Aseară

Marea întîlnire, mare. Urbea s-a călcat în picioare, nu altceva, să-i vadă pe cei patru crai de la răsărit şi cu Lefter cinci, care au venit în oraş. Glumesc, a fost lume relativ puţină, avînd în vedere cît de rare sînt trebuşoarele astea pe-aici.
Întîlnirea a fost extrem de livrescă, s-a citit două ore în română şi în maghiară, iată-ne pe noi, curtea de la Constantinopole, stînd şi discutînd despre sexul îngerilor, în timp ce oraşul e devastat (În paranteză, aşa, mai ziceam eu că trăiesc cu voluptate deriva asta înspre dezastru, ah, ce bine-mi pare, forcing la prostie, băieţi, daţi tot din voi, să se rupă Guvernul în paişpe, crăpa-i-ar capul caprei, ştiţi voi...). Întîlnirea n-a fost chiar aşa de fericită, lectura a durat mult, iar discuţiile de după cu publicul ar fi fost perfecte, dacă n-ar fi lipsit.
Dinescu căsca de i se rupeau fălcile la lectura celorlalţi autori, sau răsfoia din propriul volum, a citit ultimul aşa că, probabil, l-au lăsat uşor nervii că trece atîta timp fără să fie el în centrul atenţiei, din partea mea, putea să nu vină deloc.
Cel mai frumos fragment a fost cel al lui Filip Florian, din "Zilele regelui" - faţă de care am făcut un crash subit, adolescentin şi foarte pur :-)) - Simona Popescu am avut impresia că nu şi-a ales bine fragmentele, din "Exuvii" şi "Lucrări în verde" - care "Lucrări", în opinia mea, e o carte care a împărţit literatura română în înainte şi după Simona Popescu, mark my words - şi Dan Lungu, care a fost cel mai simpatic, mai dulce şi autentic moldovian de-al mieu, cu un acşient foarti, foarti bini aplicat în secuimea aiasta, citind, fără accent de data asta din "Sînt o babă comunistă" şi iubire subită şi totală faţă de toţi trei din motive de firesc, eleganţă şi căldură.
După acţiunea cititoricească toată treaba a fost întreruptă relativ aiurea-n tramvai de Dinescu, căruia-i era foame, sete şi dor de codrul verde - ştiu că-s a dracului, însă cred că e un poet mediocru - ceea ce e chiar mai rău decît un poet slab -, cabotin de-ţi vine să verşi în manifestările ulterioare şi un pamfletar atît de îndrăgostit de nemaipomenitele lui găselniţe, încît o dă într-un manierism de-a dreptul plictisitor -, în fine, a fost şi un lucru bun.
Asta pentru că m-am aruncat efectiv de gîtul lui Filip Florian - bietul om, nici nu vreau să mă gîndesc ce-o fi crezînd despre mine - şi l-am tîrît să ne tragem în poză, deci nu pot să vă explic cît de amabil a fost şi cu cîtă graţie s-a achitat de îndatoririle faţă de o fană nebună şi am apucat să discutăm. Aşadar: trăieşte din scris, ceea ce e, already, un lucru demn de toate mirările în ţara asta şi mi-a povestit cum cultura susţine afacerile imobiliare. Sau cum, în buricul tîrgului, în Bucureştiul-Constantinopole, cărţile lui sînt cerute - cred şi eu -, doar că nu se mai găsesc, pentru că lanţurile de librării nu vor să rişte cu cărţile româneşti. Am mai vorbit un pic despre scris, cum că scriitorul nu scrie pentru public - perfect de acord - şi cît de greu e să umpli spaţiul exterior al scrisului tău cu o voce, una măcar, care să îţi poată da un feed-back care să nu te alieneze complet faţă de ceea ce scrii, dar nici să nu te umple de cine ştie ce entuziasme circumstanţiale. Foarte rasat Filip Florian şi cu cei mai tulburători ochelari, îmi dădea continuu senzaţia că mă priveşte de sub apă.
Boon şi gaşca s-a deplasat la o cîrciumioară şi eu m-am autoinvitat - nu se putea altfel, pur şi simplu mai vroiam să stau cu ei - şi am trecut la tutuială cu Simona vorbind despre...ta na na, bloguri. Mi-a spus că de vreo trei luni s-a lăsat de treaba asta cu cititul blogurilor, pentru că devenise addicted, stătea de dimineaţa pînă seara pe bloguri - exact aşa am păţit şi eu la început - şi ne-am împărtăşit din măreaţa cultură bloggeristică. Avantaj eu, că ea s-a lăsat şi nu ştia de Radu Vancu şi "Sebastian în vis", pe care-l citesc ca un fur, cu gelozie şi încîntare, şi pe care nu-l trec în blogroll ca să nu-l banalizez, ca să-l descopăr de fiecare dată "accidental", de Tlon şi de În răspăr. În rest, amîndurora ne place "Răpirea din serai" şi "Caligraf", ei mai puţin Caligraf, mie mai mult.
Şi mi-a mai spus că simte o legătură specială cu cititorii cărora le place cel mai mult "Lucrări în verde". Mă calific, yesssssssss!
După ce i-am recomandat să mănînce Stroganoff la cîrciumioara vorbelor - sper că n-a făcut toxiinfecţie alimentară - m-am retras cu Monica oarecum abrupt, nu vorbisem nici un sfert pe cît apetit aveam eu, dar întinsesem coarda oricum şi n-am vrut să-i asasinez de tot.
Cam aşa. Foarte, foarte, foarte frumoşi cei trei scriitori. Să mai veniţi, doamnă şi domnilor!

P.S. Şi cîteva vorbe şi despre Bogdan Lefter, mai circumspect faţă de mine - cum era şi firesc - şi îmi readuc aminte în ceasul al paişpelea că i-am luat un interviu la el acasă pe vremea cînd lansa "Observatorul cultural". Aseară am uitat şi eu complet, parcă au trecut o mie de ani de atunci... Domnu' Lefter, tot în centru staţi?