Feminisme politice

Ieri am primit, prin poştă, cărţile Gabrielei Creţu "Femeile sunt de vină" şi "De ce urăsc "realismul" politic". În primul rînd că m-a înduioşat teribil că o persoană, şi anume Cathy, a stat şi a luat cărţile şi le-a pus într-o cutie, şi le-a împachetat, şi a scris adresa frumos, cu numele meu îngroşat şi scris mare cu litere de tipar - îmi aminteste de "Vanka" lui Cehov, unde la final pune adresa, "Bunelului meu, la ţară" - şi tot restul adresei, vizibilă, desigur, dar muuuuuuuuult decăzută afectiv - ţucăm copchil tembel - şi s-a insinuat nostalgia scrisorilor şi cum nu mai am cui să scriu scrisori, că am calculator şi nu ştiu de ce chestia asta mă face să mă simt bătrînăăăăă ca munţii. Nda, am un teanc de scrisori puse la păstrare, le voi reciti zilele astea.
Cărţile sînt frumoase, pe hîrtie cerată şi cu poze :-) Ilustratii de Vlad Ciobanu, ştiţi voi care, acela. Ilustraţiile sînt blînde, Gabi este necruţătoare. Lucruri la care nu mă mai gîndisem demult, deşi intru zilnic pe blogul ei. Paritatea reprezentării femeilor în Parlamentul nostru de mare porc, de exemplu. Cele care se văd, cum se văd, cele care nu se văd, cum sînt ocultate. Iată, de pildă, România nu prea îndepărtatului an 2007: "Codul electoral vorbeşte deci despre electorat. Acesta este alcătuit în proporţii relativ egale, din femei, 52% şi bărbaţi, 48%. Vorbeşte despre aleşi; ei sunt, la nivel de consilii locale 3% femei şi 97% bărbaţi, la nivelul Parlamentului, 10,6% femei şi 89,4% bărbaţi, iar la nivelul preşedinţilor de consilii judeţene, 0% femei şi 100% bărbaţi. Datele acestea descriu România, stimaţi colegi, nu Arabia Saudită. Este singura ţară care mai seamănă, probabil, cu noi întrucât regimul post-taliban din Afganistan are 28% femei în Parlament", zice Gabi într-o şedinţă a Parlamentului. Ea zice, ea aude şi nu cred că situaţia în anul de graţie 2009 stă diferit. Mă şi culpabilizează, pentru că ştiu că nu intru într-un partid din motive de egoism cronic - too late to change that -, avariţie - nu accept să investesc timp, limitat precum se ştie, pe lumea asta, în lucruri care nu mă pasionează total - şi alergie structurală la ierarhii, şefii şi ordine pe linie de partid. Bleah. Cu certitudine, totuşi, urmăresc cu mult mai multă atenţie discursurile şi luările de poziţie ale femeilor noastre politice, iar concluzia mi-o dă tot Gabi: dacă nu funcţionează conform unei paradigme eminamente masculine - vezi jalnica bălăceală a Robertei Anastase că ea nu are programe pentru femei, ci pentru femei şi bărbaţi, de parcă problemele femeilor nu sînt ale cetăţenilor, adică mai bine de jumătate din populaţia României -, femeile nu pot funcţiona cu capul lor şi cu mintea lor. Trebuie să fie asistate, să aibă modele paterne şi patriarhale, că mă-sa doar s-a ocupat s-o facă şi s-o crească mare ca s-o livreze, cu sex, cu picioare, cu ochi şi urechi, cu minte cu tot, generosului imaginar masculin.
Şi-s multe şi de toate în cărţile Gabrielei. Şi îmi plac tare. Mai puţin faza cu "Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul", pe care o repetă cu obstinaţie. Pentru cineva care ştie să-şi modifice discursul - şi asta mi-a mai plăcut mult di tăt - în funcţie de context, fără a intra în contradicţii de profunzime, mă cam irită lipsa asta de supleţe cînd vine vorba de limbaje artistice. Lasă-l, doamnă, în pace pe Eminescu, că treaba asta, în context, înseamnă că ghietul Mircea îşi apăra fiinţa profundă, inalienabilă. Dacă o iei mot-a-mot, cum face Vadim, nu-ţi faci vreo favoare. Ce crezi că-şi apăra Mircea în faţa lui Baiazid? Boul subnutrit şi zdrenţele de după sobă?
Despre prostituţie nu mai scriu nimic, că am scris de-am dat în fandacsie pe blogul ei.
Cărţile sînt vii, pasionate şi pasionante şi, în ceea ce mă priveşte, cum ziceam eu mai demult, Gabi are darul de a mă concilia cu stînga, de a privi înapoi cu mai puţină mînie. Că această oamă e o gînditoare de primă-mînă. Păcat, mare păcat, încă mi-s neconsolată. Prietenii ştiu de ce.