2009, cel mai absurd an

Am stat mult să mă gîndesc dacă acest an a fost cel mai absurd, sau 1988, sau 2003. Cred că anul ăsta a fost cel mai absurd pentru că a fost vid. A fost un an în care aş fi putut fi imens umilită de puţinătatea mea, dar n-am fost, că dorm şi am imaginaţie. Anul în care nu am vrut nimic şi nu am fost nimic mi se pare absurd. Anul în care, pînă la urmă, m-a făcut să mă gîndesc la mine ca la o absurditate, o ceva care se contrazice în funcţie de context, ceea ce azi contrazice ceea ce a spus ieri. Anul în care am dormit. Şi care văd că e cel mai profilic pentru blog. Anul în care am încercat, pentru prima dată, să fiu publicată de Editura "Cartier" şi nu am reuşit, Galaicu mi-a răspuns că e criză şi că textele mele sînt "făinuţe". Nu, sînt orice, dar "făinuţe" nu sînt. Anul în care boala mea a progresat şi toată lumea m-a sfătuit să renunţ la ceva. Anul în care, la sfîrşitul lui, oameni pe care i-am iubit din tot sufletul îmi trimit invitaţii pe face-book, sau mă sună aleatoriu. Anul în care primesc flori albe pentru că numele meu e Bianca. Vid. Un an care e absurd pentru că n-am înţeles nimic. Nu m-a îmbogăţit, nu m-a împuţinat.
Un lucru e sigur. Trece. Mâine.

Postare la cererea lui Strelnikov...

... care, de obicei, are dreptate :-)) dar şi că bancul e genial. Mersi, Iosif. (Nu, nu e Iosif tatăl acela, e Iosif şi fraţii săi :-))
Un irakian şi un kuweitian stăteau faţă în faţă în tranşee şi se împuşcau de zor. La un moment dat irakianului i se blochează mitraliera: - La bizda-bizdii mă-tii de bushc’ îmbuzit! înjura irakianul în cea mai pură românească de care era el în stare. Kuweitianul îl aude şi îl intreabă într-o românească la fel de pur stîlcită: - Bei bork de gaine, de unde jdii la tine ruminejte, bei? - Ieu făcut jgoal la Rumania, bei jegule goglit! - Zeu? Ji unde fecut la tine jgoal? - In Biucresh. Ei! Ji ce jgoal fecut tu, bei? - Bolitehnica. Da’ di ge? - Pei ji eu fecut jgoal la Romania. - Daaa? Ce jgoal? - Eu fecut Medigin la Tirgu Murej. Irakianul între timp îşi reparase mitraliera şi începe să tragă mai îndîrjit după kuweitian. - Ia bei glonz, la bizda mă-tii de ungur !

Femeile făcute sărbători

Sînt de-a dreptul instalate în plan. Se simt recunoscătoare că sînt instalate în plan. Sînt deificate din motive de plan. Mereu plîngînd, şi mereu încercînd un loc în care să nască. Şi mereu futute, dacă mi se permite blasfemia. Mie mi se permite.
Femeile care suportă facerea, nu contribuie. Femeile care, cu siguranţă, sînt reduse la o funcţie înspăimîntoare: să nască bărbaţi, care vor ucide, în continuare, să nască femei care vor naşte bărbaţi, care ucid. O lume a femeilor care nasc bărbaţi. Opriţi-vă. Ştiu că sună mesianic, ştiu că sună inuman. Dar opriţi-vă. Cu fiecare bărbat lumea scade.

Sărbătorile înseamnă prietenii mei de peste an

Care mă suportă şi acră sau răutăcioasă fiind şi cărora nici nu le trece prin cap să mă scoată din zona prietenilor buni şi dragi. Sărbătorile mai înseamnă nelipsita mea mamă care nu bagă de seamă că am crescut şi cu care am aceleaşi - incredibil - veşnice discuţii despre dus gunoiul - versus citit, de aproximativ 33 de ani. În ultima vreme, o altă tradiţie se instalează şi anume să repar chiuveta de la bucătărie, care se înfundă în perioada asta. N-o să credeţi, dar am început să mă pricep să dezinstalez furtune, să le curăţ, să le montez la loc şi să am o atitudine gen Bruce Willis "I'm the savior of the Christmas", pentru tot restul zilei.
Mai înseamnă nevoia de a face fapte, ceea ce e chiar periculos, avînd în vedere că sînt dispusă să ofer colindătorilor mai mulţi bani, mai multă mîncare şi mai mult adăpost decît ar fi normal pentru sănătatea mea, care ar vrea să stea, naibii, în pat, că duminică iar lucrez.
Înseamnă sarmale care îmi ard limba, înseamnă portocale fără număr, mâncate în miez de noapte, ca să-mi refac sistemul sever dehidratat şi văduvit de vitamine şi alte oligoelemente, din motive de prea mult vin, prea multe ţigări şi prea mulţi ani. Înseamnă copilaşi care uită colindele, înghit aer, dau disperaţi din mînuţe şi te privesc de parcă te-ai pregăti să îi mănînci de vii.
Înseamnă nepotul meu căruia îi joacă ochii în cap cînd vede cadourile şi frati-meu, care îl aduce şi îmi provoacă leziuni interne prin îmbrăţişare. Are 1,90 şi nu s-a ocupat niciodată cu cărţile. You do the math.
Mai înseamnă gesturi complet neaşteptate, cum a fost cel de ieri al colegei mele, care şi-a scos inelul de pe deget şi mi l-a oferit, pentru că am spus că îmi place. Şi eu fac gesturi din astea, dar nu m-am aşteptat să fie atît de plăcută şi de neobişnuită confuzia în care politeţea se luptă cu dorinţa. Ha! Frumos.
Înseamnă o pasiune totală, absolută şi imuabilă pentru bine, adevăr şi dreptate care dispare prin vară.
Înseamnă tot felul de filmuleţe de sezon, cu Crăciunul, la care îmi dau lacrimile, invariabil, şi mi-e o ciudă de mor.
Înseamnă incredibili nervi că vecinii îşi bat covoarele de dimineaţa pînă seara, de la 7 la 11.
Înseamnă un gînd mic şi bine dosit de tandreţe pentru toate animăluţele care nasc pui vii.
Înseamnă şi o mare tristeţe pentru că Paştele e prea aproape.
Însemn eu, cu toate ale mele şi alţii cu toate ale lor. E Crăciunul.

Antichrist

Muţumesc, Stre, dar chiar n-am avut răbdare să îl văd cap-coadă. Imagini perfecte, dar cred că e vina operatorului, în rest, aşe teribilă canapea a lui Freud, amestecată cu Jung. Aşa îmi imaginam eu că o să fac un film pe la 12 ani. Îmi aduce aminte de "Veronica se hotărăşte să moară". Ptiu. Thanks, but no, thanks.
În complet şi total dezacord cu Puck îmi plac foarte tare imaginile cu trupurile goale, numai fibră, nici măcar muşchi, metafizică de fibre. Dar, repet, nu ştiu cît e meritul regizorului.

Şi pentru că e 22 deşi aş fi preferat să tac mîlc, telegrafic:
Am ieşit pe 20 în stradă, strigând "Veniţi cu noi!". Maică-mea, coafeză fiind, a ieşit în uşa coaforului să caşte gura şi s-a trezit zbierând "Bianca, treci acasă!"
Pe 21-22-23-24 am dus mîncare militarilor care au ocupat Poşta şi stăteau bieţii bîrzoi de pază. Am rămas fără oale.
Pe 25 am mîncat sarmale şi am făcut de pază la fabrică, la dispensar. Doctorul a făcut o pasiune pentru mine. Mie mi se părea un dobitoc.
Pe 26 am plecat în Bucureşti, că nu se mai putea. Doi prieteni au venit cu mine. Am bocit cu spasme la gândul celor care au murit pe la senat şi pe la universitate. Doi tipi m-au întrebat de ce plîng.
Pe 27 ne-am întors acasă toţi trei. În Gara de Nord paznicii mi-au aruncat pe jos, cu nespusă ură, cuţitul cu care vroiam să desfacem o conservă. Am pierdut şi cuţitul copilăriei mele. Am mâncat trei kilograme de lămîi. Din tren se auzeau, încă, mitralierele. Îmi transpira nasul de la lămîi.
Pe 28 începeau să se dezgolească gropile comune în care au fost aruncaţi cei ucişi la Timişoara, pe un ecran de teveu alb-negru. Insuportabilă senazţie de vid şi de non-sens. Am plîns.
30 ianuarie: Iliescu îşi ţine discursul. Lumea îl huiduie: "Nu mai da din mînă, nu mai da din mînă!"
De-abia după discursul Iliescului am intrat într-o stază care ţine pînă azi.
Asta e.

Ei, aşa da

Vai, tu, ce supriză! Băsescu l-a numit pe Boc premier! Ei, nu, că la asta nu mă aşteptam, mai să mi se taie genunchii de emoţie. Au făcut guvern cu UDMR, nici la asta nu mă aşteptam, am fost complet luată prin suprindere! Băi, frate, ce mişcări imprevizibile, ce strategie de a scoate ţara din criză, ce mişcări elegante, şerpuite şi de-a dreptul funcţionale are preşedintele nostru reales. Pfuai. Nici că am spus de vreo doo ori că UDMR a vîndut alegerile, cel puţin aici, în Covasna, una ziceau la teveu, alta era primarul meu udemerist care stătea în uşa secţiei de votare şi îi îndemna pe oameni să voteze cu Băsescu. Sînt curioasă, totuşi, cît timp vor veni banii ăştia pentru refacerea infrastructurii. Evident, refac şoselele, dar nu şi canalizarea şi apa, pompierii se plîng că boii le-au îngropat hidrantele - mamă, ce desene animate - şi e evident că trebuie să strice tot, mai devreme sau mai tîrziu. Nu contează, Jan boxează. Ia, stai aşa, se aude capra afară. Ies şi eu să le dau nişte bani. Poate, dacă stăm capră, primim şi noi nişte bani. Că singuri, facem toţi banii.

plictiseală...

morţi, insomnii, inima mea prea grăbită să-şi ticăie sfîrşitul. Ne găsim cumva rostul aici sau acolo, nimeni nu rămîne pe lîngă. Şi dacă rămîne, ce să zic, s-o fi termenat galaxia. Am un sictir de zile medievale, chit că ninge şi mă bucur de mor, la propriu. N-am voie să mă bucur, n-am voie să mă enervez, n-am voie să am coşmaruri, n-am voie să mănînc decît chestii fierte, n-am voie să fiu prea grasă sau prea slabă, n-am voie să beau, n-am voie să nu beau, n-am voie să am orgasm, n-am voie, în fine, să exist. Aproape patruzeci de ani de România mi-au semnat necrologul. N-am voie nimic. Sînt o păcătoasă condamnată la o moarte lentă, imundă, greţoasă, indusă chiar de felul meu de-a fi, recte, e vina mea. De peste tot primesc sfaturi să renunţ la ceva: la sare, la ţigări, la mâncare, la cărţi, la sutiene cu danteluţe, la oxigen. Eu sînt de vină că exist, ar trebui să fiu responsabilă! Deşi se presupune că plătesc nişte asigurări de sănătate, nici dracu' nu-şi asumă faptul că EKG-ul meu arată de parcă a deraiat trenul în ninsoarea anunţată. Eh. plictiseală şi fistic. Iubesc fisticul.

Flori, fete, filme sau băieţi

Am rîs de m-am prăpădit la filmuleţul cu Ana Birchal în care presta la aparat unui tip deosebit de îngrozitor de impotent - Anna era magistrală, s-o recunoaştem în grup - şi am dat sfoară în ţară printre fete să aflăm cine era mojicul. Păi, ăla trebuie ocolit cale de 20 de kilometri, să te indeşi la el pînă îţi cad dinţii şi îţi crapă limba, şi lui să-i cadă mai rău decît dacă i-ar cădea de pe Everest. Mai nou, bîrfele puse în circulaţie de Patapievici - nu ştiu de ce, îl văd chiar pe el în postura respectivă, de impotent cu acte în regulă - spun că Geoană ar fi partenerul. La drept vorbind... Geoană, într-o maşină, pe scaunul din stânga, sex oral... Cred că nu are nici erecţie matinală şi, în genere, oamenii politici par lipsiţi de sex, de parcă li s-ar fi uscat şi ar fi căzut singură. Nici Sarkozy nu iese din schemă, cu toată nevasta lui trofeu. În ceea ce-l priveşte pe Băsescu.... să i-o montezi la aparatul de muls vaci şi tot nu poţi scoate de la el un guvern.
În absolut orişice caz Patapievici a fost incredibil de mistreţ. Alo, domnu', parcă scriaţi undeva că poporul român e radiografia fecalei? Bine aţi venit la doctor.

Postume, cum s-ar zice

Deşi am crezut că o să mi se usuce mîna din cot şi o să cadă singură, am votat, din nou, cu Antonescu, adică Geoană. Din păcate, sau din fericire, nu se ştie încă, a ieşit Băsescu, m-am culcat cu un preşedinte, m-am trezit cu altul. Mi s-au părut foarte drăguţi toţi susţinătorii de pe la televizor, inclusiv Vadim, ai ambelor tabere, toţi susţineau că mai fac o revoluţie, sau că iese cu război. Dragilor, am o veste: România îşi face revoluţiile, chiar dacă unii preferă să le spună lovituri de stat. Între camarila băsesciană sau cea pesedistă n-am cine ştie ce elanuri, problema rămâne aceeaşi: cu cine faci guvern, cu cine ieşi din criza politică? Simptomatic pentru "economia de piaţă" a României este că o criză politică nu numai că provoacă, dar şi susţine o criză economică de proporţii. Se mai îndoieşte cineva că nu avem economie? Hî.
Situaţie în teritoriu: a trecut Băsescu prin Covasna, Udrea, Blaga au promis bani şi banii au venit. 65% dintre covăsneni au votat cu Băsescu, deşi UDMR este în coaliţie cu Antonescu. Voturile nu s-au cumpărat, stimaţi telespectatori, prin mită electorală 3 pateuri, ci prin miliarde de lei şi prin "ce vreţi?" "ce daţi?". Nu va mai conta nici o secundă că ne îndreptăm cu paşi extrem de repezi către o dictatură aproape militară, gen cine nu-i cu mine e împotriva mea, nu contează nici o secundă că dragii mei intelectuali din Bucureşti sau din SUA nu pricep cât de abject e PD în teritoriu, ce meschinărie ordinară şi la ce mijloace de şantaj recurg ca să obţină ceea ce vor. Vă faceţi mari, mari iluzii dacă vă imaginaţi că PD, acum, e altceva decât ceea ce a fost FSN. Aceeaşi baroni locali, dar de altă coloratură şi încă şi mai porniţi, că ăştia n-au apucat să devină baroni, dar tare mai tînjesc. Pentru că omul e mic şi prost, nu-i pasă cîte cărţi ai citit, da' îi pasă cîţi bani îi dai.
Aş fi o ipocrită să zic că mie nu-mi pasă - ia, daţi-mi mie cîţi bani aveţi -, dar nici nu m-aş vinde. Ei, ai noştri udemereşti din coaliţia lu' Antonescu, l-au votat pe Băse, că le-a dat bani. Să ne trăiască, dragi români. Am ratat, din nou, şansa pe care am avut-o după 1989, aceea de a avea o deschidere cu adevărat europeană, prin Klaus Johannis. Suntem nişte imbecili.

Lumea e o băşină

Şi, tre' să recunosc, e o băşină străină, puturoasă, îmi prefer băşinile. Se spune că le suportăm mai uşor pe ale noastre, ne aparţin din adeneu.

"Oase de sepie"

"Să nu ceri cuvîntul ce veghează
sufletul nostru inform, cu litere de foc
mărturisindu-l, în timp ce străluceşte
asemeni plantei de şofran în praf.

Ah, merge omul singur,
al altora şi al său însuşi prieten,
nepăsător de umbra pe care canicula
i-o întipăreşte în tencuiala sfărîmată.

Să nu ne ceri formula ce deschide lumi
doar vreo silabă strîmbă şi uscată.
Atît îţi putem spune azi,
ceea ce NU sîntem, ceea ce NU voim."

Dude! ce fain.

"Verboten"

"Se spune că în gramatica lui Kafka
lipseşte viitorul. Aceasta-i descoperirea
celui care a păstrat incognito-ul pe bună dreptate.
Cu siguranţă el se teme de consecinţele
flagrante sau de-a dreptul conflagrante
a loviturii sale de geniu. Şi Kafka însuşi,
sinistrul flecar, ar merge pe rug
în efigia şi operele sale, dealtfel
din plin nevîndute."

Nda, e Eugenio Montale al meu, de cînd eram terrrrrribil de mică. 1983. dacă m-ar întreba cineva ce aştept i-aş răspunde "nimic", dacă m-ar întreba ce visez i-aş răspunde "totul."
De foarte multe ori îmi pare rău că animalul om are conştiinţă. De cele mai multe ori.