miercuri, 16 decembrie 2009
plictiseală...
morţi, insomnii, inima mea prea grăbită să-şi ticăie sfîrşitul. Ne găsim cumva rostul aici sau acolo, nimeni nu rămîne pe lîngă. Şi dacă rămîne, ce să zic, s-o fi termenat galaxia. Am un sictir de zile medievale, chit că ninge şi mă bucur de mor, la propriu. N-am voie să mă bucur, n-am voie să mă enervez, n-am voie să am coşmaruri, n-am voie să mănînc decît chestii fierte, n-am voie să fiu prea grasă sau prea slabă, n-am voie să beau, n-am voie să nu beau, n-am voie să am orgasm, n-am voie, în fine, să exist. Aproape patruzeci de ani de România mi-au semnat necrologul. N-am voie nimic. Sînt o păcătoasă condamnată la o moarte lentă, imundă, greţoasă, indusă chiar de felul meu de-a fi, recte, e vina mea. De peste tot primesc sfaturi să renunţ la ceva: la sare, la ţigări, la mâncare, la cărţi, la sutiene cu danteluţe, la oxigen. Eu sînt de vină că exist, ar trebui să fiu responsabilă! Deşi se presupune că plătesc nişte asigurări de sănătate, nici dracu' nu-şi asumă faptul că EKG-ul meu arată de parcă a deraiat trenul în ninsoarea anunţată. Eh. plictiseală şi fistic. Iubesc fisticul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
14 comentarii:
da-i naibii pe toti si nu-ti mai fa griji. cu alte cuvinte nu te mai gandi ca n-ai voie una, n-ai voie alta. traieste pur si simplu. bucura-te! bucuria n-a omorat pe nimeni. eu asa as face. cat mi-o fi mi-o fi. la multi ani!
@Dragos
Uneori, mi se termină ironiile, sau am obosit să le tot repet. Doctoriţa mea îmi tot repetă că fumatul ucide, iar eu îi replic, invariabil, Ba respiratul ucide. Alţii mă sfătuiesc să mănînc usturoi cu pumnul, lucru de care nu pot fi decît foarte de acord, mai ales că sînt ziaristă şi că sînt unii care ar merita anesteziaţi un pic, măcar prin damful pe care l-aş emana. Îndeobşte, fac aşa cum zici, dar, uneori, ajung la saturaţie. Get a life, folk, and don't, just don't live from my sickness!!! N-ai să vezi, toţi se simt cei mai în măsură să te salveze, mai cu seamă că te plictisesc de moarte cu sfaturile lor, sau cu "auzi, am citit în Formula As...".... Ahrrrrrrrrr.
Ok, got one: ai inca voie sa visezi cu ochii deschisi. Ceea ce este foarte placut si lipsit de riscuri, rara combinatie. Cu bilbliografie : la sictir de zile medievale, lectura de cui pe cui, de dinspre eternally divine (prin Malebrache) uitandu-ne si cu poetic wisdom cercetand (prin Vico) « The Philosophy of the Imagination in Vico and Malebranche » strumenti per la didattica e la ricerca, calda de sub rotativa : Firenze University Press 2009.
si asta nu ca sa te salvez ci ca sa te veselesc... desi nu pari inclinata :(
@Rodicutzag
... e rodicutzag a mea, e bun şi internetul la ceva. Aia cu "strumenti per la didattica e la ricerca, calda de sub rotativa" m-a înveselit, mă gândeam la mine, rece, pe masa de autopsie de la morgă, spre deliciul studenţilor, care şi ei, post-mortem, mă sfătuiau să renunţ la ceva. La viermişori în ochişori, probabil.
Imaginaţia, cît încape, problema e realitatea. Ninge aici de mare stază şi mare pace cosmică. Sînt aşa de bucuroasă...
uitat sa pun link-ul catre 416 pagini de strumenti duduind cald si nedatator de orgasme:
http://www.fupress.com/Archivio/pdf%5C3622.pdf
do have a look, sigur e pe gustul tau... poate nu azi dar din cand in cand sigur e pe gustul tau.
de ex de dupa pagina 310 incolo ar trebui sa incepi sa-ti infrangi pornirea de a te afisa in Lupo Mannaro pe acoperisuri si in vazul tutulor
(in "păcătoasă condamnată la o moarte lentă, imundă, greţoasă").
Ca 'ce autorul on the belief of being a werewolf
"when someone will
be so mad to believe himself a lycanthrope, there will be a large number of people well disposed
to accept that he actually is a lycanthrope."
hehe: daca nu mi-ai dat peste degete la timp ...
Ce ciudat, totuşi, ca nimeni nu mă contrazice cu vinovăţia de a exista...
Mi se pare ciudat pentru că eu cred că lumea ar fi fost perfectă şi fără mine şi cu mine şi după mine. Bizar simţul de conservare. Eu nu-l am.
@Rod
De ce? Cu siguranţă mă transform în ceea ce imaginaţia mea nu poate să nu se transforme. Dar visez imaginarul colectiv? Am foarte, foarte mari dubii că lupoaica din visele mele nu e chiar acel lup care lasă garda jos şi spune: ok, sînt mai slabă decît mi-am imaginat, vă ascult. Doar că nu e nimic de ascultat, fiecare bate cadenţa cu labele prin mirosul ales.
Ça par contre, tu n'en sait rien!
despre cum este lumea adica
adica daca este perfectibila si daca da prin cine anume
si cum sa te contrazica cineva intr-o simtire atat de personala?
vinovatia de a exista: o nisa ingusta, intunecata locuita de o fiinta straina: iti vine tie sa intri sa vezi ce e acolo? daca e ceva acolo sau nu?
necomentatorii fenomenului sunt normali, orice om "normal", care stie ce omoara pana si-o pisica, ar grabi pasul, nu s-ar infunda in bezna
nici sa spun ("ca pentru sine")
ca vinovatia de a exista este contra establishmentului nu indraznesc,
ca mi se pare anticrestineasca, nu indraznesc
Lupule, m-ati rapus:
"nu e nimic de ascultat, fiecare bate cadenţa cu labele prin mirosul ales."
week-end placut si tie!
:(
@ Rod
Iarăşi mă expui. Sigur că numai acolo îmi vine să intru!!! of.
şi ca să îţi dau apă la moară am visat nopţi la rînd că sînt lycanthrop, imaginaţia bate neurovegetaţia, problema era că mă suiam în copaci, nopţi întregi cu lună plină, ca să nu fac rău, în vis. Sînt un căţel. Ce să-i faci.
Mă întreb, totuşi, dacă dilema asta bine versus rău are vreo finalitate în actele noastre sublunare. Eu, de pildă, am renunţat total la oameni. E alegerea mea.
@Rod
Sînt - pentru că aşa începe, şmecheră şi plictisită şi am la dispoziţie cuvinte, sintagme, calculatorul, cinci miliarde de cărţi citite şi uitate. Nu mă lua în serios.
Sinceră să fiu... mă simt aşa de vinovată că primesc răspunsuri pe net. Ce pula mea e asta?
Astăzi ni s-a luat curentul şi am citit toată ziua, fără nici un fel de justificări. Oricît de mult mi-aş dori să scriu aşa de bine pe cît e în capul meu, sînt doar o mînă, aşezată. NU am certitudini, mă am pe mine, cu mare, mare greu. Pentru că sînt perfectă. Glumesc. Însă net-ul e solitudinea în spirală.
"Sigur că numai acolo îmi vine să intru!!!"
cand sa raspunz ca:
atunci sa vezi sa ai baterii de schimb si tot* sa nu te bazezi ca mai intra cineva dupa tine. Ca despre ajutor “extern”… ia elocventa mostrei de fata: Dragos si cu mine stand la intrare si strigand dupa tine: Bianca, c'mon out now!
da' nu mai raspund: "Alegerea" regleaza si contul asta
* cu baterii de schimb, nu cum am intrat eu in pestera Retei, captare de apa pentru Targoviste deci inchisa turistilor, nici un suflet de asezare, nici macar un cort, pe o raza de mai bine de 5-10km jur imprejurul intrarii, 20 de minute pe genunchi si coate prin grohotis ud, si pe urma bezna totala :)
si uite acush ce bucurie gandul asta!
oi fi avand tu dreptate ca "merita"?
@Rod
Ai tu dreptate. După ce am urcat la Piatra Singuratică şi mi-am dat jos rucsacul din spate am simţit că zbor.
Aveam 13 ani şi nu am uitat. Azi mă bucur că ninge, ca la 13 ani, şi trebuie să spun că oficialităţile nu-şi fac treaba. Cît de absurd poate fi să învinovăţeşti pe cineva pentru că ninge? Chestiile astea mă dau peste cap, răul cu orice preţ.
BĂIIIIII! HELLOOOOO!!!! NINGEEEEE!!! E cel mai frumos ce pot să simt eu acum cu toate bolile mele şi cu toate neşansele mele. Ninge aşa de alb şi de cald. Cam cît de cretini putem fi?
Trimiteți un comentariu