Maukie - the virtual cat

duminică, 28 iunie 2009

Azi-noapte, din nou...

... am dat o probă într-un teatru pe o scenă de o dimensiune incredibilă, cît un cartier, să interpretez Sarea în Bucate, adică "Regele Lear"... Nu pricep ce-i cu atîta Shakespeare, lately, în somnul meu... Claudius, Lear, poate mă senilizez?, că sper că n-am probleme de gender. Visul a fost haios şi dramatic pînă la sfîrşit... Deci mă dusesem să dau o probă pentru corpu' de balet al "Furtunii" şi toată lumea ţopăia genuin pe scena cît China. Eram îmbrăcată ca pe vremea cînd eram mică, cu ciorapi albi pînă la subraţ şi cu un tricou numa' sîni..., ăăăăă, şi îmi era îngrozitor de ruşine să mă manifest ca mare dansatoare. Am sărit de două ori ca o gazelă şi m-am retras către marile culise. Bunică-mea - Dumnezeu s-o odihnească, o părăsit şandramaua de vreo 20 de anişori - era în juriu împreună cu Dan Puric, Bocsardi Laszlo, Silviu Purcărete şi... Magda Mihăilescu!!! - a venit după performance să-mi spună că a trebuit să-mi pună pile, ca să ajung, măcar, să dau audiţie pentru Cordelia şi că de ce nu ştiu măcar pas-de-deux! Uaaaaattttt?????
În fine, ajung la audiţie, care se desfăşura pe lîngă scenă, ca să ne vadă juriul corespunzător şi îngîn cîte ceva din Cordelia. Juriul mustăceşte a rîs - pffff, horror fata asta - şi atunci mă enervez şi încep să gesticulez şi să recit cu mare sentiment dramatic şi ritm şi sinceritate ceea ce se numeşte monologul lui Lear - pe care îl ştiu doar pentru că eu citesc şi recitesc pînă, aproape, învăţ pe de rost - dar, la drept vorbind, dacă mă pui acuma să leg două vorbe, habar n-am, că mie nu-mi place "Furtuna". Şi nici "Regele Lear". Nda, ăia s-au retras să delibereze că de ce n-ar putea fi un Lear feminin, de vreme ce a fost o Julietă masculină - delicios, partea asta mi-a plăcut cel mai mult -, iar eu m-am dus să dorm într-un cort în care cineva mi-a spus: "Trezeşte-te, e opt şi un sfert dacă nu e trei fix". Uat, again?
Bun aşa, sper că data viitoare o să vreau să joc Macbeth. Sau Richard al III-lea. Dacă nu mă duc eu la teatru, vine el la mine... Ce vise absolut mirobolante. Sper să mă lovească şi Moarte la Venţia...

Niciun comentariu:

De unde mă citesc

free counters

Persoane interesate

Despre mine

N-am cine stie ce de spus, ma cam fascineaza lumea, restul e...literatura