Maukie - the virtual cat

duminică, 19 iulie 2009

Păcatul primordial sau conştiinciozitate???

Am citit cu ceva vreme în urmă - două luni, trei, zece???, pentru că, aparent, eu uit foarte repede - un text de care încă mă minunez şi care poate fi găsit aici http://www.caligraf.net/?p=259 şi, ce să vezi? Azi-noapte pictam conştiincioasă trei solzi verzi şi încă doi galbeni pe coada şarpelui biblic, care a şi provocat o cădere pe care nu am habar cum să o iau, încă. Eram acel zugrav, făcîndu-şi treaba, fără nici un fel de dileme morale, iar şarpele arăta întrebător ca o divă din Playboy, adică: "Hai, măi, surprinde-mi farmecul meu de creatură mitică." Îmbrăcată într-un şorţ pătat tot de culori, tunsă scurt - nu m-am mai tuns aşa de scurt din facultate, cînd m-am ras în cap - eram extrem de atentă să nu-i stric perfecţiunea de diamant a solzilor în mişcare. Nu era un şarpe rău. Deloc. Era un şarpe pictat de mine şi parcă îmi făcea cu ochiul că am colaborat ok la şedinţa foto. (Sper să nu mă sufoc de rîs!!!!) Şi apoi a încremenit blajin şi extraordinar de frumos pe peretele unei biserici unde, obvious, l-am pictat. Mi-am şters pensulele de şorţ, foarte mulţumită, şi cred că am adormit şi eu, în sfîrşit.

P.S. Dar tot cel mai mult îmi place că a pus un petic la fundul corăbiei lui Noe. Ce ne făceam fără noi înşine, multiplicaţi?

9 comentarii:

Bursucu timid spunea...

cred ca primul personaj biblic demn de respect e sarpele. "pacatul primordial" agatat de sarpe e o facatura: un leitmotiv destinat alimentarii reflexului popular al vinovatiei inerente. sarpele e recipientul oportun al ciudei populare. cum ar fi fost daca, stiu eu, biblia ne-nvata ca porumbelul ne-a dus stra-muma in ispita? eh?

telul nostru final n-a fost niciodata mucezirea intr-un rai tropical, ci studiul si intelegerea creatiei eventualului dumnezeu. de-aia pentru mine sarpele e arhetipul dascalului, e cel ce spune "afla! fii curios! cerceteaza!". pictat pe peretele bisericilor, semnificatia lui se risipeste in superstitii usurele; sarpele ar trebui sa fie pe frontispiciul bibliotecilor.

pacat ca nu rationalizam in vis, nu?

...eh. aiurea. :))

ia uite cum m-am luat cu vorba! altceva voiam sa spun: stii ca ramasitele arcei lui Noe sint vizibile in google earth? :D

Mai bine fara spunea...

Bursucu
M-am ramolit, ţin aparatu' deschis toată ziua şi acu' ţi-am văzut commentu'
Şarpele era extraordinar pornea de la baza peretului bisericii pînă sus, în cupolă, absolut maiestuos şi extrem de, nu ştiu, calm şi profund.
Îţi zic aşa pentru că arhitectura unei biserici, în sine, conţine o întreagă poveste şi io-s prietenă cu Jung. E, totuşi, bizar, că şarpele e asociat cu alienul, cu neprietenul, cu străinul. Ai dreptate cu dascălul, totul era, deja, în proiect. Nu zice nicăieri că şarpele s-a inventat pe sine.
Şi eu cred că primul personaj biblic demn de respect este propoziţia "La început a fost cuvîntul(...)", ultimul suportînd diverse interpretări etimologice, două le ştiu şi eu, "raţiune" în latină, "naştere" în greacă, după toate aparenţele. Oricum, prima frază dă tot sensul..
Ideea mea era, oricum, de sîrguinţă, fără moralităţi de vreun fel, cu o onestitate egală, zilnică, deşi contextul impunea, fără doar şi poate, diverse alunecări. Citeşte textul din link, dă-i cu copy-paste, că nu ştiu să-l fac altfel.
Ţelul meu final este să mucezesc într-un rai tropical, ia, să mă răsfăţ şi eu în pielea goală printre corali şi să înot cu delfinii şi peştii clown.
Nu ştiam de google earth, dă link, vreau şi eu să văd corabia poposită pe Ararat, dacă nu am visat-o şi pe aia...

Mai bine fara spunea...

PS N-am înţeles-o pe aia cu "vinovăţia inerentă". Cine-i vinovat inerent? Poate prostia... În rest, sinceră să fiu, sîntem la fel de liberi să fim şi proşti şi buni şi ucigaşi în serie. După cum devine...

Bursucu timid spunea...

iata o definitie scolareasca: vinovatia inerenta e cea de care ne mintuie Iisus Cristos.

[ daca sar peste cal, imi cer scuze. ]

cosmogonic, fraza din biblie de care vorbesti e irelevanta. dar...

citeam cam acum un an o teorie despre ciorchinii de universuri dinainte si din jurul big-bang-ului. unele universuri au probabilitate mai mare de realizare decit altele - anume, cele in care constantele universale asigura o oarecare stabilitate.

mai concret, "norocul" universului nostru e ca i s-au potrivit binisor constantele; iata cum informatia (=cuvintul) ar fi esentiala.

asa ca da, de acord cu tine, desi ezitant: "la inceput a fost cuvintul". :D

inotul cu delfinii e o experienta deosebita. nu se compara cu nimic din ce-ai trait pina atunci. de apa limpede, palmieri si plaje albe de saturi rapid; dar delfinii sint altceva.

pentru a atinge asa un tel, ai nevoie doar de niste bani. atit.

google earth e un program :) il descarci de aici: http://earth.google.com/download-earth.html

dupa ce-l instalezi, vei vedea pamintul de sus. vei putea face zoom pina cind... hmm... oamenii nu-s inca vizibili, dar masinile sint.

arca lui noe e la coordonatele
39 de grade, 26 minute 26 secunde nord,
44 de grade 14 minute 4 secunde est.

Mai bine fara spunea...

Bursucellus timid
Pai, de vinovatia aia, ne-o vindecat acu' 2009 ani, cica. Numai protestantii mai spun ca i se rupe lu' Nenea de viata ta plina de virtuti, ca mintuieste tot pe cine vrea El, sic! Iar Dante a inventat Purgatoriul si limburile :-)) Oricum, seamana cu moartea mintuitul asta, nu s-a intors nimeni sa ne spuna cum e, mintuit, nemintuit si bintuit.
Azi-noapte am visat ca sint marele Arhiduce de Arhetip :-)) Extraordinar de frumoase regatele mele, dar cred ca ma duc sa-mi fac un control la cap. Poate niste Xanax ma readuce in garsoniera mea. :-))
No, de google earth, program, stiam, de arca nu stiam, mersi de coordonate :-)) Sa vad cit mi-e de lene sa descarc chestia.
Da', ia marturiseste tu mie aici - sa mor de ciuda, nu altceva - tu ai inotat cu delfinii??? Oai...

Bursucu timid spunea...

hahaha!

era colorat arhiducatul tau?

...a inotat cu delfinii jumatatea mea buna; eu am stat in barca si i-am privit. imagineaza-ti vreo 300 de delfini salbatici jucindu-se cu tot ce misca: barca, valuri, unii cu altii, facind sex (asta n-am vazut, dar delfinitele-s foarte imorale, se-mperecheaza de muuulte ori pe zi, si nu cu acelasi partener!), sarind si dindu-se peste cap... in fine: pentru mine a fost un shift in ce pricepeam eu din lume; o reordonare. o experienta mistica.

Mai bine fara spunea...

Biancas face niste ochi mari cit China la Bursucul timid

Cum 300???? Ce, era stol de delfini? Cred ca ti s-au parut tie mai multi.

Si nu ti-o facut pofta jumatatea ta mai buna? Ah, ce invidioasa sint si nici macar nu stiu pe cine....

Arhiducatul meu de Arhetip avea doua dimensiuni: una intre apa si ceata, exact acea fisie nici apa, nici ceata, si una deasupra norilor, pe niste piscuri ascutite, exact intre cer si Cosmos. Evanescente, bizare complet, dar acolo. Alb, albastru si gri metalic.

Bursucu timid spunea...

ei, poate nu erau chiar 300, dar 297 sigur erau. ;)

fara gluma acum: fierbea oceanul. era un spectacol de care te apropii cu sfiala, o atingere delicata a unui regn aparte. se simtea o inteligenta: complet diferita de-a noastra, incomprehensibila - dar jucausa si prietenoasa.

Mai bine fara spunea...

Bursucule
Deci: OAU.
Eu am inotat o data foarte in larg, ca mi se rupe, ca fac pluta, dorm, si ma aduce marea la mal ca pe un les, si am nimerit intr-un banc de pesti...scrumbii??? si era fascinanta toata viata aia profund albastra din jurul meu si m-o luat de cap, ca m-a scos complet din osinza mea lenesa si ma inecam de la atita uitat. Fascinant, asa este.

De unde mă citesc

free counters

Persoane interesate

Arhivă blog

Despre mine

N-am cine stie ce de spus, ma cam fascineaza lumea, restul e...literatura