-ţi înmîneze instrumentul. Deci acolo e un spital din lumea a treia pentru oameni din lumea a patra. De ţînţari n-am suferit, din motive de aparat.
Pe scurt, poate vă mai binedispun un pic, cine-o mai arunca un ochi:

Ziua întîi, ora zece, unşpe, doişpe, treişpe, paişpe...:

Fac trei drumuri de la recepţie la cabinet şi retur. Mă rătăcesc printre clădiri şi pe alei. Nimic nu-mi place. Aerul, bleah, munţii, bleah, soarele, bleah şi, în general, sînt pusă pe făcut bot. Dau de un şanţ pentru canalizare în care o căţea tocmai a fătat 10 (ZECE!!!) jigadine. În mod normal, m-aş înduioşa. Acuma mă ia cu scîrbă. Mă enervează şi dulcegăriile, de genul: "Vai, ce drăguţi sînt, vai, ce dodoloaţe, vai, ce aşa şi pe dincolo". Cînd vă muşcă de cururi pe la voi pe-acasă îi visaţi mănuşi!!! Patul meu e ocupat de o mamaie care, cică, îl are rezervat de miercurea trecută. Eu cedez, mi se rupe de pat. Mă duc şi le grăiesc asistentelor: "Daţi-mi în alt salon, că nu se poate acolo". Ies să fumez, să-mi văd de treabă, să aştept. Mă întorc şi tanti care a trebuit să cedeze patul ACELA - deşi ea avea loc bine-mersi, în alt salon, nu i-aş fi luat eu patul de la gură - începe să mă frece la cap, că de cînd l-a rezervat ea. Baborniţa e proprietară pe pat, pe spital, pe univers. Şi nu e bolnavă. Înţeleg, vroia să fie cu pritena ei. Cum sînt hipertensivă de felul meu, încep să răcnesc imediat, de a început să vibreze geamul, să nu mă enerveze că o bag urgent în pizda mă-sii şi să-mi arate cum a cumpărat ea patul cu acte în regulă. Trîntesc bagajul, îi arunc, în sinea mea, că mă reprim, de felul meu, un "Crăpare-ai, hoaşco!" şi ies ca o furtună să mă duc în pavilionul D, etajul II, camera 69. Drăguţă cifră. În camera 69 mi s-a pus un "reader", adică un tensiometru la purtător. Din jumate' în jumate' de oră începe să bîzîie ca un roi de albine africane şi îmi strînge braţul ca într-o menghină. Trebuie să-l port 24 de ore. Aparatul are hamuri, tuburi şi o cutiuţă în care se depozitează tensiunea mea. Hamurile miros a om bătrîn şi nespălat şi a moarte, de nedescris de scîrbos. Partea simpatică e că port cutiuţa pe piele şi, pe sub tricou, îmi face o burtă de gravidă în colţuri, pe care mi-o port prin peisaj cu deosebit aplomb. Aha, a pornit. Deci: AU!!! Noaptea, maşina diavolului va funcţiona din oră în oră, aşa că voi dormi visînd, probabil, "Dezastre în aer". Sînt obosită, ameţită, destul de agresiv mizantroapă. Babele au reşit să-mi cîştige instantaneu antipatia, dar moşnegii - cel puţin pînă la proba contrarie - îmi stîrnesc duioşia mea de lunatică. Sînt famelici, par rătăciţi într-un univers imaterial, unii atît de debili şi de anemici în clătinarea pe holurile spitalului, că am impresia că levitează.
Acum scriu într-un pavilion, cu Villon deschis în faţă, ca să intimidez intruşii. N-ai să vezi. Încă nu e ceasul două in ză afternoon şi toţi au ieşit de la masă şi molfăie îngheţată. Da' toţi! Ho, bre, că nu s-au termenat rezervele, chit că e criză! Deocamdată, gata, mă duc să trăiesc în pădure.

...cinşpe, şaişpe, şaptişpe, optişpe...

Rătăcesc prin pădure, aud paşi în apă, în pîrîul din dreapta mea. Mă sună Mădălin. "Unde eşti?" "În pădure." "A, eşti la Covasna. Şi ce faci în pădure?" "M-am gîndit să mă vindec de hipertensiune, ca să nu mă mănînce ursul bolnavă."
Mă doare capul, dar pornesc pe un alt drum, mai departe. Detest - hiperesenţial - să merg pe lîngă pădure. Totuşi, nu am încotro. Aparatul care decolează din jumate' în jumate' de oră a primit un nume: îl cheamă Ygramul cea Multă. Merg pînă la o cascadă mică, nu pot mai departe. Fumez, mă uit la PET-uri, mai strîng din jurul meu mucuri de ţigară. Le pun în geantă să le arunc la primul coş de gunoi. Pe drumul de întoarcere mă întîlnesc cu trei băbuţe. Cîntă în timp ce culeg urzici. Le descîntă şi sînt din Sălaj. Mă opresc, din motive obiective, lîngă ele, şi Ygramul cea Multă începe să bîzîie. "Ce se aude?" Eu tac, mefistofelic, pînă mă îndur. "Eu fac aşa, am un aparat de măsurat tensiunea." "Da? Şi unde-l aveţi?" "În fund, că acolo măsoară", deşi se vedea clar că am tuburi şi o chestie neagră pe mînă.
Mitopoesis: Erau cele trei ursitoare şi se numeau chiar aşa: Elenica, Sofica şi Florica. Să le ţie Dumnezeu! Mare bucurie mi-au adus, de-aia, fără motiv. Şi-am stat cu ele într-un spaţiu pe care l-am botezat "Scaunul vorbelor".
Citatul de azi din Villon:

"N-am cheltuit, deşi-s falit
Pe băutură şi mîncare;
În dorul lelii de-am trăit
Nu la prieteni am a dare
I-arăt eu cui s-a-ncumetat
Noduri în papură să-mi cate!
Odată ce-s nevinovat
La ce mi-ar născoci păcate?"

Mitologii personale:
Veveriţe!

Uite ce face blogul din om...

După postarea de ieri, azi mi-a sunat telefonul ca migul. Nici nu bănuiam că mă citesc atîţia prieteni! Staţi, oameni buni, liniştiţi că n-am decît o chestie "esenţială" - poveste veche la mine - mă duc, mă lipesc ăia cu gumă arabică - mor după sintagma asta cu gumă arabică - mă distrez cu batalionul de moşi şi babe - promit să scriu în fiecare zi şi să transcriu ce-a conceput creierul meu măreţ pe blog, pila mi-a promis că mă scoate la pizza şi bere, viermuiesc în spaţiul superb de-acolo, da' nu bag mîna în foc că urc pînă la Cetatea Zînelor, că urcuşul ăla de douăj' de minute mie mi-ar lua vreo două zile, bagă medicii bormaşina în mine un pic, şi gata. Mă întorc veselă şi voioasă acasă, cu un tratament care să mă ţină pe linia de plutire şi toată lumea cîntă un cîntec vesel. Nu-i dracu' chiar aşa de negru şi chiar aveam nevoie să mai socializez şi eu. Acuma urmează un rînjet, pe care, evident, nu ştiu cum să-l pun.
În altă ordine de idei, azi m-a sunat Bocsardi, mîine mă văd cu el. Genial regizor de teatru! Abia aştept să lucrăm împreună! Am o tonă de proiecte şi planuri - mă rog, vreo patru - nu scăpaţi de mine aşa de uşor. Plus că lucrez la un nou ciclu de poeme, să vedem ce se alege şi de-acolo. (Bine, vorbesc de parcă aş fi publicat ceva, dar tot lucru se cheamă). Aşa că..., în concluzie, nu mor. Şi dacă mor, vin să vă bîntui cu o ţigară în mînă, cu pantaloni cu bretele şi cu o barcă cu pînze în loc de inimă.

PS

E pe bune. Adevărul e că mă simt foarte rău. Fac doi paşi şi abia îmi trag sufletul. Da' sper să mor, nu să paralizez.

Chestii esenţiale de neînţeles - interzis celor care nu rezistă la poveşti cu sînge

Acum două nopţi visul meu dulce şi zgubilitic - eram într-o clădire de sticlă în plină tornadă şi, brusc, s-a făcut linişte şi vedeam cerul rotund albastru şi cu soare, la capătul tunelului de vînt rotunjit în vitezele lumii, eram, clar, în ochiul tornadei - a fost întrerupt de o senzaţie stranie: m-am trezit cu mîna stîngă amorţită complet.
Am fost diagnosticată acum doi ani cu HTAE - hipertensiune arterială esenţială - şi încă de pe atunci m-a enervat cumplit chestia asta cu "esenţială". Ce e aia "esenţială", adică vine din esenţe, din străfundurile adeneului strămoşesc, sau ce? Am o boală sau am un tratat de Heidegger?
După cîteva reprize de dat sînge pe nas grupa mare, înfundat trompa cu tampoane la ORL pînă în creier, de mă simţeam o mumie egipteană, şi ba mă mai sufocam cu sînge, ba îl mai înghiţeam, ba mai scuipam pe toată lumea all around ca în Hitckock, în fine, cu o pastiluţă pe zi, credeam că ţin boala pizdii mă-sii esenţială sub control. Ei bine, nu. Esenţială cum e ea, mînca-o-ar viermii cei neadormiţi, a găsit o portiţă să scape, să progreseze şi să mă aducă vecină de pat cu infarctul şi cu atacul cerebral, morţi absolut sănătoase, de altfel, şi îndelung rîvnite de orice om normal la cap, în perfect acord cu esenţialele din viaţa lui.
Pentru că la spitalul din urbea nefericită în care vieţuiesc minimal au ridicat din umeri, după episodul cu amorţit mîna mi-am sunat pilele şi le-am zis: "Parisule, eu mor". A avut efect pentru că am fost invitată în grabă, aşa moartă cum sînt, la Spitalul Naţional de Cardiologie din Covasna, unde tot vine Băsescu - asta ca să mă laud, sîc! - să-mi fac un control. Am fost ieri - mi-am înhăţat şi mama de-o aripioară, să o vadă şi pe ea specialiştii lu' Băse - şi dă-i, dă-i, dă-i, dă-i, am ajuns la Covasna. Mă pup cu pila şi pila mă bagă rapid la ECG. Asistenta, extrem de drăguţă, îmi aplică neshte ventuzele, neshte ventuzuţe, neshte ventuzare în diverse părţi, de mă usturau major şi dă drumul la aparat şi mă electrocutează! Glumesc, erau tare simpatici electrozii ăia care vibrau - zzzzzzzzzz - în timp ce îmi măsurau esenţele. "Aveţi emoţii?", mă întreabă asistenta. Eu: "Ce emoţii? M-au ciupit ventuzele de ţîţe şi am anticipat". S-a dovedit că umorul meu nu era absolut necesar, pentru că aveam puls 94/minut. Intru în cabinetul doctoriţei, cu dovada în mînă, în timp ce mamei îi era aplicată aceeaşi procedură de anticipare, şi mă pun pe omorît ţînţari. Băi, zici că ăia au crescătorie acolo, nu altceva. And I'm the major sitting duck, într-o cameră cu o sută de oameni şi un ţînţar, ăla pe mine mă chinuie non-stop. După ce am masacrat lighioanele m-am pus pe citit planşele de pe pereţi cu bolile inimii. Vine şi mama, roşie toată pe piept, şi pătată pe cămaşă, pe deasupra, de la tortura prin ventuze. Apare doctoriţa, de-a dreptul genială, părea teribil de vulnerabilă în sandale cu şosete şi începe să ne ia la rost. Eu, galantă cum mă ştiţi, am lăsat-o pe mama să povestească despre ce o doare. A meritat, că am rîs în sinea mea - nu se vedea nimic în afară, da? - cu lacrimi din alea, adevărate.
Doctoriţa: "Spuneţi-mi ce simţiţi dumneavoastră". Mama: "Simt aşa, un vîj în ureche, şi sar cam la un centimetru în pat, poate doi". Doctoriţa: "Simţiţi vreo durere?" Mama: "Simt că îmi bate inima". În fine, o ia, o ascultă, o palpează, îi ia tensiunea şi îi prescrie extraveral.
Vine rîndul meu. Îi povestesc eu toate cîte în lună şi în stele şi mă ia şi pe mine la mînă. La faza cu ascultat inima şi tensiunea s-a schimbat la faţă.
Aşa că de luni mă internez la cardiologie cu toate băbăciunile şi toţi moşii - nu, nu vreau să-i jignesc - ca să vedem de ce sînt eu mai esenţială ca alţii şi am boli de-astea la atît de puţine primăveri. Nu ştiu ce să îmi iau de citit, sau să îmi iau doar de scris? Şi dacă mă taie cu ace,lame şi brice? Şi dacă mă halesc ţînţarii de vie? Nu, că îmi iau un aparat cu pastile. Şi dacă mă pun în cameră cu o mie de băşinoşi sforăitori? Nu-mi creşte şi mai mult tensiunea?
Ah, încă un vis: un schelet întreba de ce nu poate juca el rolul lui Claudius, din Hamlet? O voce din off: Să te vedem cum mori. Şi scheletul cade şi se propteşte în...pulă. Am rîs în vis şi m-am trezit rîzînd.
Cred că totul e în regulă.

Juvenila de mine

Mi-aş dori din tot sufletul să fiu genuin juvenilă, dacă nu aş fi atît de total contradictorie. În fond, citesc, scriu, frec menta, stau, nu am încredere pentru că încrederea vine odată cu toamna, stau, aştept să mor. Dovada totala a adolescenţei mele, care nu se mai termină de făcut, este că astăzi am vernisat super expoziţie a lui Plugor Sandor si tremuram ca varga. La un moment dat, mi-am reţinut respiraţia, pentru că inima o luase razna, si era să ma sufoc fix in direct, la microfon. Dar de ce? Eu sunt un om bazat şi deştept şi sigur pe sine şi pe afirmaţii, ca să nu mai povestim despre vocea mea la microfon care scoală şi morţii din morminte.
Am crezut că mor! Am vorbit pe repede înainte şi îmi imaginez că am făcut o treabă bună. Cine poate să creadă că dacă vorbitorului îi tremură picioarele în direct a făcut o treabă bună?
După care ne-am pus pe băut cinstit şi viaţa a căpătat altă dimensiune. Am vorbit ok, deşi prea repede, şi iată ce am spus:
"Mă simt deosebit de recunoscătoare pentru prilejul care mi s-a oferit de a vernisa acest eveniment artistic de excepţie, "Retrospectiva Plugor Sandor", cu lucrări inedite ale artistului, expuse acum pentru prima dată. Este o bună si necesară recuperare a celui care a trăit şi a creat printre noi, a celui care a dus faima acestui ţinut în cele patru zări. Deşi Plugor Sandor este un artist de valoare internaţională, iată că astăzi avem ocazia să descoperim şi mai multe despre el prin picturile de o valoare inestimabilă şi de o mare frumuseţe. Veţi descoperi în cele 65 de lucrări prezentate astăzi un colorist de primă mînă, un pictor în adevăratul înţeles al cuvîntului. Sensibilitatea lui cromatică extraordinară îl apropie de clasicii picturii universale, dar, în acelaşi timp, Plugor Sandor rămîne el însuşi, original, profund şi ironic. Veţi descoperi traseul artistic al pictorului în căutările din tinereţe şi vă veţi minuna de adevăratele bijuterii create mai tîrziu, în portretele de mai mici dimensiuni. Veţi descoperi duioşia profundă pe care Plugor Sandor a purtat-o acestor locuri şi oamenilor care trăiesc aici.
Mai amintesc şi aportul deosebit al doamnei Plugor care ne-a facilitat cu mare bunăvoinţă accesul la lucrările artistului. Un lucru pe care aş dori să îl mai ştiţi este că multor lucrări le-au fost schimbate ramele, iar geamurile de sticlă au fost înlocuite cu geamuri opace, pentru a nu reflecta lumina şi a nu răpi nimic din frumuseţea tablourilor. Albumul pus la dispoziţia dvs este şi el un demers important, lucrările lui Plugor Sandor văd în acest fel şi lumina tiparului.
În încheiere vreau să remarc şi să aplaud implicarea autorităţilor locale, Primăria Sfîntu Gheorghe şi Consiliul Judeţean Covasna, care au înţeles că au datoria morală de a susţine şi de a-şi proteja valorile, valorile care fac acest loc cunoscut şi preţuit în ţară, dar şi peste graniţe.
Mă voi opri aici, pentru a nu vă răpi nici un minut mai mult bucuria de a admira dumneavoastră înşivă aceste frumuseţi şi vă mulţumesc încă o dată pentru prezenţa dvs aici. Acestea fiind spuse, declar expoziţia deschisă."
Mă opresc şi eu aici. Nimic nu-mi place, dar e, totuşi, nici mai mult nici mai puţin decît o expoziţie. Gata, mă duc să îmi rumeg temerile în somn. Fetele şi băieţii au fost... infiniţi, super pe lîngă mine crizată. După două coniace m-am potolit şi l-am sunat pe Dinu Adam, ca să îi comunic că m-am retras în sihăstrie, pe muntele Venus.
PS- Multe n-am spus: Copacii şi păsările şi păstrăvii din lac şi aleile în care găseşti tot felul de sculpturi şi de sculpturi. Locul magic.

Sex literar cu doua feţe...

...adică aşa da şi aşa nu, despre sexul livresc românesc, leapşă de la Caligraf, via Luiza şi Pobby. Caligraf zice la un moment dat ca literatura românească e pudibonda http://www.caligraf.net/?p=483. Eu mărturisesc că mi se pare una dintre cele mai erotizate literaturi, enervantă in insistenţa asta pe sex, pe "sa i-o tragem doamnei la buci" pînă la finalul cărţii, într-un fel sau altul. Dacă nu-i oleacă de sex - si mărturisesc cu ruşine că am pervertit o întreagă generaţie, back in the eighties, punîndu-i să citească scena violului din "Răscoala" şi atît şi nimic mai mult - se ratează cartea, proza scurtă, ce-o fi. Exagerez, evident.
Scena mea preferată de sex:

"La cîteva zile sau săptămîni după acest eveniment, fata cu care vorbise Friptu, ibovnica lui, cum ar veni, începu a i se plînge maică-sii că noaptea îi intră cineva în odaie; mai ales în nopţile cu lună nouă - se dezbrăca de hainele cu care fusese îngropat şi se strecura lîngă dînsa, sub plapumă. Ea ar fi trebuit, desigur, să-l respingă, dar fiinţa aceea stranie avea o putere neobişnuită asupra ei, o speria şi, în aceeaşi măsură o fascina şi o excita, încît, de îndată ce trupul rece şi umed, mirosind încă a pămînt reavăn şi a ceară şi busuioc, se alătura trupului ei fierbinte şi somnoros, care nu mirosea decît a carne vie, adică a sudoare ţărănească, simţea la toate încheieturile o gîdilitură persistentă, nesăţioasă, nesuferită şi un deşert în pîntec, un gol ce tînjea să se umple şi atunci îi venea să se întindă în toate părţile, pînă i-or trosni oasele şi se va rupe totul în ea, să strige şi să-şi înfingă unghiile în pulpe, să se încovoaie, să muşte din tăblia patului, să rîdă ca o smintită, să arunce cît colo plapuma, să sfîşie covertura, să-şi smulgă sînii, să înghită săbii şi flăcări ca un bolnav de pojar sau poate de friguri, ca posedată de Satana. Deodată braţele lui veneau grăbite şi frenetice din toate părţile şi o cuprindeau, o încolăceau, în vreme ce nenumăratele lui picioare se strecurau între picioarele ei şi i le despicau şi o zgîriau, pîntecul îi era strivit de ceva greoi şi brutal, un alcool călduţ îi amorţea încheieturile, gura imensă a stafiei îi înghiţea încet şi fără durere capul, apoi gîtul şi umerii; lunecînd moale, trupul ei fragil şi elastic pătrundea în celălalt trup ca într-un şarpe imens, pînă în locul unde ochii ei şi ai lui se suprapuneau, la fel piepturile, coastele şi vîrfurile degetelor, şi în acelaşi timp simţea alt trup pătrunzînd într-al ei, sugîndu-i fierbinţeala şi vlaga şi concentrîndu-le într-un singur loc, ce o ardea atît de tare, încît îi venea să ţipe - acel ţipăt prin somn, lent, vîscos, neîntreg ce nu poate părăsi gîtlejul - dar nu scotea decît un scîncet moale, apoi adormea şi, prin somn, îl simţea dezlipindu-se, eliberînd-o, acum el fierbinte, cu trupul irizînd în întunericul odăii, abandonînd-o flască şi udă în aşternutul de gheaţă, sub plapuma "rece ca o tablă peste care a căzut bruma", după cum se exprima agentul".

Nda. "Povestea marelui brigand", Petru Cimpoesu, e super cartea.
O scenă de sex mai slăbuţă, dar, cu toate că e aşa cum e, probabil că Eminescu e singurul scriitor-cult pentru mine, aşa că nu trageţi foarte tare în pianist. Dar dacă Caligraf a pus Arghezi, Dragos, Creangă, pun şi eu oleacă de Eminescu.

Fragment din mauscrise:
""Te iubesc" - espiră ea şi corpul ei subţire, frumos, alb zvîcnea tremurînd sub al meu şi cracii ei goi şi răşchiraţi între cari zăceam eu se suise cu convulsiune asupra corpului meu. Pieptul meu apăsa sînii ei tari, rotunzi şi albi, gura mea zăcea apăsată pe a ei, ea-şi unise braţele asupra spatelor mele şi mă strîngea la sîn cu toată puterea sufletului său, eu mă-mpingeam încet şi mecanic în eapănă ce simţii că ea tremură spasmotic şi schingeşte de plăcere pănă ce o lovitură electrică ne ţinu înfipţi unu-ntr-altul c-o voluptate dureroasă - păn ce apoi, răsturnîndu-mă alaturi cu ea, adormii dulce şi liniştit alături cu tînărul meu amor".

Vai, sărmanii electrocutaţi! Ce viaţă! Mai are Eminescu, tot in manuscrise, un fragment genial, în care bietul amorez cade în adîncurile "pizdăhăului" - sînt absolut convinsă că încerca să fie poetic, da? - de mă prăpădesc de rîs, da' nu reuşesc să-l găsesc acum.
Mai sînt scene de sex absolut savuroase în literatura noastră română, dar nu ştiu de ce scenele de sex nu mi se par memorabile. Desprinse din context capătă un soi de tristeţe psihanalitică - sau capăt eu? -, parcă e mai degrabă post-coitală, decît coitală de-a dreptul. Şi cam atît.

Sex, sex? Poate migrene

Text din America sfirsitului de secol XIX, pentru ca tot sintem la inceput de mileniu. Rar intilnesti asemenea bijuterii, drept pentru care ii multumesc lui Vladone, de unde l-am luat. Enjoy, mie mi se pare delicios.


Instructiuni si sfaturi pentru tinara mireasa

Pentru gingasa tanara femeie care a beneficiat de o buna educatie in Legile Domnului, ziua nuntii este, in mod ironic, atat cea mai fericita cat si cea mai terifianta zi din viata ei. Pe de o parte este nunta in sine, in care mireasa este atractia centrala intr-o frumoasa si inspirata ceremonie, simbolizand triumful ei in a-si asigura un barbat care sa ii indeplineasca toate nevoile pentru tot restul vietii.
Pe de alta parte este noaptea nuntii, in cursul careia mireasa trebuie sa platesca tributul, ca sa spunem asa, infruntand pentru prima oara teribila experienta a sexului. In acest punct, dragi cititoare, lasati-ma sa exprim un adevar socant. Exista cateva tinere femei care asteapta noaptea nuntii cu placere si curiozitate! Feriti-va de o asemenea atitudine! Un sot egoist si senzual ar putea usor sa profite de o astfel de mireasa. Trebuie sa nu uitati niciodata une dintre cele mai importante reguli ale Bisericii in ceea ce priveste Casatoria: DARUIESTE PUTIN, DARUIESTE RAR, SI MAI PRESUS DE ORICE, DARUIESTE CU ZGARCENIE. Altfel, ceea ce ar fi o casatorie normala s-ar transforma intr-o orgie a destrabalarii sexuale.
Pe de alta parte, teroarea miresei nu trebuie sa fie extrema. Desi sexul este in cel mai bun caz revoltator si, in cel mai rau caz, dureros, trebuie indurat si asa a fost de la inceputurile timpului, deoarece este compensat de construirea unei relatii monogame si de copiii rezultati din aceasta.
Este inutil, in majoritatea cazurilor, ca mireasa sa incerce sa refuze o initiativa sexuala din partea mirelui. In timp ce barbatul ideal s-ar apropia de sotia sa doar la cererea acesteia si doar in scopul procrearii, asemenea nobilitate si lipsa de egoism nu poate fi asteptata din partea barbatilor obisnuiti. Majoritatea barbatilor va cere sa i se ofere sex aproape in fiecare zi. Mireasa inteleapta va permite maxim doua scurte experiente sexuale saptamanal, in timpul primelor luni de dupa casatorie. Apoi, odata cu trecerea vremii, va trebui sa faca orice efort pentru a reduce aceasta frecventa. Sa te prefaci ca esti bolnava, somnolenta, durerile de cap sunt printre cele mai bune prietene ale nevestei in aceasta problema. Argumentele, certurile, mustruluielile si cicalelile s-au dovedit de asemenea a fi foarte eficiente, daca sunt folosite seara tarziu, cam cu o ora inainte de momentul in care sotul ar putea incepe procesul de seductie. Sotiile istete sunt mereu in alerta, cautand noi si din ce in ce mai bune metode de a refuza si descuraja pornirile amoroase ale sotului. O sotie buna trebuie sa ajunga sa reduca contactele sexuale la unul pe saptamana inainte de incheierea primului an de casatorie si la unul pe luna pana la sfaritul celui de-al cincilea an.
Pana la a zecea aniversare, multe sotii au reusit sa incheie perioada de a purta in pantece copii si au atins cel mai inalt tel, acela de a stopa definitiv contactele sexuale cu sotul lor. Dupa atat timp petrecut alaturi de sot, deja poate sa se bazeze pe dragostea copiilor si pe presiunile sociale pentru a-l tine acasa.
Precum trebuie sa fie mereu atenta sa tina cat mai jos posibil nivelul contactelor sexuale, mireasa inteleapta va fi cel putin la fel de atenta si cu limitarea modului si gradului de desfasurare a actului sexual. Majoritatea barbatilor are de la natura o inclinatie spre perversiune, iar daca li se ofera cea mai mica sansa va vor angaja intr-o mare varietate de practici mai mult decat revoltatoare. Aceste practici includ printre altele: practicarea actului normal in pozitii anormale, atingerea corpului femeii cu buzele si limba, oferirea corpului lor gol pentru a fi explorat cu buzele sau limba de catre sotie. Nuditatea, discutiile despre sex, citirea unor povestiri despre sex, admirarea unor fotografii sau desene cu sugestii sexuale fac parte din obiceiurile adoptate rapid de barbati daca sotiile le permit. O mireasa inteleapta isi va face un tel din a nu ii permite niciodata sotului sa ii vada corpul descoperit si din a nu il lasa nici pe el sa se descopere in fata ei.
Sexul, atunci cand nu poate fi prevenit, va fi practicat doar in intuneric total. Multe femei au gasit util sa doarma imbracate noaptea: ele purtand camasi lungi din bumbac, iar ei pijamale. Acestea trebuiesc imbracate in camere separate si nu trebuiesc indepartate in timpul actului sexual. Astfel, doar o minima parte din piele este expusa.
Odata ce si-a pus camasa si a stins toate luminile din camera, mireasa trebuie sa se intinda tacuta in pat si sa astepte sosirea mirelui. Cand acesta intra in odaie, bajbaind prin intuneric, femeia nu trebuie sa scoata niciun sunet pentru a-l ghida in directia ei, deoarece ar putea fi considerat un semn de incurajare. Trebuie sa il lase sa se chinuie si sa spere ca se va impiedica si se va rani usor, bun pretext pentru a-i refuza accesul la favorurile ei sexuale. In momentul in care sotul ajunge langa ea, mireasa trebuie sa stea perfect nemiscata. Miscarea corpului ar putea fi interpretata ca excitatie sexuala de catre sotul optimist. Daca incearca sa o sarute pe buze, sotia trebuie sa intoarca usor capul, astfel incat sarutul sa fie pe obraz. Daca incearca sa ii sarute palmele, va trebui sa stranga pumnii. Daca incearca sa ii ridice camasa si sa o sarute in orice alt loc, ea trebuie sa isi traga rapid camasa la loc, sa sara din pat si sa pretinda ca trebuie sa mearga urgent la toaleta. Aceste actiuni ii vor tempera dorinta de a o saruta in locuri interzise.
Daca sotul incearca sa isi seduca sotia cu discutii lascive, aceasta isi va aminti instant o intrebare triviala, non-sexuala, pe care sa i-o adreseze. Imediat ce el raspunde, mireasa trebuie sa continue aceasta discutie, indiferent cat de frivola poate parea in acel moment. Intr-un final, sotul va intelege ca daca doreste sa intretina raporturi sexuale cu femeia sa, acestea vor trebui desfasurate fara alte inflorituri amoroase. Nevasta inteleapta ii va permite sotului sa ii ridice camasa nu mai sus de talie, in timp ce el isi va desface doar partea din afata a pijamalei, pentru realizarea conectarii. In timp ce el pufaie si gafaie, ea va ramane perfect tacuta sau va purta comversatii plictisitoare despre treburile casnice. Mai presus de orice, sotia va ramane perfect nemiscata si, sub niciun motiv, nu va ofta sau geme in timpul actului sexual. Imediat ce sotul a incheiat treaba, sotia va incepe sa se planga de diferite probleme ce vor trebui rezolvate de catre sot. Multi barbati simt o placere sexuala majora in a se relaxa dupa comuniunea cu femeia lor, astfel incat sotia trebuie sa se asigure ca nu ii ofera nicio secunda de pace in aceasta perioada, de care el sa se poata bucura. Altfel, barbatul ar putea fi incurajat sa incerce din nou in curand.
Un factor pentru care mireasa trebuie sa fie recunoscatoare este faptul ca familia sotului, scoala, biserica si cadrul social au lucrat impreuna de-a lungul vietii acestuia pentru a insamanta in el un profund sentiment de vinovatie si rusine in ceea ce priveste sentimentele sale sexuale. Femeia inteleapta va profita de acest avantaj si isi va urmari telul sau de a limita initial aceste porniri barbatesti, iar apoi de a anihila total dorintele sotului de a se exprima sexual.