Se dedică lui cutare şi cutare

Ara şi Adi, două aa-uri, dacă n-or fi mai multe. Vedem noi, pentru că mizantropia nu e o stare de spirit la mine, dar tinde să devină.
"Vreme de două luni singura mea ocupaţie a fost să-mi ocolesc cunoscuţii, căci în tot acest timp n-am cîştigat un singur penny, nici n-am vîndut cel mai neînsemnat articol, necum să-mi fi plătit chiria. Am devenit un veritabil adept al "furişatului". M-am furişat dintr-o stradă dosnică într-alta; mă furişam ca să scap de întîlnirea cu chipuri ce se apropiau şi-mi păreau familiare; mă furişam ca să-mi iau masa, mîncam umil şi cu o scuză mută pentru fiecare dumicat de care o jefuiam pe generoasa proprietară a pensiunii. Iar la miezul nopţii, după rătăciri îndelungate - care nu însemnau decît că ocoleam cu mare grijă orice aducea a voioşie şi a lumină - mă furişam în pat. Mă simţeam mai mărunt şi mai josnic şi mai vrednic de dispreţ decît toţi viermii. În tot acest răstimp nu am avut la sufletul meu decît o monedă - o băncuţă de argint de zece cenţi - pe care o ţineam cu dinţii şi nu voiam s-o cheltuiesc sub nici un temei, ca nu cumva, copleşindu-mă cu tărie conştiinţa că mă aflu cu desăvîşire lefter, să nu mi se trezească gîndul sinuciderii. Amanetasem abolut tot ce aveam, afară de hainele de pe mine; aşa că m-am agăţat cu disperare de gologanul meu, pînă ce s-a lustruit de atîta frecat în palmă".
Poate vă aduceţi aminte de incredibila frumuseţe a lui Mark Twain. Sigur că e complet inexplicabil că sună atît de bine şi în română. Eu, pe acest om, aproape că îl venerez, deşi nimic nu îmi este mai străin.