Tot într-o doară, că nu mă vizitează

cheful şi inspiraţia, preiau de la Tlon tema cu feminismul. Obositor, total neinspirate - cu mult mai neinspirate răspunsurile primite - decît aş putea fi eu vreodată. Nu trebuie să citeşti nici un fel de text feminist ca să vezi că femeile sunt tratate ca obiecte şi ridiculizate în slăvi cînd gîndesc. Vai, tu, ce mare chestie ai spus! După Simonette de Beauvoir nu există feminism, adică mişcarea socială. Există doar o frecţie de gîndire masculă, care le face incompatibile cu gînditul. Cele care gîndesc trebe eliminate. Niciodată n-a fost feminismul o mişcare împotrivă, ci pentru. Pentru a nu te mai uita la mine ca la o pizdă, că s-ar putea să ştiu mai multe, a asocia omul cu femeia, că nu te doare pula, a fi, în cele din urmă, mult mai mult decît un stăpîn de sclavi. Femei, copii, bărbaţi mai proşti. Veşnicul secret, cel al morţii, nu face diferenţa între gender. Eu nu ştiu că sînt femeie. Eu ştiu, doar, că m-am născut cu un anumit sex, iar asta e mult prea puţin. M-am născut şi cu nas, o fi vreun semn? Nici măcar faptul că ştiu că, din punct de vedere al evoluţiei, că sînt vîrful piramidei trofice, ca femeie, nu mă poate convinge că ar trebui să mă identific cu o cauză care priveşte sexul. Mi se rupe. Iar dacă feministele, care spun că oamenii sînt egali, cu totul, n-ar fi existat, le-aş fi inventat eu. Nu mă pune să aleg între pulă şi pizdă. Pune-mă să aleg în ceea ce contează.