Da, deci da, oooo... cum am putut sa uit???

Controlorii de pe RATB, la ăia mă refer... Frunzărind blogurile alene într-o după-amiază de joi, în care mă simt tristă ca un hemoroid tratat, da..., controlorii! Evrika! Mă sui într-o dimineaţă în troleul 86 ca să mă duc să-l aştept pe tata şi pe soră-mea la gară - îi făcusem rost de bilete la un concert cu Natalia Oreiro, parcă - şi dau nas în nas cu trei controlori porniţi în tură. Unul, tînăr şi bagabonţel, se înfinge-n ochii mei: "Biletul la control!" Eu, cu chef: "N-am, uită-te şi tu la ce oră mă trezesc să mă scol să mă duc la serviciu, ca să pot să-mi cumpăr bilet, cîndva. Cînd o să am bani o să-mi cumpăr". El, complet derutat: "Şi... munceşti mult? Că te văd cam slabă". Eu: "Da, o să mor şi cine ştie cînd o să mai apuc să circul regulamentar". El: "Bine, lasă, îmi pare rău, spor la treabă". Eu, rînjind melodramatic, ca-n cucoana cu camelii, am mers cu complicitatea criminalului în suflet tot traseul, vegheată de duioşenia de om bun a controlorului.
În altă zi nu mă simţeam deosebit de plină de tupeul muntenesc, ci de o vulpoşenie probabil oltenească. Pac, mă sui în mijloc. Mă poziţionezzzzz strategic în faţa mijocului ca să-i ochesc la vreme pe aceia. La staţia a doua: aha, et voila! Ei sunt! Pac, mă dau jos şi aştept următorul troleibuzuleţ. Pac, mă sui din nou! I pac, că erau din nou cei trei Ygrami la staţia următoare! Pac, mă dau jos! Ei, şi acuma urmează un paaaaacccccc lung, că mă uitam în zare după troleu de ziceai că aştept mîntuirea, nu alta. În sfîrşit, apare şi eu îi trag două picioare, de furie... Mă sui, la staţia următoare, ce să vezi? Cei trei muşchetari... Mai aveam o staţie pînă la serviciu aşa că am luat-o cătinel pe jos, înjurînd de toţi sfinţii.
Altădată, extrem de plictisită şi de supărată pi univers, în tramvai, scurt şi la obiect: "Băi, deci am o sută de mii toţi banii, facem fifty-fifty şi adio!" Bun şi-aşa, erau două matahale ţigănoase nevoie-mare, care au coborît imediat şi şi-au luat două brînzoaice! Din ultimii mei bani!
Au urmat, bineînţeles, căutarea disperată de bilete folosite pe jos - şi am găsit!!! - întinse cu o morgă totală de fată onorabilă controlorului.
Dar faza cea mai tare a fost cînd băieţii au highjacked the tram. Pur şi simplu o gaşcă de 20 de controlori au oprit tramvaiul pe cîmp - 21 sau 22, nu mai ştiu - şi au purces la un control din ăla terorist. Eu aveam bilet perforat - de data aia -, dar mi s-a sculat, aşa, discret şi liniştit părul pe braţe. Era către înserare, eram pe cîmp, ăia păreau mulţi şi răi şi neabătuţi...
Sau cînd, sub ochii mei nemăsurat de stupefiaţi-admirativ, un tip i-a cerut unui controlor să se legitimeze şi, fără să clipească, i-a smuls legitimaţia şi i-a aruncat-o pe geamul deschis... Nu, nu sînt legende urbane, am fost martoră...
Daaaaaa.... foarte palpitant. O singură amendă am plătit, cînd abia aterizasem în Bucureşti... Am o scuză: aveam 19 ani.
Şi cred că trebuie să urmeze şi blaturile pe tren cînd, în acceleratul de Baia-Mare, un controlor mi-a luat buletinul şi mi-a promis că mi-l dă înapoi pe intervalul Ploieşti-Bucureşti, ca să nu fie vreun supra. Şi alergam după el prin intestinul mişcător: "Nenea, nenea îmi daţi buletinul?" La care el: "Ţi-l dau, da' mă pupi o dată?" Mă uit la el, avea capul ăla tipic oşenesc, rotund ca o minge, cu breton pe o frunte cvasi-plauzibilă, şi încep să-mi frămînt mîinile şi să fac nişte mutre şi să mă înroşesc şi să suspin, la care el: "No, ce faci aşa? Nu te-ai mai pupat niciodată?" La care eu, complet inocentă în glas, dar cu o doză masivă de cinism în subtext, îi şuier printre dinţi: "Ba da, da' nu contra buletin"
Am scăpat nepupată de către ficior.
Da, chiar îmi place să îmi aduc aminte de controlori diverşi.