Ploi anunţate

Ştie cineva cum poate fi ucis un cactus? Cu o mitralieră, un Kalaşnikov, ceva? Bestia de Ţeposu Castravete m-a înţepat din nou, dar nu pot să nu rîd cum zbieram, dar tot nu mă înduram să-i dau drumul pe jos. Cineva mi-a spus că ar trebui să mă apuc de Zen. Nu, deci, nu, mulţumesc.

În seara de duminică ploioasă - Doamne, ce binecuvîntare sunetul ploii - gîndul la prieteni mici, din ţepi de megabiţi. Şi iată la ce m-am gîndit pentru Rodicutzag şi Dragoş, care mă iartă de fiecare datăăăăăă. Aha, şi Bursucul timid se înscrie în programa şcolară. Iaca aşa am ales pentru voi:

"Oare porniseră la drum în acelaşi scop ca şi luminiţa rătăcitoare?
Din pricina vîntului care vîjîia printre crengi, nu se putea auzi din depărtare ce vorbeau. Cum însă se respectau unii pe alţii, în calitatea lor de soli, aveau s-o recunoască şi pe ea ca atare. Şi, în definitiv, tot trebuia să întrebe pe cineva care e drumul. Iar o altă ocazie, mai favorabilă, n-avea cum să se ivească acum, în toiul nopţii şi în inima pădurii. Prin urmare, îşi luă inima în dinţi, ieşi din ascunziş, flutură steguleţul alb şi, tremurînd, rămase locului în aer."

"Bastian privi în urma lor cum ieşeau pe poartă, înapoi în Fantazia. Amîndoi se mai întoarseră o dată şi-i făcură semn cu mîna. Pe urmă capul de şarpe negru coborî pînă ce se află din nou pe pămînt. Bastian nu-i mai putea vedea pe Atreiu şi pe Fuhur.
Acum era singur.
Se întoarse spre celălalt cap de şarpe, cel alb, şi văzu că în acelaşi timp acesta se ridicase şi că trupurile şerpilor se arcuiseră formînd o poartă la fel ca şi mai înainte, pe partea cealaltă."

"Povestea fără sfîrşit" a lui Michael Ende pe care o am eu e incredibil de specială.
Bon, şi dacă mă mai întreabă telefonul dacă nu vreau să cîştig bilete la concertul Madonnei - ia, hai, pa. ce mi-e dolănescu, ce mi-e michael jackson, ce mi-e madonna, ce mi-e irina loghin...- îl agăţ de cactus, să trăiască fericiţi pînă la adînci bătrineţi.