Nepotu-meu...

A stat zilele astea la noi, dar mai mult dădăcit şi bătut la cap de maică-mea - ce m-am bucurat!, las' să se înveţe cu greul de mic, hihihi - dar, într-o seară, nu ştiu ce împleteau acolo amîndoi că băiatul rîdea de răsuna toată ziua de vineri şi m-am dus şi eu să mă bag în seamă. Am stat ce-am stat şi după aceea m-am retras către vastele încăperi, lăsînd în urma mea un îndemn cu mare aer de "pohta ce pohtim": "Şi mai rîde, Guliţel, că îmi place să te aud". A rîs copchilul două zile şi jumătate. Rîde şi acum, rîd şi eu, şi îmi pare rău că nu pot să postez pe youtube rîsul ăsta în toate culorile. Băieţel-Guliţel - care, de altfel, e măgar mare, că are opt ani şi ceva - a mai încasat o lecţie de la înălţimea înţelepciunii mătuşii, care îi explica, foarte pătrunsă, că e cazul să se şteargă singur la cur, după ce face caca. De fapt - şi asta am înţeles eu prea tîrziu - bietei făpturi nu-i ajung picioarele pînă la podea şi îi e greu să facă echilibristică pe weceu, cu o mînă să se ţină, cu alta să rupă hîrtia, cu alta să se şteargă... În orice caz, s-a descurcat sub ameninţarea că nu-l şterge nimeni şi că n-are decît să stea în budă pînă se satură. Foarte amărît a fost şi nu pot decît să-mi imaginez cum s-a murdărit de rahat prinţişorul nostru pentru că, spre altă disperare a lui, spălatul pe mîini e obligatoriu şi el. De altfel, nici nu mă mir, pentru că la întrebarea mea, cu capcane motivaţionale: "Hai, măi, tu nu vrei să te faci mare, să ajungi să faci ce vrei tu, cum vrei tu?", mi-a răspuns hotărît: "Nu".